Medicii vor putea lucra și în regim privat în spitalele statului. Proiect adoptat de Senat
Medicii ar putea câștiga mai bine, dacă acceptă să muncească peste program. Și nu doar în clinicile particulare, așa cum se întâmplă în prezent, ci și în spitalele de stat. Senatul a adoptat, marți, propunerea legislativă cu privire la prestarea de servicii şi acte medicale la cererea pacientului, în spitalele publice. Printre inițiatori se numără și ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. Senatul este prima Cameră sesizată.
Proiectul prevede ca în spitalele publice doctorii să poată consulta, interna si opera în regim privat orice caz venit la solicitarea pacienților. Toate actele medicale vor fi pe bani și ar putea avea loc după programul normal de lucru. Cine vrea poate să rămână câteva ore în plus ca să îngrijească bolnavi contra cost, fără să-i mai cheme în cabinetele și clinicile private. Măsura e susținută de Ministerul Sănătății.
Gărzile și urgențele nu vor fi afectate. Medicii care sunt de gardă nu au voie să dea consultații private.
Potrivit amendamentelor adoptate de Comisia de sănătate a Senatului, însuşite de plen, furnizarea serviciilor cu plată se va face prin intermediul personalului medical propriu sau, la cererea expresă a pacientului, prin personal medical nominalizat. Personalul medical desemnat poate fi din unitatea medicală respectivă sau nu.
Metodologia de calcul a costurilor aferente serviciilor medicale furnizate, a investigaţiilor, tratamentelor, serviciilor de cazare şi alimentaţie din unităţile medicale publice se va aproba prin hotărâre de guvern.
Propunerea urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților care este for decizional în acest caz. (C.M.)
sursa: stirileprotv,evz.ro
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% ân România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]
FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”
Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]