Mihai Dăscălescu, ales al doilea vicepreședinte al AJF Alba | Ioan Demeter (Olimpia Aiud), reprezentantul Ligii a IV-a, în Biroul Executiv
Astăzi, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a AJF Alba, Mihai Dăscălescu a fost ales al doilea vicepreședinte al AJF Alba, oficialul unirist fiind singurul candidat.
Dăscălescu este la a treia postură în Asociația Județeană de Fotbal Alba, după cele de reprezentant al fotbalului juvenil și al echipelor de Liga a IV-a, celălalt vicepreședinte fiind Ovidiu Hulea, ales în această postură în 2014.
În locul său, în Biroul Executiv al AJF Alba a fost ales Ioan Demeter (Olimpia Aiud), ce i-a avut contracadidați pe Iosif Iancu (Dalia Sport Daia Română) și Adrian Hulea (Viitorul Sîntimbru), aiudeanul adunând 8 voturi. La întâlnirea de astăzi au fost prezenți 58 (52 de la început, 6 care au ajuns mai târziu) din cei 69 de membrii afiliați ai AJF Alba.
Alegereile pentru desemnarea înlocuitorului lui Dăscălescu în Biroul Executiv al AJF Alba au fost unele fără emoții: Demeter (propus de Eugen Chirca – Sportul Petrești) a obținut 8 voturi, Adrian Hulea (nominalizat de Egyed Vincze – Fortuna Lunca Mureșului) a fost votat de 3 cluburi, iar Iosif Iancu (propus de Augustin Damian – CIL Blaj) a strâns numai două voturi, unul fiind anulat.
În altă ordine de idei. din stagiunea viitoare nu vor mai fi delegați arbitri și observatori din aceeași localitate, iar la partidele amicale nu se vor mai achita baremuri de arbitraj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez, contract prelungit cu doi ani cu campioana Volei Alba Blaj
Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani cu campioana Volei Alba Blaj Antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernández, încă doi ani pe banca campioanei României! Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, este în cursă în stagiunea curentă pentru câștigarea ambelor trofee. Echipa din „Mica Romă” va disputa, în 5 aprilie, finala […]
CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș
CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]
VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!
Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! CSM Unirea Alba Iulia nu-și permite sub nicio […]