Actualitate

Ministrul Educației vrea „eficientizarea” procesului educativ: Fără serviciu pe școală și telefoane mobile în timpul orei

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Educației, Liviu Pop, vrea „eficientizarea” procesului educativ: fără serviciu pe școală și telefoane mobile în timpul orei. 

„Îmi doresc foarte mult să nu mai avem serviciu pe școală, îmi doresc foarte mult să nu se mai folosească telefonul în timpul orei și să existe o zonă în care să se păstreze telefoanele mobile în timpul orei, îmi doresc din punctul acesta o eficientizare a întregului proces instructiv educativ, dar pentru asta avem nevoie și de parteneri, autoritățile locale și, de ce nu, mass-media”, a precizat Liviu Pop.

Potrivit sursei citate, o decizie finală va fi luată după dezbaterea amplă pe Regulamentul de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar unde se va decide alături de parteneri, părinți și elevi, conform Agerpres.

Ministrul Educației, Liviu Pop, a participat miercuri, la Buzău, la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor.

Liviu Pop a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute, într-o conferință de presă la Sibiu, că din această toamnă, elevii nu vor mai fi nevoiți să stea de serviciu la intrarea în școli, aceștia fiind înlocuiți de cadrele didactice auxiliare și cadrele nedidactice.

„Vă mărturisesc că nu sunt susținătorul acelui elev de serviciu. Violența în școală este descrescătoare. (…) Dar elevul de serviciu pe școală trebuie să dispară ca noțiune, pentru simplul motiv că scoatem din timpul actului de educație un elev, îl punem acolo la școală ca să facă ce? Intrare, ieșire. Cred că putem găsi la nivelul unităților școlare resurse suficiente în rândul cadrelor didactice auxiliare, care să stea la poartă să facă evidența elevilor, nu să stea doi elevi de serviciu, care să fie uneori expuși dacă nu avem pază în școală. (…) Eu cred că la începutul anului școlar putem să eliminăm noțiunea elevului de serviciu pe școală”, a spus ministrul Educației.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

10 septembrie devine Ziua Ţării Moţilor: Vot decisiv în Camera Deputaților

Ioana Oprean

Publicat

în

Deputaţii au votat instituirea zilei de 10 septembrie ca Ziua Ţării Moţilor Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, 11 martie 2026 un proiect de lege care prevede instituirea zilei de 10 septembrie ca Ziua Ţării Moţilor. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, astfel că proiectul merge la promulgare. Proiectul de lege are ca […]

Citește mai mult

Actualitate

Premierul Ilie Bolojan despre bugetul 2026: „Cea mai mare provocare: reducerea deficitului bugetar cu 18,7 miliarde de lei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul Ilie Bolojan despre bugetul 2026: „Cea mai mare provocare: reducerea deficitului bugetar cu 18,7 miliarde de lei” Cea mai mare provocare legată de bugetul de stat pe anul 2026 este reducerea deficitului bugetar, a afirmat, miercuri, 11 martie 2026, premierul Ilie Bolojan într-o postare pe Facebook.  Citește și: A fost publicat proiectul de buget […]

Citește mai mult

Actualitate

Consumul s-a prăbușit în România în ianuarie 2026. Fost premier: „Este a șasea lună consecutivă de scădere”

Ioana Oprean

Publicat

în

Consumul s-a prăbușit în România în ianuarie 2026 „Consumul s-a prăbușit în ianuarie 2026. Este a șasea lună consecutivă de scădere”, a afirmat, miercuri, 11 martie 2026, într-o postare în mediul online, fostul premier Florin Cîțu. „Și totuși, guvernul continuă să vândă o estimare de creștere economică de 1% pentru 2026, construită înainte de apariția […]

Citește mai mult