Ministerul Tineretului și Sportului solicită clubului sportiv Unirea Alba Iulia un raport al persoanelor angajate cu vârstă de peste 65 de ani ce beneficiază în paralel de pensie
Ministerul Tineretului și Sportului solicită clubului sportiv Unirea Alba Iulia un raport al persoanelor angajate cu vârstă de peste 65 de ani ce beneficiază în paralel de pensie
MTS notează, într-un comunicat, că în urma verificării dosarelor de personal ale angajaţilor sportive departamentale, s-au ridicat o serie de semne de întrebare pe fondul numărului mare de angajaţi cu vârste înaintate, unii dintre aceştia cumulând pensia cu salariul. În acest context, dincolo de faptul că dinamica forţei de muncă la acest nivel este extrem de redusă, au fost identificate şi probleme cu privire la condiţiile de încheiere a contractelor individuale de muncă pentru unii dintre aceşti angajaţi. Astfel a fost dispusă o cerere de raportare a situației și în cazul clubului sportiv CS Unirea Alba Iulia, ce este necesar a fi depusă luni, în data de 18.10.2021.
Citește și: Ministrul Tineretului şi Sportului le solicită cluburilor departamentale să-i demită pe angajații de peste 65 de ani: „Foarte puțini antrenori tineri și-au găsit loc în sistem”
Contactat de ZiarulUnirea.ro în vederea unei opinii cu privire la aceasta solicitare, Directorul clubului sportiv CS Unirea Alba Iulia a declarat în exclusivitate:
„Deocamdată avem o solicitare din partea ministerului cu privire la persoanele angajate de club ce cumulează pensia cu salariul, pe care trebuie să o prezentăm până luni (18.10.2021), raportul o să fie înaintat la data precedent amintită fără nici o întârziere și va cuprinde cu exactitate situația CS Unirea Alba Iulia cu privire la cele solicitate.
Inițiativa reformării este lăudabilă și ar fi bine să avem o lege care să stabilească concret și exact aceste aspecte, altfel ne rezumăm doar la declarații politice care nu o să producă efecte din lipsa cadrului legal.”, a declarat Corneliu Mureșan, Director CS Unirea Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO | LPS Sebeș, victorii în deplasare la U19 și U17: „Leii” au primit un singur gol în cele două meciuri
LPS Sebeș, victorii în deplasare la U19 și U17: „Leii” au primit un singur gol în cele două meciuri Victorii în deplasare, la Sibiu, în fața echipelor clubului ACS Alma, pentru grupele U19 și U17 de la LPS Sebeș, duminică, 22 martie 2026, în campionatele naționale la care participă. Grupa de U19 s-a impus fără […]
FOTO | CSȘ Blaj, calificare la turneul final de volei masculin Speranțe: „Felicitări tuturor! Mulțumim părinților pentru susținere!”
CSȘ Blaj, calificare la turneul final de volei masculin Speranțe CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin Speranțe. În urma turneului semifinal organizat la Zalău echipa pregătită de Alexandru Man s a calificat de pe locul 2 la turneul final. Rezultatele de la Zalău au fost o victorie 3-0 in fata echipei […]
VIDEO | Albaiulianul Nicolae Stanciu: „A trecut mult de când nu am fost Mondial, vrem să facem o țară întreagă fericită”
Nicolae Stanciu: „A trecut mult de când nu am fost Mondial, vrem să facem o țară întreagă fericită” Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu a declarat, luni, 23 martie 2026 că a trecut mult timp de când echipa națională a României nu a mai participat la o ediție a Cupei Mondiale și a menționat că el și […]
