Politică Administrație

Miercuri, 26 februarie, ședință la Consiliul Local Aiud. Vezi Ordinea de zi

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul Local al municipiului Aiud este convoacat în şedinţa ordinară în data de  26 februarie 2014, ora 10.00, în Sala Ion. I. C. Brătianu a primăriei. 

PROIECT AL ORDINII DE ZI

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a dezbaterilor publice în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

2. Proiect de hotărâre privind completarea H.C.L. nr. 254/2005 de stabilire a sancţiunilor pentru faptele care constituie contravenţii în domeniul bunei gospodăriri a municipiului Aiud.

3. Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcţii al Serviciului Public de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local al Municipiului Aiud, începând cu data de 01.03.2014.

4. Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de cetățean de onoare d-lui Millea Zeno.

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea programului pentru acordarea de finanţări nerambursabile în anul 2014, în condiţiile Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al Municipiului Aiud alocate pentru activităţi nonprofit de interes local.

6. Proiect de hotărâre privind  aprobarea cotizaţiei lunare pentru anul 2014 la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “APA ALBA”.

7. Proiect de hotărâre privind mandatarea Primarului municipiului Aiud pentru aprobarea cuantumului cotizaţiei pentru anul 2014 la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ”Alba de Jos” la care municipiul Aiud este membru asociat.

8. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației P.U.Z. ”REGLEMENTARE ZONA DE LOCUINTE INDIVIDUALE SI MODERNIZARE DRUM DE ACCES”, Aiud, str. Ştefan cel Mare.

9. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico economici cuprinşi  în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2014, anexă la contractul de prestări servicii silvice nr.5/2010.

10. Proiect de hotărâre privind  aprobarea raportului pentru  activitatea  de prestări silvice pe anul 2013, anexă la contractul de prestări servicii silvice nr.5/2010.

11. Proiect de hotărâre privind întabularea dreptului de proprietate publică, respectiv a dreptului de proprietate privată a Municipiului Aiud, asupra unor imobile situate administrativ în Municipiul Aiud, str. Tribun Tudoran, nr.5, jud. Alba.

12. Proiect de hotărâre privind acordarea unui drept de folosinţă gratuită în favoarea Asociaţiei MARIA AGAPIA, asupra spaţiului situat administrativ în Aiud, str. Tribun Tudoran, nr. 5, jud. Alba, în suprafaţă de 41 m.p.

13. Proiect de hotărâre privind însușirea Raportului de evaluare și vânzarea prin licitație publică deschisă cu strigarea prețului a imobilului teren situat administrativ în Aiud, str. Tudor Vladimirescu, nr. 94D, înscris în CF nr. 86290 Aiud, nr. top/cad . 86290, cu suprafața de 1227 m2 , proprietar tabular Municipiul Aiud, domeniul privat.

14. Proiect de hotărâre privind însușirea Raportului de evaluare și vânzarea prin licitație publică deschisă cu strigarea prețului a imobilului teren situat administrativ în Aiud, str. Voluntarilor, nr. 74 bis, înscris în CF nr. 80020 Aiud, nr. top./cad. 80020, cu suprafața de 250m2 , proprietar tabular Municipiul Aiud, domeniul privat.

15. Proiect de hotărâre privind însuşirea Raportului de evaluare şi vânzarea prin licitaţie publică a imobilului construcție şi teren aferent,  situate administrativ  în Aiud, str. Ştefan cel Mare, nr. 17, înscris în  CF nr. 84469 -C1-U2,  nr. top/cad. 84469  Aiud,-C1-U2, cu  suprafaţa utilă de 46.73  m2, proprietar tabular Municipiul Aiud, domeniul privat.

16. Proiect de hotărâre privind însuşirea Raportului de evaluare şi vânzarea prin negocierea directă a preţului, a imobilelor terenuri, proprietate privată a Municipiului Aiud, situate în Aiud, str. Sergent Haţegan, între blocurile C1, C2, C3 şi C5, către proprietarii construcţiilor – garaje auto, amplasate pe acestea.

17. Proiect de hotărâre privind însuşirea Raportului de evaluare şi vânzarea prin negocierea directă a prețului , a imobilului teren cu suprafaţa de 99 m2 situat în Aiud, str. Ecaterina Varga, nr. 57, înscris în CF nr. 77726 Aiud, nr. top./cad. 77726, proprietar tabular Municipiul Aiud, domeniul privat,  cu  proprietarul construcţiei amplasată pe acesta, dl. Nemeș Ștefan Nicolae, domiciliat în Aiud, str. Voluntarilor, nr. 66.

18. Proiect de hotărâre privind alipirea imobilelor cu nr. cad. 71527 şi 86710, rezultând imobilul cu numărul cadastral 86 890 – „Rampă de gunoi menajer și cale de acces”.

19. Proiect de hotărâre privind revocarea HCL nr.243/27.11.2013 privind alocarea spațiilor necesare funcționării Clubului Copiilor Aiud – Ocna Mureș în incinta imobilului situat pe str. Ecaterina Varga nr.41, jud. Alba, aparținând Colegiului Tehnic Aiud.

20. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr.229 din 27.11.2013 de aprobare a impozitelor și taxelor locale pentru anul 2014.

21 Proiect de hotărâre privind radierea poziției nr. 2  din tabelul aferent  Hotărârii Consiliului Local nr. 181 din 27 septembrie 2013 privind propunerea de atribuire în proprietate a unor terenuri în temeiul art.36 din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

22. Rapoartele de activitate ale consilierilor locali pe anul 2013.

23. Rapoartele de activitate ale comisiilor de specialitate ale consiliului local pe anul 2013.

24. Prezentarea procesului verbal privind rezultatele inventarierii patrimoniului pe anul 2013.

25. Raportul anual privind aplicarea Legii nr.544/200.1

26. Raport privind soluţionarea petiţiilor pe semestrul II al anului 2013.

27. Raportul de activitate al Poliţiei Locale  Aiud pentru anul 2013.

28. Procedura Prealabilă comunicată prin adresa Instituției Prefectului nr.17596/IV/G/SJ/2013 privind reanalizarea HCL nr.193/27.09.2013.

29. Procedura Prealabilă comunicată prin adresa Instituției Prefectului nr.19625/IV/G/SJ/2013 privind reanalizarea HCL nr.244/27.11.2013.

INFORMĂRI, INTERPELĂRI, DECLARAŢII POLITICE

1. Adresa Instituției Prefectului nr. 2698/G/SJ/2014 privind comunicarea materialelor de ședință către Instituția Prefectului /Județul Alba.

2.  Adresa Instituției Prefectului nr. 2699/G/SJ/2014 privind convocarea consilierilor locali în ședințe extraordinare și de îndată.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult