Rămâi conectat

Actualitate

MĂSURI pentru combaterea secetei: Comisia Europeană obligă statele UE să reutilizeze apele uzate

Ioana Oprean

Publicat

în

MĂSURI pentru combaterea secetei: Comisia Europeană obligă statele UE să reutilizeze apele uzate

Penuria de apă şi stresul hidric vor afecta probabil jumătate din bazinele hidrografice ale UE până în 2030 şi statele membre trebuie să înveţe să reutilizeze apele uzate tratate, a avertizat miercuri Comisia Europeană, relatează AFP.

„Resursele de apă dulce sunt rare (…). Este datoria noastră să încetăm să risipim apa şi să utilizăm această resursă mai eficient”, a subliniat comisarul pentru mediu Virginijus Sinkevicius în recomandările sale către statele membre pentru reutilizarea apei în sectorul agricol, potrivit Agerpres.ro.

Peste 40.000 de milioane de metri cubi de apă sunt tratate în fiecare an în UE, dar numai 964 de milioane de metri cubi sunt reutilizate, potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană.

Reutilizarea apei este practicată în mod curent şi cu succes în mai multe state membre UE, precum şi în Israel, California, Australia şi Singapore, precizează Comisia. Franţa este dată ca exemplu, cu 7,7 milioane de metri cubi de ape uzate tratate reutilizate în fiecare an.

„Dar această practică este până acum folosită sub potenţialul său în UE”, deplânge executivul european.

Absenţa cadrului de susţinere pentru reutilizarea apelor şi puţinele informaţii deţinute de public privind avantajele acestei tehnologii sunt două obstacole majore care împiedică o răspândire mai largă a acestei practici în rândul Celor 27, a subliniat acesta.

Stimulente legislative şi financiare mai puternice ar putea ajuta Europa să reutilizeze peste 6 miliarde de metri cubi de apă în fiecare an până în 2025, preconizează executivul comunitar.

Penuriile de apă afectează până în prezent 11% din populaţia UE şi 17% din teritoriul său, dar situaţia este mai îngrijorătoare în jurul Mediteranei, unde circa 50% din populaţie trăieşte sub un stres hidric constant în timpul verii.

Secetele şi penuriile de apă riscă să devină din ce în ce mai frecvente şi mai grave pe viitor, insistă Comisia Europeană în avertismentul ei. Ele afectează agricultura, turismul şi industria şi pot avea un impact enorm asupra mediului. Întrucât există prea puţină apă în râuri şi lacuri, zonele umede seacă, iar apa sărată se poate infiltra în resursele de apă subterană.

UE a adoptat o reglementare privind reutilizarea apei, aplicabilă din iunie 2023. Comisia Europeană a propus, în plus, revizuirea legislaţiei europene privind emisiile industriale şi privind tratarea apelor urbane uzate pentru a încuraja reutilizarea apei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

RCA obligatoriu pentru trotinete și biciclete electrice: Trotinetiştii nu au unde să le plăteasc, dar riscă amenzi de până la 2.000 de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

RCA obligatoriu pentru trotinete și biciclete electrice: Trotinetiştii nu au unde să le plăteasc, dar riscă amenzi de până la 2.000 de lei RCA-ul a devenit obligatoriu pentru unele trotinete și biciclete electrice, însă utilizatorii care folosesc aceste mijloace de transport se confruntă cu o problemă neobișnuită.  Asiguratorii care au în portofoliu RCA pentru vehicule […]

Citește mai mult

Actualitate

Scrisoarea Pastorală a Preafericitului Părinte Claudiu la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2025: ,,Cristos se naște, măriți-L! Cristos din ceruri, întâmpinați-L!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Scrisoarea Pastorală a Preafericitului Părinte Claudiu la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2025: ,,Cristos se naște, măriți-L! Cristos din ceruri, întâmpinați-L!” Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu, Cristos se naște, măriți-L! Cristos din ceruri, întâmpinați-L! Cristos pe pământ, înălțați-vă! Iubiți frați și surori în Cristos, Dacă […]

Citește mai mult

Actualitate

Facturile la gaz vor EXPLODA din 2026, după ce statul va elimina plafonarea: Noile oferte ale furnizorilor, mai mari şi cu 35%

Ioana Oprean

Publicat

în

Facturile la gaz vor EXPLODA din 2026, după ce statul va elimina plafonarea: Noile oferte ale furnizorilor, mai mari şi cu 35% După dublarea facturilor la energie din 2025, toţi românii vor fi loviţi şi de tarife mai mari pentru gaze diin primăvara lui 2026, când expiră schema de plafonare a preţului la gaze. Facturile […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea