Actualitate

Ministrul Mediului: ”Vom înăspri foarte mult tot ce înseamnă control în aria silvică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, susține că exploatarea pădurilor sub zece hectare fără amenajament silvic nu aduce atingere siguranţei naţionale, în replică la intenţia PNL de a depune un proiect de modificare a legii siguranţei naţionale, care să prevadă ca defrişările ilegale de păduri şi exploatarea fără amenajamente silvice să fie considerate atentat la siguranţa naţională, potrivit stiripesurse.ro

În opinia Graţielei Gavrilescu, „orice iniţiativă parlamentară este liberă, conform Constituţiei, orice parlamentar poate să vină şi să depună o iniţiativă legislativă, ea conform Regulamentului Camerei Deputaţilor şi a Senatului intră în discuţii şi în dezbatere la comisiile reunite sau comisiile de specialitate şi în funcţie de ceea ce vor hotărî parlamentarii vizavi de acea iniţiativă, Executivul se va conforma. Dar eu vreau să vă spun un amănunt şi este important pentru toţi românii să afle lucrul acesta. Nu este nici un fel de încălcare a siguranţei naţionale şi nu este nici un fel de apanaj al nostru, al celor care am votat ieri Codul Silvic în forma aceea, referitor la siguranţa naţională„.

Conform Codului Silvic, proprietarii care deţin sub zece hectare de păduri nu sunt obligaţi să aibă amenajamentul silvic, adică documentul în baza căruia pot exploata fondul forestier.

Ministrul Mediului precizează că astfel, micii proprietari intră în normalitate: „Facem o reparaţie a dreptului la proprietate, pentru că în momentul acesta, oricare dintre proprietarii mici, care nu sunt puţini la număr, peste 780 de mii, care deţin proprietate de fond forestier sub zece hectare intră în normalitate, li se apără dreptul la proprietate şi dă posibilitate proprietarului respectiv să încheie un contract fie cu un ocol silvic privat sau de stat, are posibilitate, conform Codului Silvic, să facă acest contract şi este obligat să-l facă pe zece ani, din acea suprafaţă de fond forestier trebuie să taie doar trei metri cubi pe an la hectar, trebuie să asigure paza perimetrului respectiv şi un lucru extrem de important, trebuie să şi împădurească„.

Graţiela Gavrilescu anunţă că în perioada următoare vor fi înăsprite controalele silvice: „Vom înăspri foarte mult tot ce înseamnă control în aria silvică, astfel încât să împiedicăm până la aproape spre zero, cât putem şi în cât mai scurt timp, defrişările şi tăierile ilegale„.

Camera Deputaţilor a respins miercuri cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind Codul Silvic, adoptând legea în forma iniţială.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ora de vară în 2026: La final de martie se dau ceasurile înainte. De ce în România încă se schimbă ora 

Ioana Oprean

Publicat

în

Ora de vară în 2026: La final de martie se dau ceasurile înainte. De ce în România încă se schimbă ora România trece din nou la ora de vară în 2026, în weekendul din ultima săptămână a lunii martie, când ceasurile vor fi date cu o oră înainte, obicei care continuă să stârnească discuții în […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Finanţelor, anunț despre viitorul pensiilor românilor: Statul trebuie să încurajeze oamenii să economisească pentru vârsta retragerii din activitate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Finanţelor, anunț despre viitorul pensiilor românilor: Statul trebuie să încurajeze oamenii să economisească pentru vârsta retragerii din activitate Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că, în cadrul reuniunii ECOFIN, a fost discutată o reformă importantă a sistemului de pensii la nivel european. El a precizat că și-a exprimat susținerea pentru inițiativa Comisiei Europene privind […]

Citește mai mult

Actualitate

Zeci de oficii fiscale din România, în analiză pentru desființare: Ce unități din Alba sunt pe „lista neagră”

Ioana Oprean

Publicat

în

Zeci de oficii fiscale din România, în analiză pentru desființare: Ce unități din Alba sunt pe „lista neagră” ANAF pregătește o restructurare amplă, care vizează în special serviciile fiscale mici și ineficiente. Direcțiile generale regionale și  administrațiile județene ale Fiscului au primit libertatea să vină cu propriile propuneri de tăieri de costuri, iar pe „lista […]

Citește mai mult