Ministerul Justiției vine cu lămuriri pentru sindicaliștii din Educație, după contestarea OUG de creșteri salariale
Ministerul Justiției vine cu lămuriri pentru sindicaliștii din Educație, după contestarea OUG de creșteri salariale
Ministerul Justiţiei explică, marţi, că notele de fundamentare ale ordonanţelor de urgenţă sunt obligatorii şi sunt asumate şi semnate de către prim-ministru şi contrasemnate de miniştrii, atât cei care iniţiavă documentul, cât şi cei care vor implementa prevederile, scrie News.ro.

Reacţia vine la solicitarea Ministerului Educaţiei, după ce sindicaliştii din sistem s-au arătat nemulţumiţi că majorarea salarială pentru profesorii debutanţi nu apare în textul ordonanţei aprobate săptămâna trecută, ci doar în Nota de fundamentare.
Ministerul Justiţiei anunţă, marţi, că a fost solicitat de către Ministerul Educaţiei să facă precizări cu privire la tehnica elaborării unor acte normative.
”Potrivit art. 30 şi 34 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă privind elaborarea actelor normative, precum şi a art. 108 din Constituţie, notele de fundamentare ale ordonanţelor de urgenţă şi expunerile de motive ale proiectelor de lege privind aprobarea ordonanţelor de urgenţă sunt obligatorii pentru promovarea şi adoptarea proiectelor, fiind asumate şi semnate de către Prim-Ministru şi contrasemnate de miniştrii conducători ai ministerelor iniţiatoare/coiniţiatoare şi ai ministerelor cu atribuţii în aplicarea actului normativ, aşa cum sunt semnate şi contrasemnate şi actele normative respective şi însoţesc ordonanţa de urgenţă în întreaga procedură”, a transmis, marţi, Ministerul Justiţiei.
Reacţia vine după ce sindicaliştii din Educaţie s-au arătat nemulţumiţi că majorarea salarială pentru profesorii debutanţi nu apare în textul ordonanţei aprobate săptămâna trecută, ci doar în Nota de fundamentare.
Sindicaliştii au cerut Guvernului să îşi asume printr-un act normativ modificările cuprinse acum doar în Nota de fundamentare a ordonanței.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]