Actualitate

Medicul Liviu Stoica, află în curând dacă va executa 1 an de închisoare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Medicul psihiatru Liviu Stoica, fost şef al Laboratorului de Sănătate Mintală Alba, este foarte aproape să afle dacă va executa sau nu sentința pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, respectiv 1 an de închisoare pentru luare de mită. Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție vor judeca mâine recursul formulat de acesta urmând să pronunțe o sentință definitivă.

Dosarul doctorului Stoica se află pe rolul instanţelor de judecată de aproape 5 ani, după ce a fost prins în flagrant de către ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Alba, în timp ce primea de la o persoană suma de 1.000 de lei, pentru a-i elibera acesteia documentele necesare întocmirii dosarului de pensionare pe caz de boala.

În momentul în care au fost făcute acuzaţiile medicul albaiulian a declarat ca în fapt a fost vorba despre un contract de împrumut pe care l-a avut cu o pacientă, iar din punctul sau de vedere, motivul pentru care a fost implicat într-un astfel de scandal nu poate fi decat politic dat fiind faptul că în anul 2008 a candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Alba şi apoi la un post de senator independent.

În această cauză Tribunalul Alba a pronunţat la data de 29 iunie 2010 o sentinţă de condamnare a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi falsificarea unui înscris sub semnatură privată, la o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare, interzicerea pe perioada de 1 an după executarea pedepsei a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, şi de a exercita profesia de medic de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii şi privarea de exerciţiul acestor drepturi.

În urma rejudecării Curtea de Apel Alba Iulia a decis reducerea pedeapsei aplicate inculpatului la 1 an de închisoare cu executare şi înlăturarea pedeapsei complementare. De asemenea, instanţa a hotărât ca inculpatul să fie privat de exerciţiul acestor drepturi din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executarii pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Totodată, s-a anulat în totalitate înscrisul declarat fals „contract de împrumut”, încheiat între inculpat şi denunţătoare.

Medicul Liviu Stoica a atacat cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia. Dosarul s-a aflat pe rolul instanţei în data de 31 mai a.c. şi a fost amânat pentru 13 septembrie a.c.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]

Citește mai mult

Actualitate

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult