Ştirea zilei

Mesajul șefului ISU Alba, Ovidiu Costea, după vaccinul anti-Covid: „Singurul efect advers pe care l-am sesizat, în general, este lipsa de încredere pe care o avem unii în alții”

Ioana Oprean

Publicat

în

Locotenentul-colonel Ovidiu Costea, șeful ISU Alba, a transmis un mesaj prin intermediul paginii de socializare, în urma vaccinării împotriva COVID-19. Acesta a explicat că deși a fost o decizie importantă, s-a vaccinat pentru cei apropiați, prieteni sau colegi, dar și pentru speranța ca viața dinaintea pandemiei să fie reluată cât mai curând.

„Am fost pus în fața uneia dintre cele mai importante decizii pe care am fost nevoit să o iau în ceea ce privește și am luat-o extrem de rapid!

Am luat această decizie nu neapărat pentru mine ci mai degrabă pentru cei din jurul meu, pentru părinții mei, pentru familia mea, pentru prietenii și colegii mei care și ei la rândul lor au luat sau vor lua această decizie!

Totodată, am luat această decizie din dorința și cu speranța de a ne relua viața de dinainte de pandemie!

Totuși, nu o stigmatizez pe cei care nu s-au vaccinat încă și îi rog doar să analizeze prin propriile filtre și să-și facă propria analiză în ceea ce privește avantajele sau dezavantajele vaccinării!

Au trecut multe ore de la administrarea vaccinului și nu am avut nici o reacție adversă și aștept cu nerăbdare și rapelul!

Singurul efect advers pe care l-am sesizat, în general, este lipsa de încredere pe care o avem unii în alții din cauza celor care ne spun „ nu avem încredereîn loc avem încredere în instituțiile statului, în cei din jurul nostru și mai ales în cei care ne vor binele!

Până în acest moment, aproape 100 de colegi din ISU Alba s-au vaccinat și vor urma și alții în perioada imediat următoare, ceea ce arată o mare responsabilitate pentru ei și pentru cei din jurul lor!

Am mare încredere în natura umană, în toate mediile socio-profesionale inclusiv în cei care promovează beneficiile vaccinării!

Infodemia pe această temă dăuneaza grav sănătățîiși nu numai!

Doamne ajută!”, a transmis Locotenentul-colonel Ovidiu Costea, din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Alba, prin intermediul paginii de socializare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL

Ioana Oprean

Publicat

în

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]

Citește mai mult