Rămâi conectat

Politică Administrație

Ministrul Finanțelor a retras proiectul Codului Fiscal care prevedea creșterea taxelor la unele autoturisme și clădiri nerezidențiale

Dragoş Suciu

Publicat

în

Victor-Ponta1La solicitarea premierului Victor Ponta, ministrul Finanțelor a retras sâmbătă proiectele Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală, pentru că acestea să fie analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice.

„În urma solicitării prim-ministrului Victor Ponta, Ministerul Finanţelor Publice a retras pe de site-ul ministerului proiectele Codului Fiscal şi al celui de Procedură Fiscală, pentru ca acestea să fie analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice. Intenţia Guvernului este de a iniţia o dezbatere publică deschisă şi transparentă cu privire la modificările necesare Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, însă dorim, în acelaşi timp, şi adoptarea de măsuri care să contribuie la continuarea creşterii economice şi la limitarea extinderii poverii fiscale”, a transmis ministerul, sâmbătă.

Finanţele mai arată că, în prezent, una dintre priorităţile Guvernului este de a limita evaziunea fiscală, inclusiv prin modificări ale Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, dar modalitatea în care se vor concretiza aceste intenţii, după discuţii cu specialişti şi societatea civilă, va fi decisă de Guvern şi va fi supusă consultării publice înainte de aprobarea de către Parlament.

Propunerile care vor fi asumate de Guvern vor fi dezbătute şi asumate, împreună cu bugetul pentru anul viitor, de către Parlament, mai arată ministerul.

Conform proiectului noului Cod Fiscal, prezentat vineri seara de MEDIAFAX, persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri cubi.

Documentul stabileşte că persoanele fizice, care în prezent sunt impozitate cu 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii, vor fi obligate să achite pentru clădirile nerezidenţiale un impozit cuprins între 0,25 şi 1,5% din valoarea calculată de către un evaluator autorizat sau de 2% din valoarea impozabilă, dacă nu există un raport de evaluare.

Astfel, persoanele fizice vor fi taxate similar firmelor care deţin astfel de clădiri.

Modificări sunt indicate şi la impozitul pe terenul din intravilan, unde suma de plată creşte proporţional cu rangul şi zona localităţii, ajungându-se la creşteri de la 10.353 lei/hectar la 83.000 lei/hectar.

Pentru proprietarii de maşini, impozitul va creşte de la 8 lei la 20 lei pentru fiecare 200 centimetri cubi în cazul autoturismelor cu motoare de până la 1.600 cm3 inclusiv şi de la 18 lei la 30 lei/200 cmc pentru maşinile cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 1.601 cmc şi 2.000 cmc inclusiv.

Pentru autoturisme cu o capacitate cilindrică între 2.001 cmc şi 2.600 cmc inclusiv, impozitul va scădea însă, de la 72 lei la 60 lei/200 cmc, scăderea continuând şi pentru maşini cu motoare mai mari.

Majorări de impozit vor fi efectuate şi pentru maşini de marfă, motociclete, bărci cu motor, scutere de apă.

Aceşai document relevă că impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale.

Legislaţia actuală stabileşte că impozitele şi taxele locale sunt indexate o dată la trei ani prin hotărâre de guvern, în funcţie de rata inflaţiei calculată de la ultima indexare, iar administraţia locală poate majora suma de plată printr-o cotă adiţională, dar nu mai mult de 20% faţă de nivelul stabilit de Guvern.

Proiectul noului Cod Fiscal prevede însă că indexarea în funcţie de inflaţie o dată la trei ani va fi efectuată în viitor de către consiliile locale, nu de Guvern, şi că impozitele şi taxele locale vor putea fi majorate, anual, cu „maximum 50%” faţă de nivelul stabilit, în funcţie de condiţiile specifice zonei.

La sfârşitul anului trecut, Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional, prin scrisoarea de intenţie, că nivelul taxelor pe proprietate impuse persoanelor fizice vor putea fi majorate „la latitudinea” autorităţilor locale, pentru a reduce astfel riscul acumulării de arierate şi înregistrării unui deficit la nivel teritorial.

Modificările rezultă din proiectul de modificare a Codului Fiscal, elaborat de Guvern.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că a primit la promulgarea legea privind diminuarea contribuţiilor de asigurări sociale şi că are semne de întrebare privind oportunitatea măsurii, spunând că este de părere că Guvernul are ca ţintă acoperirea deficitului rezultat prin micşorarea CAS prin creşterea taxei pe proprietate de 2-3 ori.

Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă PSD Alba: Majorarea salariului minim este o obligație legală, nu doar o decizie economică

Ioana Oprean

Publicat

în

Majorarea salariului minim este o obligație legală, nu doar o decizie economică Partidul Social Democrat a prezentat în cadrul Coaliției de guvernare argumentele și obligațiile care impun majorarea salariului minim în România, în conformitate cu legislația europeană. De asemenea, creșterea salariului minim e o măsură necesară pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor. ”Salariul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Clădirea cinematografului din Roșia Montană va fi restaurată. Achiziția pentru executarea lucrărilor, lansată în SEAP

Ioana Oprean

Publicat

în

Clădirea cinematografului din Roșia Montană va fi restaurată. Achiziția pentru executarea lucrărilor, lansată în SEAP Primaria Roșia Montană a lansat marți, 21 octombrie 2025, în SEAP procedura de achiziție pentru încheierea contractului de executarea lucrărilor pentru „Restaurare clădire cinematograf Roșia Montană nr. 185”. Valoarea estimată a propiectului este de 3.263.172,07 lei, fără TVA. În cadrul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

O comună din Alba, fără viceprimar ales la mai bine de un an de când au fost preluate mandatele. Care este MOTIVUL

Bogdan Ilea

Publicat

în

O comună din Alba, fără viceprimar ales la mai bine de un an de când au fost preluate mandatele. Primar: ,,Au fost mai mulți candidați” Comuna Cut, din județul Alba, se află într-o situație neobișnuită. La mai bine de un an de la preluarea mandatelor, consilierii locali nu au reușit încă să aleagă un viceprimar. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea