Actualitate

Mașinile parcate neregulamentar vor putea fi ridicate – proiect

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Afacerilor Interne a publicat la finalul saptamanii trecute Hotărârea de Guvern care sa reglementeze ridicarea masinilor parcate neregulamentar.

masini-ridicateRidicarea mașinilor parcate neregulamentar este mai aproape de a fi pusă în practică.

Ministerul de Interne a pus în dezbatere publică Regulamentul în acest sens, după ce Înalta Curte a decis că această activitate nu poate fi reglementată de autorităţile locale.

Potrivit expunerii de motive a actului normativ ce modifică legea circulației, se propune reconsiderarea întregulului mecanism în care operează ridicarea vehiculelor și, pentru eficiență, se introduce și blocarea vehiculelor.

Astfel, autoritățile pot interveni atunci când mașinile blochează intevenția serviciilor de urgență, când se fac lucrări urgente pe un sector de drum sau atunci când mașinile parcate în locuri nepermise pun în pericol siguranța cetățenilor.

În schimb, mașinile nu pot fi ridicate dacă în interior sunt pasageri sau dacă vehicul aparține instituțiilor enumerate de lege.

Documentul stabilește că autovehiculele de mare tonaj – care nu pot fi ridicate și transportate în condiții similare unui autoturism – vor putea fi blocate de polițiștii rutieri.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII 2026 | Categoria de pensionari care ar putea primi bani de la stat înainte de Paște. Ce sumă ar avea ajutorul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Categoria de pensionari care ar putea primi bani de la stat înainte de Paște. Ce sumă ar avea ajutorul O categorie de pensionari din România ar urma să beneficieze, înainte de Paștele din 2026, de un ajutor financiar acordat în cadrul unui nou set de măsuri pregătit de autorități. Planul, prezentat de ministrul Muncii, Florin […]

Citește mai mult

Actualitate

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind ordonanța Guvernului care taie mii de posturi din administrație. Actul normativ analizat nu ar avea un obiect de reglementare clar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind ordonanța Guvernului care taie mii de posturi din administrație. Actul normativ analizat nu ar avea un obiect de reglementare clar Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională prevederi din ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută de Guvern, act normativ care vizează creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale și prevede […]

Citește mai mult

Actualitate

Dani Mocanu ar urma să ajungă la închisoare în România. Manelistul va fi predat de autoritățile italiene

Bogdan Ilea

Publicat

în

Dani Mocanu ar urma să ajungă la închisoare în România. Manelistul va fi predat de autoritățile italiene Dani Mocanu, aflat în prezent sub supravegherea autorităților judiciare din Italia, urmează să ajungă la închisoare în România. Manelistul are de executat o pedeapsă de 4 ani de închisoare, stabilită în noiembrie anul trecut de Curtea de Apel […]

Citește mai mult