Actualitate

Ministrul Agriculturii: Pieţele agro-alimentare sunt mai sigure decât magazinele mici, iar aici îşi vând produsele şi producătorii locali

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat că o eventuală plafonare a preţurilor pe durata stării de urgenţă ar putea avea efecte negative atât asupra consumatorilor, cât şi asupra producătorilor, transmite News.ro. El adaugă că a fost înregistrată o creştere a preţurilor atunci când şi cererea a fost mare, când cumpărătorii intraţi în panică îşi făceau stocuri de alimente, dar că pentru produsele autohtone, cel puţin, preţurile şi-au revenit la normal.

„Plafonarea preţurilor la raft – dacă noi, statul, impunem doar o plafonare, creăm două efecte negative: încurajăm piaţa neagră şi dispar de pe piaţă cei mai slabi producători. Noi, ca şi stat, nu avem dreptul să-i vulnerabilizăm pe aceştia”, a declarat Oros la Digi24.

El a precizat că, încă dinaintea stării de urgenţă, a fost discutată cu alte ţări care au impus restricţii de circulaţie formarea unor culoare verzi pentru transportul mărfurilor, în primul rând pentru alimente, furaje, medicamente şi dispozitive medicale.

Adrian Oros a adăugat că a cerut primarilor să nu închidă pieţele agro-alimentare pentru că acestea sunt mai sigure decât magazinele mici. În plus, acestea sunt locurile în care îşi vând produsele şi producătorii locali.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat la Digi24 că nu sunt creşteri mari şi uniforme în ceea ce priveşte alimentele şi că cele mai mari scumpiri s-au înregistrat pe zona de produse medicale şi sanitare – echipamente de protecţie, măşti, dezinfectanţi.

El adăugat că au fost înregistrate şi scăderi de preţuri, la anumite produse.

„Noi ne-am uitat din noiembrie-decembrie încoace. Faţă de noiembrie sau ianuarie, sunt situaţii în care avem preţuri mai mici acum, în martie. Deci, nu avem o tendinţă uniformă, să zicem că toate preţurile cresc şi cresc accelerat”, a argumentat Chiriţoiu.

sursa: g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină” Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de pe urma crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu. De la începutul conflictului din Iran, prețurile la combustibil […]

Citește mai mult

Actualitate

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]

Citește mai mult

Actualitate

Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor Vacanța de Paște marchează una dintre pauzele importante din timpul anului școlar și coincide cu sărbătorile pascale, oferind timp pentru relaxare, activități în familie și călătorii scurte. În fiecare an, perioada vacanței de primăvară este stabilită prin structura anului […]

Citește mai mult