MESAJE de SFANTUL IOAN 2024. Urări, sms-uri şi felicitări de „La mulţi ani” pentru cei care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul
Mesaje de Sfantul Ioan Botezătorul 2024 • Urări de Sfântul Ioan 2023 • Felicitări prin SMS de Sf. Ioan de „La mulţi ani” pentru Ioan, Ion, Ioana, Ionuţ şi pentru toţi cei care îşi sărbătoresc onomastica
Creştinii prăznuiesc în fiecare an, în data de 7 ianuarie, soborul Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare considerată una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creştin. De altfel, biserica a închinat lui Ioan şase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), naşterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).
Mesaje de bine şi urări cu „La mulţi ani” cu ocazia soborului Sfântului Ioan Botezătorul
Este ziua ta, Ioana, un nume la fel de pur şi gingaş ca tine! La mulţi ani!
Felicitări, dragul meu Ioan, cu ocazia acestei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos şi plin de voie bună. La mulţi ani!
Fie ca Sfântul Ioan să îţi călăuzească paşii spre fericire şi împliniri. La mulţi ani!
Cu ocazia zilei tale de nume, îţi doresc să ai parte de toata bunătatea vieţii, de fericire şi de împliniri.
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sf. Ioan cât mai frumoasă!
Îl sărbătorim pe Sfântul Ioan şi te sărbătorim pe tine. Îmi doresc să fii mereu aşa, blând, bun şi drăguţ cu toţi cei din jurul tău. Eşti un prieten de nădejde şi un adevărat om. Iartă, iubeşte şi trăieşte frumos cu cei din jurul tău.
Un ocean de sănătate, Un munte de noroc, Un camion cu bani, Si un sincer: La mulţi ani, Ioane!
Azi, de ziua numelui, iţi urez şi eu să fii iubit(a) şi să ai parte de tot ce îţi doreşti. La mulţi ani!
Citește și: Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ioan Botezătorul
Mesaje haioase de Sfântul Ioan – Texte cu urări amuzante!
O viaţă cât mai lungă şi frumoasa şi să n-ai soarta lu’ Ceauşescu’ deşi te cheamă Ion, ca pe Iliescu
La mulţi ani dragă Ioane şi mult noroc în viaţa ta şi să ai atâta fericire câtă plictiseală au babele de pe strada ta
Ti-as ura împlinirea tuturor dorinţelor, dar mi-e teama că dacă se adevereşte, la anul nu o să mai am ce să-ţi doresc
Sa trăieşti 100 de ani ca în Rai şi să te bucuri de soare ca Bianca si Cristea-n Dubai!
La mulţi ani şi îţi doresc ca în viaţă toate necazurile să le învingi, se aude prin vecini că vrei sa te angajezi la pompieri pentru că bei de stingi
– Deşi nu ai multe clase Ioane, tu ai a vieţii scoală, iar cine nu te ştie pe tine, e clar, nu are cultură generala!
E 7 ianuarie şi nu este o iarnă prea grea, dar totuşi o să stau în casa Ioane şi o sa beau în cinstea ta!
Hai noroc şi voie buna, să petrecem împreuna, c-astăzi este o zi mare, şi-i motiv de sărbătoare. La mulţi ani!
Citește și: De ce se întorc apele râului Iordan în fiecare an în ziua de Bobotează. Explicația biblică și ștințiifică care determină întoarcerea cursului râului Iordan
La mulţi ani, să ai o sănătate beton, să ai o zi bună şi să n-ai noroc de ghinion!
Sănătate, frumuseţe, vise, adevăr, încredere, iubire. De aceste lucruri să ai parte de ziua ta şi în zilele ce vor urma! La Mulţi Ani de Sfântul Ioan!
Fie ca darul iubirii, al fericirii, al împlinirii să fie ale tale începând de astăzi, de ziua ta! La mulţi ani, Ioana!
Fie ca aceasta zi de Sfântul Ioan să te duca pe culmi şi mai înalte de succes şi prosperitate. Să ai o zi frumoasa! La mulţi ani!
De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire şi sănătate, de toate să ai parte! La mulţi ani, Ioane!
Un cer albastru fără nori, În calea ta să fie, Sa ai în viaţa numai flori, Noroc şi bucurie! La mulţi ani de Sfântul Ioan!
Înlătura tot ce e rău, lasă-l pe Sfântul Ioan să deschidă un capitol fericit din viaţa ta! La mulţi ani cu sănătate, Ioane!
Sa aveţi parte de un an minunat, de zile frumoase si fericire cât cuprinde. La mulţi ani tuturor Ionilor şi Ioanelor!
La mulţi ani de ziua numelui vostru! Numai bucurii, fericire şi zile îmbelşugate!
E o zi când sufletul învinge orice urmă de tristeţe, când tot ce a fost greu ţi se pare uşor. La Mulţi Ani!
E Sfântul Ion, au trecut sărbătorile şi am uitat de sarmale, La Multi Ani Ioana şi sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale
Mesaje cu la MULŢI ANI de Sfântul Ioan (Ion)
La mulţi ani, plini de fericire şi de împliniri! Să te pupe norocul şi să ai numai zâmbete şi soare în calea ta!
Mă bucur că exişti în viaţa mea şi mă bucur ca Sfântul Ion, al cărui nume îl porţi, mi te-a dăruit pentru a mă bucura de prietenia ta sincera şi necondiţionată.
Ne gândim cu toţii la tine şi pentru ca astăzi este o zi specială îţi uram un sincer „La mulţi ani”!
O prietenie sincera, înseamnă întotdeauna o legătura între oamenii cu aceleaşi principii, aceleaşi idealuri, aceleaşi bucurii, aceleaşi lacrimi. O prietenie sinceră este o binecuvântare pentru fiecare din noi, iar prietenia mea cu tine, este o prietenie sinceră, ca un talisman aducător de noroc.
Citește și: MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite prin SMS de Crăciun celor dragi
Să-ţi dea Domnul sănătate, judecata înţeleaptă, viaţă lunga pământească, ce doreşti să se împlinească!
Sfântul căruia îi porţi numele să te ocrotească în fiecare zi. La mulţi ani cu împliniri şi momente frumoase în viitor!
Un cer albastru fără nori, În calea ta să fie, Să ai în viaţa numai flori, Noroc şi bucurie! La Mulţi Ani!
Un zâmbet are puterea de a îndrepta totul şi de a umple totul de lumina. Sper sa ai parte de cât mai multe zâmbete în viaţă…La Mulţi Ani!
E o zi când sufletul învinge orice urmă de tristeţe, când tot ce a fost greu ţi se pare uşor. La Mulţi Ani, Ioane!
Îl sărbătorim pe Sfântul Ion şi te sărbătorim pe tine. Îmi doresc să fii mereu blând, bun şi drăguţ cu toţi cei din jurul tău. Eşti un prieten de nădejde şi un adevărat om. Iartă, iubeşte şi trăieşte frumos cu cei din jurul tău.
Fie ca Sfântul Ion să îţi călăuzească paşii spre fericire şi împliniri. La mulţi ani!
– Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sf. Ion cât mai frumoasa! La mulţi ani!
La mulți ani Ion, Ioana, Ionuț, Ionela!
-Este ziua ta, Ioana, un nume la fel de pur şi gingaş ca tine! La mulţi ani!Felicitări, dragul meu Ioan, cu ocazia acestei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos şi plin de voie bună. La mulţi ani!
-Fie ca Sfântul Ioan să îţi călăuzească paşii spre fericire şi împliniri. La mulţi ani Ionuț!
-Fie ca Sfântul Ioan să îţi călăuzească paşii spre fericire şi împliniri. La mulţi ani Ionela!
-Un ocean de sănătate, Un munte de noroc, Un camion cu bani, şi un sincer: La mulţi ani, Ioane!
Citește și: Mesaje de Sfântul Vasile. URARI şi FELICITARI de Sf Vasile pe care le poți trimite prin SMS de Sfântul Vasile celor care îşi sărbătoresc ziua numelui
-E 7 ianuarie şi nu este o iarnă prea grea, dar totuşi o să stau în casă Ioane şi o să beau în cinstea ta!
-E Sfântul Ioan, au trecut sărbătorile şi am uitat de sarmale, La Mulţi Ani Ioana şi sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale!
-Un ocean de sănătate, Un munte de noroc, Un camion cu bani, Și un sincer: La mulţi ani, Ioane!
-La mulţi ani dragă Ioane şi mult noroc în viaţa ta şi să ai atâta fericire câtă plictiseală au babele de pe strada ta!
-Fie ca darul iubirii, al fericirii, al împlinirii să fie ale tale începând de astăzi, de ziua ta! La mulţi ani, Ioana!
-Înlătura tot ce e rău, lasă-l pe Sfântul Ioan să deschidă un capitol fericit din viaţa ta! La mulţi ani cu sănătate, Ioane!
-Să aveţi parte de un an minunat, de zile frumoase si fericire cât cuprinde. La mulţi ani tuturor Ionilor şi Ioanelor!
Mesaje de Sfântul Ioan haioase. Texte amuzant pentru cei care își sărbătoresc onomastica
Astăzi, 7 ianuarie, îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Botezătorul şi pe toţi cei care poartă numele de Ion, Ioana sau nume derivate din acestea. E o zi specială, iar pentru cei care vor să se amuze împreună cu prietenii lor mai hâtrii şi vor să le trimită sms-uri cu urări şi felicitări haioase pentru ziua lor de nume, prezentăm mai jos câteva idei de astfel de mesaje amuzante.
Frunză verde de mărar, iaca-ţi vine ziua iar! Din inima toată eu îţi mai urez odată, să ai pace şi noroc şi vin bun în poloboc, să ai pere, mere, să ai poamă-n frigidere, sănătate, şi virtute… să trăieşti cât bradu-n munte. Tot în anul care vine să ai vilă cu piscină şi pe Udrea de vecină iar pe Inna şofer la maşină! MULŢI MULŢI ANI! Fie-ţi verde dolarul şi de whisky plin paharul, toate să îţi reuşească, să te doară drept în bască… şi încă o dată la mulţi ani şi Ion să ne trăiască!!!
Citește și: Mesaje de Paște • Urări de Paște • Felicitări de Paște • SMS de Paște
E 7 ianuarie şi nu este o iarnă prea grea, dar totuşi o să stau în casă Ioane şi o să beau în cinstea ta!
Hai noroc şi voie bună, Să petrecem împreună, C-astăzi este o zi mare, Şi-i motiv de sărbătoare. La mulţi ani!
Un ocean de sănătate, Un munte cu aur de la Roşia Montană, Un camion cu bani, Şi un sincer: La mulţi ani Ioane!
O viaţă cât mai lungă şi frumoasă şi să n-ai soarta lu’ Ceauşescu’ deşi te cheamă Ion, ca pe Iliescu!
La mulţi ani dragă Ioane şi mult noroc în viaţa ta! Să ai atâta fericire câtă plictiseală au babele de pe strada ta!!
Un cer albastru fără nori, În calea ta să fie, Să ai în viaţă numai flori, Noroc si bucurie! Te pup pe pălărie!
Să trăieşti 100 de ani şi încă o viaţă, la mulţi ani de ziua ta şi să petrecem şi să bem până dimineaţă!!!
Ţi-aş ura împlinirea tuturor dorinţelor, dar mi-e teamă că dacă se adevereşte, la anul nu o să mai am ce să-ţi doresc! La mulţi ani de Sfântul Ion!
Citește și: Mesaje de 8 Martie. FELICITARI de 8 martie. URARI de 8 martie. SMS de 8 martie
Să trăieşti 100 de ani ca în Rai şi să te bucuri de soare ca Bianca şi Cristea-n Dubai!
La mulţi ani şi îţi doresc ca în viaţă toate necazurile să le învingi, se aude prin vecini că vrei să te angajezi la pompieri pentru că bei de stângi! La mulţi ani, Ioane!
La Mulţi Ani Ioane, să ai un an plin de reuşite şi pentru că eşti căsătorit, îţi doresc ca anul ăsta să te ferească de ispite!
La mulţi ani dragă Ioane şi mult noroc în viaţa ta! Să ai atâta fericire câtă plictiseală au moşii de pe strada ta!
De ziua ta, comori şi bani nu am găsit, dar aş vrea ca să te felicit! La Mulţi Ani, La Mulţi Bani, să stimezi, şi să fii stimată, să iubeşti, şi să fii iubita, să doreşti, şi să fii dorită, să aştepţi, şi mereu vei fi aşteptată!!!
Mesaje de SFÂNTUL Ion pentru cei ce au iubiţi/iubite cu numele de Ion, Ioana, sau derivate din acestea
De onomastica ta, îţi pot spune că: 10% te vreau, 20% mă gândesc la tine, 30% îmi amintesc de tine, 40% te respect, 50% îmi lipseşti, 60% am nevoie de tine, 70% te plac, 80% mă înnebuneşti, 90% te ador, 100% te iubesc !
Ţi-am pregătit un pupic pe botic, un sărut într-un papuc, iubirea în inimioară şi dragostea sub plăpumioară. Te iubesc mult.
Citește și: Mesaje de Sfântul Gheorghe. Felicitări de Sfântul Gheorghe. Urări de Sfântul Gheorghe care pot fi transmise prin SMS de Sf Gheroghe
Dragă Ioana, tu eşti chiriaşa inimii mele, mereu în urmă cu chiria, dar imposibil de evacuat.
În grădina lui Ion, toate Ioanele dorm, numa una n-are somn şi zboară din pom în pom, dă-i de toate, dă-i şi bani… să trăiască, La mulţi ani!
Ioane, Ioane, te vreau “la butoane”, 4 nopţi şi 4 zile, până scoţi … “untul” din mine! Azi e ziua ta bătrâne, La mulţi ani, te aştept la mine!
Ioane, te iubesc mai mult decât pe oricine, dar nu te iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
Iniţiată în 1973 de doi tineri americani, fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, ca formă de protest la conflictul izbucnit între Israel şi Egipt din toamna aceluiaşi an, şi ca un îndemn la pace în întreaga lume, ideea a ajuns să fie susţinută de politicieni, lideri religioşi, celebrităţi şi de 31 de laureaţi ai […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentarii16 ore ago
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentarii5 ore ago
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentarii7 ore ago
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zilei3 zile ago
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată