METEO. Vreme deosebit de caldă și maxime între 17 și 28 de grade, în următoarele zile
Vremea va fi frumoasă şi deosebit de caldă și în următoarele zile, iar maximele se vor situa între 17 și 28 de grade.
Duminică, 20 octombrie 2019
În cea mai mare parte a ţãrii vremea va fi deosebit de caldã pentru aceastã datã. Excepţie vor face zone restrânse din Moldova, Dobrogea şi Muntenia, unde valorile termice vor fi doar uşor mai ridicate faţã de
normalul perioadei, iar în prima parte a zilei şi din nou pe parcursul nopţii va fi ceaţã sau nebulozitate joasã şi condiţii de burniţã. În celelalte regiuni cerul va fi mai mult senin şi doar izolat pe vãi şi în depresiuni, dimineaţa, va mai fi ceaţã. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 28 de grade, iar cele minime între 5 şi 16 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali, pânã în jurul valorii de 0 grade.
Luni, 21 octombrie 2019
Vremea va fi deosebit de caldã pentru ultima decadã a lunii octombrie în aproape toatã ţara. Cerul va fi mai mult senin, iar mai ales dimineaţa şi noaptea, local în zonele joase din Moldova, Muntenia şi Dobrogea şi numai izolat în rest, va fi ceaţã sau nebulozitate stratiformã, posibil asociatã cu burniţã. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 20 şi 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în vestul şi sud-vestul teritoriului, iar cele minime între 0…2 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 15…16 grade în Dealurile de Vest.
Marți, 22 octombrie 2019
Vremea va fi frumoasã şi deosebit de caldã. Cerul va fi mai mult senin, însã la începutul şi spre sfârşitul intervalului, în zonele joase de relief din est şi sud-est, va fi nebulozitate joasã sau ceaţã, izolat şi trecãtor asociatã cu burniţã. Vântul va sufla slab pânã la moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 28 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. În orele dimineţilor, pe suprafeţe mici, va fi ceaţã şi în sudul şi centrul teritoriului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor”
Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor” Radu Georgescu a explicat din nou de ce scăderea consumului nu este un motiv de bucurie în rândul românilor. Acesta face o nouă comparație cu grecia care nici după mai bine de 15 […]
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]