MARŢI: Principele Nicolae al României, prezent la Alba Iulia şi Sebeş. Va fi lansată cartea despre viaţa sa intitulată “Drumul spre casă”
Principele Nicolae al României va fi prezent marţi, 6 mai, la Alba Iulia şi Sebeş, pentru lansarea unei cărţi din colecţia “Cărţi Regale”, dedicată lui. Este vorba despre volumul „Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”.
Cartea va fi lansată la Sebeş, marţi, 6 mai, ora 10. 30, la Colegiul Naţional „Lucian Blaga”, iar de la ora 13.00, volumul va fi prezentat în Alba Iulia, la Muzeul Naţional al Unirii. Intrarea la evenimente va fi liberă şi include o sesiune de autografe.
Pornind de la amintirile Alteţei Sale Regale şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecţia Regală, volumul „Drumul spre casă” vorbeşte despre copilăria şi adolescenţa ASR Principelui Nicolae al României, despre studiile şi experienţa comunitară, despre primele sale călătorii şi expediţii, sporturile extreme pe care le practică, interesele şi activităţile întreprinse în folosul ţării noastre.
Cei care vor citi cartea vor descoperi că ASR Principele Nicolae se implică în acţiuni umanitare, ecologice şi educative, dar şi aspecte din viaţa sa de zi cu zi, poveşti pline de tâlc din expediţii şi întâmplări ce arată pasiunea pentru sporturile extreme.
„Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României” este prima carte dedicată celui mai tânăr membru al Casei Regale a României, apărută în colecţia „Cărţi Regale” a Editurii Curtea Veche Publishing.
„Principele Nicolae iubeşte foarte mult România şi simte că aici e acasă. Cred că asta îl va ajuta să învingă toate dificultăţile, să înveţe despre ţară şi să-i sprijine pe oamenii ei. Este un principe al generaţiei sale şi am toată încrederea că îşi va păstra echilibrul, modestia, şi că strălucirile trecătoare nu-i vor răpi din generozitatea şi din luciditatea pe care le are astăzi. Am speranţa că românii îi vor acorda din ce în ce mai multă încredere şi afecţiune”, declară Alteţa Sa Principesa Moştenitorare Margareta a României.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026
Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026 Elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj au obținut rezultate notabile la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026. „Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” din Alba Iulia, provoacă în competiție cei mai talentați […]
FOTO | APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal
APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal Alin Purda și Cristian Stan, doi oameni cu inimă mare din Munții Apuseni, au […]
VIDEO | Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife
Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife Sistemul de biciclete „Alba Iulia VeloCity” a devenit disponibil începând de astăzi, 16 martie 2026, iar utilizatorii pot închiria bicicletele zilnic, folosind o aplicație. Prima oră de folosire este gratuită, iar ulterior tarifele […]