Medic român: „Avem şanse mari ca în acest an să renunţăm la restricţii, dar sunt câteva condiţii”
Medic român: „Avem şanse mari ca în acest an să renunţăm la restricţii, dar sunt câteva condiţii”
România se confruntă cu „o formă extrem de blândă a pandemiei” deoarece există un număr foarte mic de pacienţi internaţi în spital din cauza tulpinii Omicron, a declarat luni, Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Mahler a anunțat că este posibil ca anul 2022 să fie ultimul cu restricții.
„Din fericire, lucrurile stau bine din acest punct de vedere. Avem puţini pacienţi internaţi şi în secţie şi la ATI. Nu sunt mai mult de două-trei internări într-o zi. Sunt pacienţi care au nevoie de terapie şi suport ventilator. Marea majoritate a celor care ajuns la spital pentru evaluare sunt evaluaţi şi merg acasă unde îşi continuă tratamentul. Într-adevăr, ce vedem acum în spital este o formă extrem de blândă a pandemiei, o evoluţie care ne bucură şi pe noi, dar nu trebuie să ne facă să ne relaxăm, pentru că până la urmă, încă în acest moment trebuie să fim atenţi la modul în care ne protejăm unii pe alţii.
Şi să rămâi acasă şi cu o formă uşoară de afectare, cu febră, cu dureri de cap, este neplăcut. Prin urmare, veştile sunt bune. Avem şanse mari ca în acest an să renunţăm la restricţii, dar sunt câteva condiţii pe care trebuie să le respectăm.
În primul rând, să trecem cu bine peste acest val şi ulterior să nu uităm ca în anumite momente din an, aşa cum ne protejăm de gripă, va trebui să ne protejăm şi de infecţia SARS-COV-2”, a declarat medicul Beatrice Mahler, în direct la România TV, în emisiunea „Punctul Culminant”, prezentată de Victor Ciutacu.
Beatrice Mahler a explicat că este posibil să facem vaccinul anti-COVID precum cel antigripal, o dată pe an.
„Probabilitatea este foarte mare să ajungem la această formă de vaccinare. Sper însă ca anul 2022 să aducă şi un ou tip de vaccin adaptat variabilităţii pe care o înregistrează SARS-COV-2 pentru că altfel o să ne trezim cu o altă surpriză pe care ne-a şi făcut-o în 2021 tulpina Delta. Sperăm ca de data asta vom fi un pic în faţa virusului noi ca unanitate şi vom avea soluţii ca să ieşim din pandemie”, a afimat managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
Întrebată dacă are informaţii despre o posibilă îmbunătăţire a vaccinului anti-COVID, dr. Beatrice Mahler a afirmat că se lucrează la un ser prin care „am avea o imunitate care s-ar putea să fie şi mai de lungă durată”.
„Sunt date care indică acest lucru. Sunt mai multe de vaccin care se află acum în lucru. unele care se referă la o formă de vaccin care ar asigura imunitate indiferent de ce variantă sau ce mutaţie ar putea atrage virusul în timp. Nu se mai lucrează la un virus care să vizeze proteina Spike, ci care să vizeze genomul viral, adică structura esenţă a virusului. Asta ar fi bine pentru că am avea o imunitate care s-ar putea să fie şi mai de lungă durată. Cu siguranţă, nu ar mai depinde de mutaţiile pe care le-ar aduce virusul.
Sistemul face paşi importanţi. La Marius Nasta am primit avizul DSP pentru funcţionare. Casa de Asigurări a emis normele şi pachetele de spitalizare de zi cu care vom putea funcţiona. Noi evaluăm în acest moment pacineţi în spitale, dar nu avem toată structura şi tot circuitul exact creionat, însă pacienţii au circuit separat. Pot primi Favipiravir. Decontarea de către casă nu se face în acest moment.
Legislaţia însă s-a publicat la sfârşitul săptămânii trecute – ordinul comun care prevede pachete de servicii. Pacienţii pot veni fără bilet de trimitere, însă este important să aibă cardul la ei, indiferent dacă sunt asiguraţi sau neasiguraţi pentru a valida consultaţia. Pot să aibă card şi dacă nu sunt asiguraţi.
Sunt şase tipuri de pachete. Sunt pachete care prevăd doar evaluare, consult, analiză de sânge şi tratament. Pachet care prevede analiză de sânge cu evaluare şi consult cu tratament şi examen radiologic sau cu computer tomografie. În funcţie de sursa medicaţiei care se administrează pacientului de la Ministerul Sănătăţii, că ne referim la anticorpii monoclonali sau antivirale, suma plătită e diferită. Important este că pacientul primeşte antivirale, că primeşte tratament cu anticorpi monoclonali dacă are indicaţie şi poate să plece acasă să-şi continue terapia fără să fie necesară internarea în spital”, a explicat dr. Mahler.
Este posibilă imunizarea de turmă în România? Reacţia lui Beatrice Mahler: „Sunt astfel de teorii, însă nu cred că putem vorbi despre asta în România, cât timp noi avem testare, măsuri de protecţie, restricţii şi vaccinare pentru cei care doresc să se protejeze. Medical vorbind încă nu se poate vorbi despre asta. După ce te infectezi cu Omicron acum şi persoanele vaccinate şi nevaccinate trebuie să carantineze pentru că riscul de a se infecta există, tocmai de aceea există o posibilă problemă ridicată de posibilitatea de a asigura asistenţa medicală în spitală, legat de personalul medical care în acest moment, chiar dacă este vaccinat şi este contact cu un membru al familiei infectat trebuie să rămână în carantină la domiciliu”.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne în arest preventiv: Prelungire cu încă 30 de zile cerută de DIICOT
Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne în arest preventiv: Prelungire cu încă 30 de zile cerută de DIICOT Tribunalul București analizează luni solicitarea procurorilor DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a arestului preventiv dispus în cazul lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, cercetat pentru înșelăciune într-un dosar cu un prejudiciu estimat […]
26-28 octombrie 2026 | Vremea se strică în toată țara: Ninsori la munte, ploi abundente și vânt de până la 70 km/h
Vremea se strică în toată țara: Ninsori la munte, ploi abundente și vânt de până la 70 km/h România intră sub incidența unui episod de vreme severă, cu precipitații mixte la altitudini mari, ninsori care vor depune până la 15 centimetri de zăpadă și ploi însemnate cantitativ în mai multe regiuni. Vântul va sufla cu […]
E jale! Șase din zece companii din România au vulnerabilități financiare: Datoriile și întârzierile la încasări pun presiune pe mediul de afaceri
E jale! Șase din zece companii din România au vulnerabilități financiare: Datoriile și întârzierile la încasări pun presiune pe mediul de afaceri Încetinirea economiei, profitabilitatea redusă și problemele de lichiditate sporesc riscurile pentru companiile românești. Comerțul, construcțiile și transporturile se numără printre sectoarele expuse, iar următoarele 6–12 luni ar putea aduce dificultăți suplimentare pentru firmele […]
