Rămâi conectat

Actualitate

Ministrul Educației: Universitățile vor fi singurele insituții abilitate să retragă titlurile de doctor

Ioana Oprean

Publicat

în

adrian-curajMinistrul Educatiei, Adrian Curaj, a anunțat marți că universitățile vor fi singurele instituții abilitate să retragă titlurile de doctor.  Guvernul a decis modificarea Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare.

El a explicat că universitățile vor putea retrage titlul de doctor sau vor putea anula diploma, indiferent de momentul și modalitatea în care acestea au fost atribuite.

„Am făcut prima mișcare în sensul stabilirii cadrului legislativ și normativ privind doctoratul în România. O ordonanță pentru Legea 206/2004 privind etica în cercetare, dezvoltare și inovare. Am modificat două articole. Acela care de fapt stabilea că sunt două categorii de deținători de titlu de doctorat — am anulat acest articol. În al doilea articol, articolul 14, acolo unde sunt reglementate sancțiunile, am scos două reglementări — una legată de retragerea titlului de doctor și cealaltă legată de retragerea conducerii de doctorat. E foarte clar lămurit: nu sunt în atribuția Consiliului Național de Etică, vor fi cu siguranță în atribuția universităților și a CNATDCU”, a declarat Curaj, la Palatul Victoria, la finalul ședinței de guvern.

El a precizat că pe tema doctoratelor vor mai urma modificări, urmând ca, după începerea activității parlamentare, Guvernul să dea o ordonanță de urgență referitor la acest subiect.

„Vom avea ordonanță de urgență pentru Legea educației și apoi vom veni cu hotărâri de guvern și ordine de ministru care depind de această ordonanță de urgență (…) pentru a avea un cadru total funcțional. (…) În prima ședință de guvern după începerea activității parlamentare sau în cea de-a doua, în cel mai rău caz, vom avea ordonanța de urgență. Noi lucrăm la ea, o avem pregătită”, a precizat ministrul.

În ceea ce privește atribuțiile care rămân în sarcina Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), Curaj a spus că despre această structură trebuie discutat „la pachet” cu altele, precum Consiliul Național de Etică, Consiliul Național de Etică și Management Universitar, consiliile de cercetare, dezvoltare, inovare.

„Primul mecanism pe care îl voi pune în practică este acela ca o persoană să nu poată să facă parte decât dintr-un consiliu. (…) Eu nu dizolv sau desființez o instituție, ci creez mecanismele ca acestea să se construiască așa cum trebuie ca să-și îndeplinească rolul și nu trebuie să uităm că rolul acestora se schimbă”, explicat Adrian Curaj. (C.M.)

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 15 -28 decembrie 2025. Potrivit specialiştilor, vremea se răceşte spre sfârşitul anului şi sunt aşteptate ninsori. „Valorile termice vor fi […]

Citește mai mult

Actualitate

Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe Persoanele fizice care nu au reușit până acum să se înscrie în Programul Rabla Auto 2025 vor avea parte de o nouă sesiune, care urmează să fie lansată marți, 16 decembrie, 2025, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Citește și: […]

Citește mai mult

Actualitate

Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii Pensionarii români cu venituri mici vor primi în luna decembrie un supliment financiar de 400 de lei, care va fi acordat odată cu pensia potrivit Ministrului Muncii, Florin Manole.  „Da, e vorba de un supliment important, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea