Ministrul Educației după focarul cu noua tulpină de COVID: „Interesul pentru deschiderea școlilor se păstrează, sub rezerva unei analize”
Redeschiderea școlilor pe 8 februarie rămâne pe masă, a declarat Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, la România TV, chiar dacă la o școală din București a fost descoperit un focar cu noua tulpină britanică de coronavirus.
„Interesul major pentru deschiderea școlilor se păstrează, sub rezerva unei analize care se va face pe 2 februarie. Dacă se vor confirma și celelalte cazuri cu noua tukpină, specialiștii din DSP și INSP vor lua decizia corectă.
Exclud această posibilitate de a reveni la scenariul hibrid. A fost ineficient din perspectivă educațională. Îngrijorarea părinților este normală”, a spus Sorin C]mpeanu.
CITEȘTE ȘI: Contagiozitatea ridicată a tulpinii britanice se confirmă și în România: 9 din 10 contacți ai unui pacient, pozitivi la testare
Nouă din 10 persoane testate, contacți ai unuia dintre pacienții depistați cu noua tulpină SARS-CoV-2, varianta B.1.1.7 cu originea în Marea Britanie, au fost depistate pozitiv la testul RT-PCR, informează, sâmbătă, Ministerul Sănătății. Pacientul testat inițial lucrează într-o școală din Capitală.
Centrul Național pentru Controlul și Supravegherea Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a transmis Ministerului Sănătății rezultatele anchetei epidemiologice în cazul unuia dintre pacienții depistați cu noua tulpină SARS-CoV-2.
Pacientul lucrează la o școală din București.
În cadrul unității de învățământ au fost confirmate cu infecția SARS-CoV-2 un număr de patru persoane (un caz confirmat pe data de 14 ianuarie și 3 cazuri în data de 18 ianuarie).
Potrivit MS, în 22 ianuarie au fost testate la INBI „Matei Balș” 10 persoane (cele patru confirmate și șase contacți direcți ai acestora).
„Dintre cele 10 persoane testate, un număr de 9 au fost pozitive la testul RT-PCR. Confirmarea se va face prin secvențiere în următoarele zile. Persoanele depistate pozitiv sunt fără istoric de călătorie în străinătate”, transmite MS.
Direcția de Sănătate Publică București a luat mai multe măsuri. Una dintre măsuri vizează școala unde lucrează cei depistați pozitiv: aceasta a fost închisă iar în data de 25 ianuarie se va realiza dezinfecție generală, inclusiv nebulizare.
De asemenea, au fost luate măsurile de izolare/carantinare pentru cazuri / contacții cazurilor.
„Având în vedere contagiozitatea ridicată a noii tulpini, îndemnul nostru este pentru prudență. Numărul cazurilor este în creștere în foarte multe țări europene și riscul unui nou val al pandemiei este mare și pentru țara noastră. Orice măsuri de relaxare, inclusiv redeschiderea școlilor, pot fi puse în pericol de câteva focare precum cel din școala bucureșteană”, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.
Ministerul Sănătății reamintește importanța respectării măsurilor de prevenție: purtarea corectă a măștii de protecție, evitarea zonelor aglomerate, distanțarea fizică și igiena mâinilor, realizarea testelor COVID-19 și raportarea celor pozitive pentru persoanele care prezintă simptome (febră, tuse uscată, oboseală, mialgii).
Evaluarea riscului general asociat cu răspândirea noilor tulpini în comunitate a fost crescut de Centrul European de Prevenire și Control a Bolilor (ECDC) în urmă cu două zile la ridicat / foarte ridicat.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”
Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]
Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”
Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]