Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Metalurgistul Cugir – SCM Zalău 3-1 (3-1) | Prima victorie sub Drăgana, împotriva „lanternei roșii”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Metalurgistul Cugir a realizat primul succes din acest sezon sub Drăgana, având în față pe SCM Zalău, “lanterna roșie” a Seriei a 5-a, în fața căreia s-a impus cu 3-1 (3-1).

Gruparea de sub Drăgana a câștigat iar, după patru partide, având al treilea joc fără eșec.

Oaspeții au condus cu 1-0, în minutul 6, M. Neagu (25) a egalat din penalty (henț în careu), iar Vitinha (32, la o prelungire Itu) și Dicu (40, la pasa lui Șaucă) au punctat pentru amfitrioni, care au repurtat cea mai clară victorie stagională, avându-l printre titulari pe antrenorul Lucian Itu.

Zălăuanii rămân fără punct pe teren străin şi după a patra deplasare din acest campionat. Gruparea de sub Meseş a condus din minutul 6, dar a avut un final de primă repriză de coşmar în care a încasat trei goluri. S-a terminat 3 – 1, iar echipa pregătită de Marius Paşca şi Alexandru Pop rămâne pe ultimul loc În săptămâna jocului cu Metalurgistul Cugir, SCM Zalău a schimbat antrenorul, iar Marius Paşca a fost instalat principal, în timp ce Alexandru Pop a rămas în cadrul conducerii tehnice ca şi antrenor secund.

 

Încă din minutul 6, gruparea de sub Meseş a deschis scorul, iar la finalizare a fost Arnold Neuers, cel care a marcat cu o lovitură de cap, la colţul lung, după o minge centrată foarte bine de Sebastian Duma.

SCM Zalău a mai reuşit să aibă iniţiativa doar până prin minutul 15, după care Metalurgistul a început să pună presiune la poarta lui Andrei Pop. Prima ocazie mare a oaspeţilor a venit la jumătatea reprizei, când Paul Păcurar a şutat din unghi, portarul Zalăului era bătut, însă a apărut foarte bine Ervin Kinczel, care a îndepărtat balonul din faţa porţii!

Gazdele au început să atace în valuri şi golul a venit în minutul 25, din penalty. Fundaşul Varga Markusz a făcut henţ în careu, iar de la punctul cu var a marcat cu precizie Marius Neagu.

Metalurgistul a asediat careul advers, iar SCM nu şi-a mai revenit. Astfel a urmat un final de primă repriză de coşmar pentru echipa lui Marius Paşca, care s-a văzut condusă din minutul 33. Vitinha – fost jucător în Liga Campionilor la CFR Cluj sau Ludogorets – a marcat cu un şut din careu, iar la nici 10 minute, SCM a mai încasat un gol, aproape identic. Robert Dicu a făcut 3 – 1, scor cu care s-a intrat şi la pauză.

Marius Paşca a făcut câteva schimbări ofensive, iar în locului lui Varga a intrat Gabriel Coţi, în timp ce Denis Cubaş a fost înlocuit cu atacantul Bogdan Boje.

Cu toate acestea, SCM Zalău nu a fost destul de periculoasă în partea secundă. Bogdan Boje putea marca în minutul 53, dar lovitura sa de cap a trecut peste poartă. Tot atacantul venit de la Minaur putea scoate un penalty prin minutul 65, însă a preferat să continue faza deşi a fost agăţat de portarul advers.

SCM a avut momente când a dominat, dar nu a fost suficient, în timp ce Metalurgistul Cugir nu a mai forţat şi a preferat să conserve acest avantaj.

S-a terminat 3 – 1, iar SCM Zalău rămâne ultima clasată cu 2 puncte.

 

Au marcat: Marius Neagu (25 – 11 m), Vitinha de Freitas (33) şi Robert Dicu (40), respectiv Arnold Neuers (6)

Metalurgistul: R. Anton – Bold, Dohotariu, Șt. Radu, Vitinha – Șaucă, D. Casian (90, L. Contra), M. Neagu (81, I. Grozav), Dicu, Itu (76, Șuteu), P. Păcurar; rezerve N. Bănică, B. Coroian,  Baratky. Antrenor Lucian Itu

SCM Zalău: A. Pop – Kinczel, M. Varga (39, Coţi), Dulap (cpt.), Laza, Vitan (80, Turcu), Fl. Pop,  Cubaş (46 Boje), Duma (75, V. Marin), S. Culda, Neuers. Rezerve: Tudor Mare – Iustin Ardelean şi Raul Saroşi. Antrenori: Marius Paşca (principal) şi Alexandru Pop (secund)

Arbitri D. Lunca (Cluj-Napoca), V. Gașpar (Tg. Mureș), Elena Mazilu (Cluj-Napoca) Observatori S. Ciotlăuș (Deva), Ov. Tâlvan (Sibiu)

sursa: www,sportulsalajean.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Industria Galda de Jos – CSM Unirea Alba Iulia, un nou derby „de Alba” | CSU Alba Iulia – deplasare la Ungheni, Metalurgistul Cugir, joc acasă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Industria Galda de Jos – CSM Unirea Alba Iulia, un nou derby „de Alba” | CSU Alba Iulia – deplasare la Ungheni, Metalurgistul Cugir, joc acasă O nouă etapă în eșalonul terț, un nou derby „de Alba”, la Galda de Jos, între Industria și CSM Unirea Alba Iulia. Metalurgistul Cugir joacă în fața fanilor cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea