Ministrul Educaţiei: ”Trebuie să ne pregătim pentru a preda în sistem online atâta timp cât este necesar”
Monica Anisie, Ministrul Educaţiei, a declarat, luni, referindu-se la posibilitatea ca în acest an şcolar cursurile să se desfăşoare exclusiv online, că este necesar să fie pregătiţi cei implicaţi în procesul educaţional pentru ca predarea online să dureze „atâta timp cât e necesar”.
„Dacă din punct de vedere epidemiologic există vreun risc, acest lucru trebuie să ni-l spună reprezentanţii Ministrului Sănătăţii pentru a nu pune în pericol nici pe elevi nici pe cadrele didactice. În situaţia respectivă,
trebuie să ne pregătim pentru a preda în sistem online atâta timp cât este necesar.
Şi în perioada în care am desfăşurat cursuri online pe durata stării de urgenţă am realizat o modificare a programelor tocmai pentru a veni în sprijinul elevilor şi cadrelor didactice, deci dacă există o situaţie dificilă din punct de vedere epidemiologic şi va trebui să trecem cu toţii în sistem online, vom lua şi astfel de măsuri. (…)
Prin metodologia pe care Ministerul Educaţiei a realizat-o am prevăzut şi activităţi de evaluare (…) ba mai mult, Ministerul Educaţiei, încă de la începutul anului şcolar, a pus la dispoziţia profesorilor repere metodologice pentru fiecare disciplină în parte şi pentru fiecare nivel, prin urmare există un suport atât pentru profesori cât şi pentru elevi”, a afirmat Anisie la Realitatea Plus.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor”
Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor” Radu Georgescu a explicat din nou de ce scăderea consumului nu este un motiv de bucurie în rândul românilor. Acesta face o nouă comparație cu grecia care nici după mai bine de 15 […]
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]