Medicamentele iernii: secretele ceaiului verde

Cunoscut în Japonia şi în China de mii de ani, a cucerit mapamondul, fiind, în clipa de faţă, băutura cea mai consumată de pe pământ. Nu degeaba!
Legenda spune că undeva, peste mări şi ţări, la poalele celor mai înalţi munţi ai lumii, trăia împăratul chinez Shen Nung. Era un cârmuitor inteligent şi viteaz, dar foarte iute la mânie, dacă îi erau încălcate poruncile. Şi mai avea o particularitate pe care toţi supuşii săi o ştiau: era obsedat de igienă. Până şi apa pe care o bea era fiartă înainte, pentru că nu cumva să se contamineze. Într-o seară, însă, vântul dinspre miazăzi i-a jucat o festă, aducând în camera sa câteva frunze care au ajuns chiar în cana cu apă fierbinte pe care urma să o bea. Servitorul care uitase fereastra deschisă, galben de frică, s-a grăbit să ia cana, dar era prea târziu, pentru că împăratul deja o dusese la gură. Dar în locul mâniei, pe faţa împăratului s-a aşternut o expresie de încântare, în timp ce sorbea lichidul fierbinte din ceaşca, pe care frunzele aduse de vânt îl coloraseră în verde, răspândind un parfum subtil. Împăratul a băut apă, iar apoi s-a simţit înviorat şi foarte vesel. A doua zi, le-a dat poruncă servitorilor săi să caute arborele ale cărui frunze i se scuturaseră-n cană.
L-au găsit hăt departe, pe versanţii munţilor Himalaya. Nu era un arbore, ci un arbust cu flori mici albe şi cu frunzele lucioase, aidoma acelora ajunse în cana împăratului. Atât copăcelul, cât şi băutura obţinută din frunzele lui au fost botezate cu acelaşi nume – „ceai”, şi împăratul a dat poruncă să fie oferită tuturor supuşilor săi. Această legendă a fost scrisă acum 4700 de ani. De atunci, ceaiul a depăşit graniţele Chinei şi a ajuns în întreaga lume, fiind în prezent cea mai consumată băutură de pe pământ, depăşind cu mult chiar şi consumul apelor minerale, al vinului sau al altor băuturi mai mult sau mai puţin celebre. De ce a căpătat această licoare o asemenea popularitate?
Ceaiul verde este obţinut din frunzele arbustului Camellia sinensis (o altă denumire ştiinţifică este Thea sinensis), care creşte spontan la 4000 de metri altitudine, pe versanţii dinspre China ai munţilor Himalaya. Se numeşte „verde”, pentru că frunzele sale sunt uscate rapid, în curent de aer fierbinte, ceea ce duce la conservarea clorofilei din ele, de unde şi culoarea sa. Ce are atât de special această plantă, încât să ţină ocupaţi atâţia savanţi care o studiază? Greu de spus în doar câteva cuvinte. În primul rând, el conţine câteva substanţe numite alcaloizi, cu un efect intens de stimulare a sistemului nervos. Ceaiul verde este din acest punct de vedere similar cu cafeaua (de altfel amândouă conţin cofeină), dar acţiunea sa este mult mai complexă, deoarece are un număr mult mai mare de principii active. În plus: toate studiile arată că efectele adverse ale ceaiului verde sunt infime în raport cu cele ale cafelei. De pildă, afecţiunile cardiace sau nervoase, care sunt agravate de consumul excesiv de cafea, sunt prevenite şi vindecate de ceaiul verde. Apoi, ceaiul verde are o acţiune întineritoare asupra întregului organism, protejând celulele de îmbătrânire (are efect antioxidant), împiedicând degenerarea anumitor ţesuturi, reglând metabolismul. El conţine şi câteva vitamine importante, cum ar fi vitamina C (în cantităţi comparabile cu lămâia) şi câteva vitamine din complexul B, dar şi oligoelemente, cum ar fi magneziul, manganul sau zincul. Este şi bun stimulent imunitar.
Moduri de preparare
l Infuzia. Deşi infuzia reprezintă forma de utilizare cea mai larg răspândită, este şi cea mai puţin eficienţă din punct de vedere terapeutic, deoarece la temperaturi ridicate, anumite principii active din ceaiul verde se degradează. Pentru a obţine o cană (250 ml) de infuzie, se pun în apă fierbinte 1,2-2 grame de ceai verde, adică 1-2 pliculeţe. Planta se lăsă în apă fierbinte cca. 7 minute, dacă vrem un gust plăcut şi uşor parfumat, iar dacă vrem o extracţie foarte puternică a principiilor active, atunci infuzarea va dura 15-25 minute şi vom agita puţin cu linguriţă conţinutul. Pe zi, se pot consuma până la 5 căni de ceai verde, fără a exista riscul unor efecte adverse, apreciază specialiştii.
l Infuzia combinată. Se obţine dintr-o linguriţă rasă de ceai verde, care se lăsă la macerat într-o cană de apă (200 ml), la temperatura camerei, de seară până dimineaţă, când se filtrează. Extractul la rece obţinut se pune deoparte, iar ceaiul verde rămas se opăreşte cu încă o cană de apă fierbinte şi se lasă să infuzeze 20 de minute, după care se strecoară. În final, se combină cele două extracte, obţinându-se aproximativ jumătate de litru de infuzie combinată. Se poate consuma până la un litru şi jumătate pe zi. Efectele terapeutice sunt mult mai puternice decât simplul ceai obţinut prin opărirea plantei.
l Pulberea. Se obţine prin măcinarea fină, cu râşniţa electrică de cafea. Este recomandată mai ales persoanelor la care administrarea de lichide este contraindicată. Se ia câte o jumătate de linguriţă de pulbere de ceai verde, de maximum 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Durata curei depinde de afecţiunea tratată şi va fi precizată la fiecare boală în parte.
l Obezitatea şi îngrăşarea. Am început cu acest subiect, întrucât în ultimul deceniu a apărut o adevărată modă a slăbitului cu ceai verde. Ea a fost certificată, printre alţii, de medicii spitalului universitar din Geneva, Elveţia, care au făcut studii ce au arătat fără dubiu că ceaiul verde ridică rata metabolismului, adică ne face să „ardem” mai multe calorii. Mesajul este aşadar simplu: dacă vreţi să slăbiţi, beţi 4-5 căni de ceai verde fierbinte pe zi. Veţi arde mai multe calorii, veţi elimina apa suplimentară din ţesuturi (are efect antiadipos şi diuretic) şi, nu în ultimul rând, stimularea suplimentară a sistemului nervos datorată acestui remediu vă va ajută să vă depăşiţi inerţia şi să faceţi atât de necesarele exerciţii fizice.
l Alzheimer. Este boala care afectează peste 60% dintre bătrâni şi care duce la perturbări ale sistemului nervos, manifestate prin tulburări de memorie, de coordonare motorie şi de raţionament. Se administrează sub formă de infuzie combinată, din care se bea un litru pe zi, în cure de 2 luni, cu o săptămână de pauză.
l Arterioscleroză. Consumul zilnic a 4 căni de ceai verde sau negru pe zi poate proteja vasele de sânge contra efectelor negative ale colesterolului şi radicalilor liberi. Acest efect pare a se datora flavonoidelor din plantă. Se recomandă consumul ceaiului verde, mai ales sub formă de infuzie combinată, câte un litru pe zi.
l Migrenă. Se bea o cană de infuzie de ceai verde concentrată (5 grame la cană), în care se pune zeama de la o jumătate de lămâie. O substanţă care se formează astfel (citratul de cofeină) ajută la normalizarea tensiunii sanguine, mai ales în zona capului, şi adesea face că durerile să dispară că prin farmec.
l Diabet. Se recomandă administrarea a jumătate de linguriţă de combinaţie, în proporţii egale, de pulbere de ceai verde şi negru, de trei ori pe zi, în cure de minimum 3 luni. Acest tratament are şi efecte benefice directe în diabet, fiind hipoglicemiant.
l Colesterolul. Este semnificativ redus de consumul în mari cantităţi al ceaiului verde. Se recomandă băutul zilnic a patru până la şase căni de ceai, pe perioade lungi de timp. Este de notat că efectele apar doar la ceaiul verde, nu şi la ceaiul negru, unde datorită fermentării, substanţa care reduce colesterolul se diminuează foarte mult.
l Îmbătrânirea. La marii consumatori de ceai verde, 5 sau mai multe căni pe zi, tinereţea biologică este cu 5 până la 20 de ani prelungită faţă de cei care consumă puţin ceai verde sau consumă ceai negru ori cafea. Concluziile reies de la sine.
Precauţii şi contraindicaţii la administrarea ceaiului verde
La persoanele hipertensive, la cardiacii cu probleme foarte grave şi la bolnavii aflaţi sub medicaţie psihotropă, ceaiul verde se va administra doar cu acordul medicului şi cu prudenţă la început. De asemenea, persoanele cu tulburări de somn nu vor consuma cantităţi foarte mari de ceai verde, mai ales după ora 17. Copiilor sub 12 ani li se vor administra cantităţi foarte mici de ceai verde (sub 0,75 grame pe zi), eventual în amestec cu alte plante (chimen, fenicul, iasomie).

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI