Actualitate

Ministerul Finanţelor a planificat în iunie împrumuturi de la băncile comerciale de 3,6 miliarde de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a programat în iunie 2018 împrumuturi de la băncile comerciale de 3,635 miliarde de lei, din care 3,2 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 435 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna mai, împrumuturile programate de MFP sunt mai mici cu 200 de milioane de lei.

Conform prospectelor de emisiune, MFP are în program o licitaţie, în data de 7 iunie, pentru certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 300 de milioane de lei, pe o perioadă de 182 de zile. În mai, MFP a organizat o licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discont, în valoare de 500 de milioane de lei, dar a împrumutat de la bănci doar 185,2 milioane de lei, pentru o perioadă de 12 luni, la un randament mediu de 2,89% pe an.

Cele şapte licitaţii de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 2,9 miliarde de lei, vor fi urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni.

Pentru trimestrul II al anului 2018, Ministerul Finanţelor Publice a anunţat intenţia de atragere a unui volum indicativ de 12 – 14 miliarde lei, reprezentând emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă.

Ministerul Finanţelor Publice are în vedere în 2018 emiterea unui volum de titluri de stat pe piaţa internă, în sumă de 48 – 50 de miliarde de lei, cu o structură a maturităţilor de circa 30%/70%, prin emiterea de certificate de trezorerie cu discont pe termene scurte, de până la un an inclusiv, obligaţiuni de stat de tip benchmark pe termene medii şi lungi, precum şi titluri de stat pentru populaţie prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul programului TEZAUR, cu un volum estimat de până la 8% din valoarea titlurilor de stat de emis pe piaţa internă, reprezentând aproximativ patru miliarde de lei.

Pentru realizarea obiectivului de consolidare şi extindere a curbei de randamente a titlurilor de stat denominate în lei şi de îmbunătăţire a lichidităţii pieţei titlurilor de stat, MFP are în vedere redeschiderea emisiunilor de obligaţiuni de stat de tip benchmark până la atingerea unor volume pe emisiune în valoare echivalentă de până la două miliarde de euro (aproximativ 9 miliarde de lei), pe fiecare serie de obligaţiuni benchmark.

Sursa Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]

Citește mai mult

Actualitate

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult