Ministrul Educaţiei: Manualele din ciclul primar ar putea rămâne la elevi, la sfârşitul anului şcolar. Pentru unii sunt singurele cărţi
Manualele din învăţământul primar ar putea rămâne la elevi la sfârşitul anului şcolar, mai ales că pentru unii sunt singurele cărţi, iar cele pentru celelalte cicluri vor fi recuperate la sfarsitul anului scolar, a declarat luni, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
„Ne-am gândit ca, pentru început, elevii din ciclul primar să nu mai returneze manualele. Pentru unii copii, manualele sunt singurele cărţi. Apoi, copiii sunt prea mici şi unele cărţi se strică mai mult, aşa că am decis ca elevii din primar să păstreze cărţile”, a spus Remus Pricopie.
Ministrul Educaţiei a precizat că, pentru o perioadă, manualele pentru elevii din celelalte cicluri de învăţământ vor fi returnate la sfârşitul anului şcolar.
„Până în 2014, Ministerul Educaţiei plătea pentru manuale 16 milioane de lei. Erau cărţi care se cumpărau cu 1,30 lei. Odată cu schimbarea manualelor, preţurile vor creşte”, a mai spus Remus Pricopie.
Elevii claselor I şi a II-a vor avea, la 15 septembrie, manuale noi, inclusiv în format electronic, anunţa în iulie ministrul Educaţiei.
Sursa: mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Abandonul de familie 2026 | Acțiunea penală, pusă în mișcare din oficiu: Neplata cu rea-credinţă a pensiei de întreţinere, una dintre cele mai grave forme de violenţă economică
Abandonul de familie 2026 | Acțiunea penală, pusă în mișcare din oficiu: Neplata cu rea-credinţă a pensiei de întreţinere, una dintre cele mai grave forme de violenţă economică Obligația plângerii prealabile în cazul infracțiunii de abandon de familie a fost eliminată, potrivit unei propuneri legislative adoptate de Senat tacit, ceea ce înseamnă că acțiunea penală […]
Acces gratuit pentru cetățeni la apă potabilă în spitale, aeroporturi, stații de metrou și instituții publice. Dozatoare amplasate în spaţiile de aşteptare, holurile de acces şi zonele de tranzit intens circulate
Acces gratuit pentru cetățeni la apă potabilă în spitale, aeroporturi, stații de metrou și instituții publice. Dozatoare amplasate în spaţiile de aşteptare, holurile de acces şi zonele de tranzit intens circulate Instituţiile publice, şcolile, unităţile sanitare, operatorii economici care administrează gări, aeroporturi, staţii de metrou vor avea obligaia de a asigura accesul gratuit la apă […]
Codul rutier 2026 | Sancțiuni pentru ocuparea abuzivă a locurilor destinate încărcării vehiculelor electrice – proiect
Sancțiuni pentru ocuparea abuzivă a locurilor destinate încărcării vehiculelor electrice – proiect Staţionarea unui vehicul pe un loc destinat încărcării maşinilor electrice, cu excepţia celor aflate în proces de încărcare, constituie contravenţie, prevede un proiect USR de modificare a Codului rutier, transmite Agerpres. Menit să sprijine posesorii de maşini electrice prin eliminarea ocupării abuzive a […]