METEO. Vreme extrem de caldă marți și miercuri, vijelii, frig și ninsori la munte, la sfârșitul săptămânii
Atmosferă caldă şi însorită, marți, în toată țara. Cel mai cald va fi în sud şi sud-est, până la 30 de grade.
Și miercuri va fi soare şi neobişnuit de cald, mai cu seamă în jumătatea sudică. Vântul prinde putere în estul ţării, iar mâine- noapte apar ceva ploi în vest, nord-vest şi centru.
Joi avem multă instabilitate, averse zdravene, cu răbufniri de vânt şi vijelii, întâi în vest, centru şi nord, iar mai pe seară şi în celelalte zone. Peste noapte sunt anunţate şi ceva ninsori la altitudini de peste 1500 de metri. Temperaturile scad în vest şi prin centru, dar rămân ridicate în jumătatea sudică.
Vineri se răceşte tranşant, iar în sud şi est, temperaturile pierd chiar şi 15 grade. De fapt, în toată ţara o să avem vreme rece pentru un început de octombrie. Ploile se restrâng în jumătatea sud-estică, pe unde se înteţeşte vântul, iar maximele abia ating 18 grade.
Vremea în fiecare regiune
În Dobrogea şi Bărăgan găsim atmosferă însorită şi temperaturi peste valori normale, dar uşor mai scăzute decât cele de ieri.
Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei vremea se păstrează caldă pentru această dată, deşi temperaturile pierd 2…3 grade faţă de ziua trecută. Nu prea zărim norii, iar vântul adie plăcut.
Vreme de toamnă blândă găsim şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş: cer senin, vânt domol şi 21…22 de grade după prânz.
Şi în ţinuturile vestice prindem o zi superbă, soare şi o amiază cu temperaturi foarte plăcute.
În Transilvania avem o dimineaţă rece, mai ales în zona depresionară, pe unde e posibil să apară ceaţa. Apoi, soarele încălzeşte atmosfera şi maximele depăşesc 20 de grade aproape peste tot.
În Oltenia apar câţiva nori la începutul zilei, după care se înseninează şi temperaturile urcă simţitor. Amiaza ne aduce atmosferă de vară şi maxime ce se apropie de 30 de grade.
În ţinuturile sudice ne aşteaptă încă o zi plăcută, însorită. Va fi neobişnuit de cald pentru început de octombrie: în Lunca Dunării se pot atinge şi 30 de grade.
Bucureşti
În Bucureşti o să avem vreme frumoasă încă vreo trei zile. Marți prindem soare şi o amiază foarte caldă, iar presiunea atmosferică se menţine scăzută.
Miercuri va fi la fel: cerul se menţine senin, vântul domol, iar maximă urcă până la 30 de grade.
Şi joi va fi soare şi foarte cald, însă mai pe seară încep să se adune norii. Noaptea aşteptăm şi ceva ploi de vară, ba chiar şi vijelii.
Vineri se răceşte percutant, avem atmosferă mohorâtă şi va ploua destul de mult. Vântul va fi activ, iar termometrele vor arăta cel mult 15 grade. Noaptea va fi şi mai frig.
Vremea la munte
La munte, mai prindem două zile cu soare. Marți va fi cer senin, iar vântul va sufla destul de tare în zona crestelor.
Miercuri se face mai cald, va fi vreme însorită, iar marți noaptea apar ceva ploi în masivele vestice.
Joi se răcoreşte simţitor în Apuseni şi în zona nordică a Orientalilor. Ploile, în special averse, apar în multe reprize şi cam peste tot. În noaptea următoare, la peste 1500 metri, vor fi ninsori şi lapoviţă.
Vineri se răceşte mai tare, vântul va spori senzaţia de frig şi ploile apar local.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Decontarea serviciilor medicale fictive de către medici eliminată prin introducerea unui SMS de validare
Decontarea serviciilor medicale fictive de către medici eliminată prin introducerea unui SMS de validare Un nou serviciu va fi introdus, curând, de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete. Validarea prin SMS a serviciilor medicale, îi va împiedica pe medici de familie să deconteze servicii medicale fictive, atfel evitându-se fraudele din sistemul de sănătate, cum s-a întâmplat în […]
Concediul pentru creșterea copilului 2025: Noi condiții pentru păstrarea asigurării sociale de sănătate pe perioada concediului postnatal
Concediul pentru creșterea copilului 2025: Noi condiții pentru păstrarea asigurării sociale de sănătate pe perioada concediului postnatal Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan a propus un pachet de măsuri fiscale care vizează schimbări majore în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Printre cele mai controversate prevederi se numără obligativitatea plății contribuției de 10% către sistemul […]
Românii ar putea fi recompensați dacă cer bonul fiscal și îl scanează într-o aplicație. Planul Guvernului pentru reducerea evaziunii fiscale
Românii ar putea fi recompensați dacă cer bonul fiscal și îl scanează într-o aplicație. Planul Guvernului pentru reducerea evaziunii fiscale Guvernul ar putea introduce un sistem de recompense pentru cetățenii care solicită bonul fiscal și îl scanează într-o aplicație dedicată. Măsura are ca scop reducerea evaziunii fiscale și este inspirată din modele implementate în alte […]