Curier Județean

METEO: Ploi şi vijelii în toată ţara, marţi şi miercuri. Vezi când începe să plouă în Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de marţi, ora 4.00, până miercuri, ora 22.00, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în Banat şi Crişana, apoi în Oltenia, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei şi în vestul Munteniei.

În aceste regiuni vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30 – 40 de litri pe metru pătrat, se arată în informarea ANM.

În județul Alba sunt așteptate ploi începând de marți, după ora 14.00, pe fondul unei temperaturi care poate să ajungă până la 30 grade Celsius, în zonele joase. În cursul nopții de marți spre miercuri zona cu instabilitate atmosferică se restrânge către zonele de deal și munte unde mai sunt posibile ploi torențiale cu descărcări electrice până miercuri seara.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

AMENZI de aproape 25.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite a polițiștilor și jandarmilor în două comune din Alba: Peste 20 de persoane conduse la Poliție

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI de aproape 25.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite a polițiștilor și jandarmilor în două comune din Alba: Peste 20 de persoane conduse la Poliție Miercuri, 18 martie 2026, în intervalul orar 16.00 – 20.00, polițiștii din municipiul Blaj și jandarmii au desfășurat o acțiune, pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și […]

Citește mai mult

Curier Județean

Scutul Pădurii în Alba: Amenzi de peste 24.000 de lei. A fost confiscat material lemnos în valoare de aproape 28.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Scutul Pădurii în Alba: Amenzi de peste 24.000 de lei. A fost confiscat material lemnos în valoare de aproape 28.000 de lei Miercuri 18 martie 2026, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânăr din Mihalț, REȚINUT după ce ar fi înșelat mai multe persoane într-un service neautorizat: A încasat 46.100 de lei fără să repare autoturismele

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr din Mihalț, REȚINUT după ce ar fi înșelat mai multe persoane într-un service neautorizat: A încasat 46.100 de lei fără să repare autoturismele Un tânăr din Mihalț, de 23 de ani, a fost reținut de oamenii legii după ce ar fi pretins și primit de la mai multe persoane bani pentru a le repara […]

Citește mai mult