Actualitate

Mesaje Ro-Alert pentru ALBA și alte 7 județe, privind riscul de inundații. Mai multe drumuri județene și naționale au fost închise

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi mesaje de avertizare prin Ro-Alert au fost emise pentru 8 județe, în contextul noilor atenționări meteorologice, după ce sute de gospodării și case au fost afectate de inundații. Din cauza apei și a alunecărilor de teren, au fost închise temporar 14 drumuri județene și naționale.

„În județele aflate sub avertizări sau atenționări de fenomene meteorologice și hidrologice periculoase, sunt în serviciu operativ pregătiți să intervină în sprijinul comunităților și al autorităților locale peste 20.000 lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne cu aproximativ​ 8.600 de mijloace tehnice”, informează Ministerul de Interne, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, au fost emise peste 30 de avertizări și atenționări de fenomene meteorologice severe.

„Astăzi (miercuri, n.r.) la ora 10.00, a intrat în vigoare o nouă atenționare de Cod Galben cu valabilitate până la ora 23.00 ce vizează instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate în Banat, Crișana, vestul și sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, vestul și nordul Moldovei, nordul și estul Munteniei, precum și în zonele de munte. De asemenea, este în vigoare o informare meteorologică pentru intervalul 05 iunie, ora 10.00 – 07 iunie, ora 23.00 de instabilitate atmosferică temporar accentuată în toate regiunile”, arată MAI, conform Mediafax.

Totodată, sunt în vigoare avertizări hidrologice de cod portocaliu și galben pe mai multe sectoare ale Dunării care vizează depășirea cotelor de apărare, precum și pe cursurile de apă din sudul și sud-estul țării, existând risc crescut de inundații.

„La nivel teritorial au fost activate grupele operative de la nivelul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din 26 județe, iar​ acolo unde s-a impus s-au luat măsuri pentru activarea Centrelor Județene de Conducere și Coordonare a Intervenției, precum și pentru transmiterea unor mesaje de avertizare pentru populație prin sistemul RO-ALERT la nivelul a 8 județe (AB, AR, BT, BZ, CT, GL, TL și VS). Ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate efecte la nivelul a 159 localități din 28 județe și municipiul București, fiind afectate 240 case, 82 beciuri/subsoluri, 690 curți, 57 anexe gospodărești și 5 clădiri aparținând unor instituții publice și 5 ale unor operatori economici, precum și 21 străzii”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, circulația rutieră a fost temporar afectată pe șapte drumuri naționale (DN 10/BZ, DN 24D/GL, DN 28/IS, DN 28A/IS, DN 28 B/IS, DN 17B/NT și DN 2/VN) și tot atâtea drumuri județene (DJ 708/AR, DJ 282/BT, DJ 297/BT DJ 100H/BZ, DJ 668A/HD, DJ 208/SV și DJ 205/VN) din cauza alunecărilor de teren produse, acumulării de apă și aluviuni pe carosabil.

„La acest moment, circulația rutieră este deschisă pe toate drumurile menționate mai sus, dar traficul rutier este blocat pe 1 drum național (DN 73D/AG) și 2 drumuri județene (203K/BZ, DJ 205D/VN), iar pe Șoseaua de Centură a municipiului București a fost deviat din cauza acumulării apei. Circulația feroviară a fost afectată temporar pe 2 tronsoane de cale ferată (Chirlești – Pătârlagele/BZ și Bârlad/GL)”, mai subliniază MAI.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]

Citește mai mult

Actualitate

Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]

Citește mai mult

Actualitate

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]

Citește mai mult