Actualitate

Ministrul Finanţelor Publice: Taxa auto va fi restituită până la sfârşitul lunii mai

Ioana Oprean

Publicat

în

Eugen Teodorovici, Ministrul Finanţelor Publice, a declarat duminică, în municipiul Lupeni, că banii din taxa de mediu, pe care proprietarii de maşini au achitat-o la prima înmatriculare a autovehiculelor, va fi restituită celor în drept până la sfârşitul lunii mai şi că ANAF va trebui să emită până atunci toate deciziile de impunere necesare acestui proces.

„Ştiţi că eu am anunţat foarte clar că voiam să nu mai fie la ANAF nicio decizie de impunere neemisă. O să verific luni la ANAF. Obligaţia este ca noi să restituim, în cursul lunii mai, taxa pe mediu sau taxa de timbru, cum i se spune ei. Banii sunt alocaţi, nu va fi o problemă”, a spus Teodorovici.

Întrebat dacă ANAF are banii pentru restituirea taxei de mediu, ministrul Teodorovici a răspuns că de aceste sume se ocupă Ministerul Finanţelor.

„Cei de la ANAF să-şi facă treaba, zi de zi. E treaba noastră, ca minister, să alocăm banii, atât pentru Fondul de Mediu, cât şi pentru ANAF, pentru că ştiţi că au fost două abordări, dar obligaţia este ca ei să emită decizia de impunere, până la ultima pe care o mai au încă în casă, neemisă. Iar partea de bani o asigură Ministerul de Finanţe şi ei (ANAF, n.red.) să facă plata, în mod obligatoriu, până la finalul lunii mai. (…) E vorba doar de simplificări pe care ANAF-ul trebuie să le facă, să le gândească, zi de zi. Adică ei trebuie să se coboare, nu neapărat fizic, dar să coboare cu inima în rândul oamenilor, atât în zona persoanelor fizice, cât şi în zona persoanelor juridice”, a conchis ministrul Finanţelor.

Ministrul Eugen Teodorovici a fost prezent duminică în Valea Jiului împreună cu premierul Viorica Dăncilă, prilej cu care au fost abordate mai multe teme de discuţie cu autorităţile locale şi parlamentarii PSD ai judeţului Hunedoara despre situaţia Complexului Energetic Hunedoara şi alte investiţii din zonă.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]

Citește mai mult

Actualitate

Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]

Citește mai mult

Actualitate

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]

Citește mai mult