Ministerul Educației va avea în 2018 cel mai mare buget din ultimii zece ani
Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a declarat, la Iași, că pentru anul 2018 învățământul va avea pregătit cel mai mare buget din ultimii 10 ani.
Aflat la Iași pentru a lua parte la întrunirea Consiliului Național a Rectorilor (CNR), ministrul Educației a declarat că bugetul pentru educație în 2018 va fi cel mai mare din ultimii 10 ani și că vor fi asigurate toate creșterile salariale promise.
„Avem un buget maximal, dacă îl pot numi așa. Cel mai mare buget din ultimii 10 ani. Eu cred că e important și pe zona universitară să eficientizăm costurile, să asigurăm toate costurile salariale. Așa cum bine știți, la rectificarea bugetară am alocat o parte din sentințele judecătorești, tot ce înseamnă creștere salarială am acoperit. Rămâne să ne vedem anul viitor cu un buget mult mai consistent și mult mai eficient folosit. În rest, toate lucrurile punctate de Consiliul Național al Rectorilor sunt preluate de MEN, și alături de ei vom desfășura toate activitățile în special pe zona universitară”, a declarat presei ministrul Liviu Marian Pop.
Întrebat fiind cu cât va fi mai mare bugetul de anul viitor, acesta a declarat că nu poate da cifre precise, însă a menționat că depinde foarte mult și de proiectele europene pe care ministerul le-a depus.
„Urmează să se semneze contractele de finanțare. Mai avem și proiectele mari, biblioteca școlară virtuală, catalogul electronic cu evidența elevilor, internet în toate unitățile școlare. Proiecte care înseamnă încă 100 milioane de euro”, a declarat ministrul Pop.
Conform declarațiilor sale, în cel mult trei săptămâni ministerul va avea „datele clare” din perspectiva bugetului anului 2018.
Prezent la conferință, președintele Consiliului Național al Rectorilor (CNR), Sorin Cîmpeanu, a declarat că pentru 2018 universitățile solicită o majorare cu 40% a finanțării de bază, și 50 de procente în plus la investiții față de acest an.
„Sunt convins că se va respecta angajamentul privind finanțarea Educației. Ca să ajungem la șase la sută din PIB în 2020 se discută de patru creșteri anuale de 11%. Sunt convins că va fi o creștere anuală mai mare de 11% pe Educație. Din păcate, în pofida eforturilor Ministerului Cercetării, nu același lucru se va întâmpla cu bugetul Cercetării. În 2015, bugetul alocat acestui domeniu a fost 0,32 la sută din PIB, a scăzut la 0,29 % în 2016, va scădea la 0,27% anul acesta. În 2018 și în anii următori ar trebui să ajungă la 1%, dar vedem că pe partea de cercetare bugetul scade. Există opinia în rândul universităților că dacă era împreună cu Educația, Cercetarea s-ar fi înscris în trendul pozitiv de creștere”, a declarat președintele CNR, Sorin Cîmpeanu.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Profesorii din România își pot lua adio de la norma de 18 ore pe săptămână. Ilie Bolojan: „Acest lucru nu este posibil. Norma de 20 de ore e nivelul minim european”
Profesorii din România își pot lua adio de la norma de 18 ore pe săptămână. Ilie Bolojan: „Acest lucru nu este posibil. Norma de 20 de ore e nivelul minim european” Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 9 februarie 2026, că, din punctul său de vedere, nu este posibil ca profesorii să revină la norma […]
Profesorul de economie Cristian Păun: Cea mai bună relansare economică este să lași mai mulți bani în mediul privat. Să nu îl zăpăcești de cap prin tot felul de subvenții și ajutoare de stat
Profesorul de economie Cristian Păun: Cea mai bună relansare economică este să lași mai mulți bani în mediul privat. Să nu îl zăpăcești de cap prin tot felul de subvenții și ajutoare de stat Profesorul Cristian Păun susține că relansarea economică reală nu se face prin subvenții și ajutoare de stat, ci prin lăsarea mai […]
FOTO | Șofer depistat conducând cu viteza de 192 km/h pe Autostrada A1 Sibiu-Sebeș-Deva: Ce sancțiune a primit
Șofer depistat conducând cu viteza de 192 km/h pe Autostrada A1 Sibiu-Sebeș-Deva În weekend-ul 7-8 februarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat activități în scopul creșterii gradului de disciplină rutieră pe tronsoanele aflate în competență. În urma activităților desfășurate, polițiștii au verificat peste 250 de autovehicule și […]