Ştirea zilei

MĂSURILE luate de către Prefectura Alba pentru piețele agroalimentare din județ. Piețe volante în aer liber, rabatarea pereților exteriori, printre soluții

Ioana Oprean

Publicat

în

Scopul discuțiilor a fost acela de a identifica măsurile ce pot fi aplicate la nivelul fiecărei piețe agroalimentare din județ în vederea asigurării accesului producătorilor agricoli în aceste spații, precum și asigurarea posibilității cetățenilor de a continua să se aprovizioneze cu produse alimentare de la producătorii locali, în contextul punerii în aplicare, începând cu data de 9 noiembrie a.c., a unor măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei COVID – 19.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor și al producătorilor agricoli locali, duminică, 8 noiembrie a.c, la sediul Instituției Prefectului – Județul Alba a fost organizată o întâlnire cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Alba și ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Alba, în prealabil, fiind contactați toți primarii din municipiile și orașele județului Alba în care funcționează piețe agroalimentare în regim permanent.

Au fost propuse și dezbătute o serie de măsuri, cum ar fi: rabatarea pereților exteriori în cazul piețelor închise, acolo unde este posibil; mutarea meselor alocate producătorilor agricoli în spații publice, pe alei sau pe străzile din proximitatea piețelor, cu restricționarea accesului auto în zonele respective; organizarea unor piețe volante în aer liber, pe alte amplasamente, anunțate în prealabil producătorilor agricoli și cumpărătorilor, inclusiv prin comunicate oficiale.

”Doresc să le mulțumesc primarilor, care au făcut eforturi deosebite pentru a asigura condițiile necesare funcționării piețelor agroalimentare, venind astfel în sprijinul cetățenilor și totodată a producătorilor agricoli.

Suplimentar măsurilor stabilite, administratorii piețelor agroalimentare vor reduce numărul standurilor de vânzare și vor limita numărul de persoane prezente în același timp în incinta pieței. De asemenea, se vor organiza fluxuri separate pentru persoanele care intră în piața agroalimentară, respectiv părăsesc respectiva piață, precum și triajul observațional atât pentru comercianți, cât și pentru cumpărători”. precizează prefectul Nicolae Albu.

Reamintim faptul că pentru prevenirea răspândirii virusului SARC –Cov-2, pe lângă măsurile menționate anterior este necesară respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară, precum: purtarea măștii de protecție atât de către comercianți, cât și de către cumpărători; purtarea mănușilor de către comercianți, păstrarea distanței fizice de minim 1,5 metri, dezinfecția periodică a spațiilor și tarabelor; etc.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa

Bogdan Ilea

Publicat

în

De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa Un nou produs pe bază de miere românească și matcha organică din Japonia, realizat în Blaj, a fost prezentat recent pe piețele din Europa și Japonia. Denumirea produsului este MatchaMi, acesta fiind realizat în urma unei colaborări dintre Apidava și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare

Bogdan Ilea

Publicat

în

INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare Sezonul reconstituirilor istorice antice organizate de Garda Apulum din Alba Iulia a debutat astăzi, 21 martie 2026, la ora 13:00, cu un moment special inspirat din tradițiile Romei antice. Mai exact, Garda […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | ,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități

Bogdan Ilea

Publicat

în

,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități ,,Mica Romă” a devenit capitala mierii, timp de două zile, mai exact 21 și 22 martie 2026. Cu această ocazie, Sărbătoarea Mierii a ajuns la ediția […]

Citește mai mult