Ministerul Irigaţiilor

Pe vremea comunismului, 30 la sută din suprafaţa arabilă a României era irigată. Ba chiar mai mult, pentru că în perioadele de secetă, armata şi toată populaţia era mobilizată pe frontul irigaţiilor. Pe de altă parte, nici seceta şi nici lipsa precipitaţiilor nu erau parcă atât de acute ca în prezent când, practic, am ajuns o ţară fără păduri, cu izvoarele tot mai secătuite şi cu munţii tot mai golaşi, în plină de­şertificare. De aici izvorăşte şi schimbarea vremii, faptul că avem, practic, în loc de patru anotimpuri doar două, unul extrem de rece şi altul extrem de călduros, adică e frig cam şase luni pe an şi cald, cam tot atât.
În aceste condiţii, când seceta şi canicula fac ravagii, cred că ar trebui să ne adaptăm şi din punctul de vedere al gestionării pământului, marea noastră resursă naturală (sau, mă rog, cât ne-a mai rămas din ce au cumpărat străinii) dacă vrem să mai facem agricultură în această ţară. Ministerul Agriculturii, aşa cum este organizat în prezent, nu mai are nicio tangenţă cu starea adevărată a agriculturii noastre, aflată la cheremul vremii dar şi al vremurilor. Ne trebuie un minister nou, cu un obiect de activitate centrat pe practicarea unei agriculturi în care irigaţiile să fie prioritare, generalizate, în primul rând, iar tehnologiile şi calitatea seminţelor să fie adaptate la noile condiţii naturale ce au pus stăpânire pe vechile noastre pământuri. Cu atât mai mult cu cât actualul Minister al Agriculturii este o rămăşiţă, un concubinaj nereuşit între ce a fost odată şi noua lui structură, mai ales aceea din teritoriu, unde tronează tot direcţiile agricole, deşi nu mai există CAP-uri şi alte forme socialiste de agricultură. Ba mai mult, acum avem şi noile structuri agricole, gen APIA sau camerele agricole, ca să nu mai vorbim că şi Prefectura ori Consiliul Judeţean se ocupă de agricultură. Ori asemenea organe agricole nu îşi mai găsesc menirea şi eficienţa, îngreunând mersul lucrurilor cu tot felul de acte, documente, hârtii, care mai mult îi terorizează pe producători decât îi ajută, adică îi bagă în faliment în condiţiile în care până şi subvenţiile agricole se dau nu pentru producţii cât mai ales pentru pro­prietăţi, adică pentru băieţii deştepţi ce au cumpărat pământuri şi le ţin pe post de… pârloagă.
Cert este că vremea, ca să nu mai zic de vremuri, s-a schimbat radical şi că lucratul pământului este astăzi cel mai greu lucru de pe… pământ dacă nu ai utilaje, tehnologii şi irigaţii aşa cum au alte ţări UE, dar şi autorităţi cu sarcini precise, cu un program naţional de folosire a apei din râurile ce străbat ţara, pentru a avea şi noi măcar 50 la sută din suprafaţa agricolă irigată şi nu doar 2 la sută ca în prezent. Astfel, seceta ne va lovi tot mai crunt, ne va distruge şi bruma de recoltă pe care o mai avem şi vom ajunge să importăm până şi pâinea noastră cea de toate zilele. Oricum, preţul grâului se apropie vertiginos de un nivel record (1,8 lei/kg), iar la această dată, pe piaţă nu mai sunt, de fapt, cereale şi nici producţia de floarea-soarelui, legume, fructe şi struguri nu acoperă necesarul, ca să nu mai vorbim de aceea de porumb. Toate acestea ne vor scumpi alimentele, care, pe fondul deprecierii leului, ne vor goli buzunarele şi aşa secătuite de bătălia politică ce pârjoleşte mai rău ca seceta viaţa românilor, a agricultorilor, în primul rând lăsaţi de izbelişte de guvernanţii ţării. Un Minister al Irigaţiilor, o combinaţie între actualul minister şi cel al Mediului şi Pădurilor (că oricum, păduri mai avem), ar fi extrem de oportun pentru ca România să nu mai sufere din cauza vremii. Ne ajunge suferinţa vremurilor!

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI