MARȚI| Începe înscrierea pentru granturile HoReCa: În ce va consta ajutorul de stat?
Începând de marți, timp de douăzeci și două de zile calendaristice de la demararea înscrierilor, persoanele juridice și persoanele fizice active în domeniul HoReCa vor putea cere, până la 800.000 de euro, sub formă de grant, pentru a acoperi 20% din pierderile suferite în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit unui ordin al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) publicat vineri în Monitorul Oficial.
Înainte de publicarea acestui ordin, MEAT anunțase că solicitările se vor putea face timp de zece zile lucrătoare de la începerea înscrierilor. În această împrejurare, am adunat laolaltă informațiile esențiale legate de acest ajutor de stat îndelung așteptat de mediul de afaceri.
Concret, potrivit Ordinului MEAT nr. 1.019/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 627/2021, formularul de înscriere va fi activ din 29 iunie, ora 10:00, „timp de 22 zile calendaristice de la demararea înscrierii, până la ora 20,00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului”.
Astfel, înscrierile se vor putea face până pe data de 20 iulie 2021, inclusiv, la ora 20:00. Termenul ar putea fi însă prelungit, potrivit ordinului MEAT, dacă bugetul nu se epuizează în acest interval de timp.
1. S-a definitivat cadrul legal?
Da. După mai multe ajustări, cadrul legal al granturilor pentru HoReCa este finalizat. Regulile sunt stabilite prin OUG 224/2020 și prin procedura sa de implementare din Ordinul Ministerului Economiei 991/2021.
2. Cine poate cere ajutorul de stat?
În esență, atât companiile, cât și PFA-urile, II-urile și IF-urile. Atât timp cât desfășoară o activitate pe unul dintre codurile CAEN indicate de legislație (cea mai nouă adiție de pe listă, față de ce se stabilise inițial, este reprezentată de organizarea de expoziții, târguri și congrese).
3. În ce va consta ajutorul de stat?
Ajutorul de stat se acordă sub forma unui grant de 20% din baza de calcul, dar maximum 800.000 de euro pentru fiecare solicitant. Baza de calcul reprezintă, după caz, diferența dintre cifra de afaceri din 2019 și cifra de afaceri din 2020, diferența dintre volumul facturilor emise în 2019, inclusiv marja, și volumul facturilor emise în 2020, inclusiv marja (agențiile de turism), sau diferența dintre încasările din 2019 și încasările din 2020.
4. Și sunt lăsat să scriu ce vreau despre pierderile din 2020?
Nu tocmai. Pentru a putea cere granturile destinate domeniului HoReCa, companiile au nevoie de un raport prin care un expert contabil sau un auditor financiar să certifice datele financiare (acea bază de calcul) din care reies pierderile suferite în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus (este doar unul dintre documentele justificative necesare la înscriere). În funcție de acel raport se stabilește exact ce ajutor primește fiecare solicitant. Atenție, însă, pentru că specialistul ales trebuie să figureze neapărat în evidențele corpului său profesional.
5. Ce pot să fac cu granturile?
În esență, banii se dau pentru a acoperi eventualele datorii pe care companiile le au către stat (dacă există). Însă cei care-i primesc trebuie să-și mențină activitatea timp de șase luni (dacă primesc până la 200.000 de euro) sau 12 luni (dacă primesc peste 200.000 de euro) de la data primei plăți a ajutorului de stat.
6. Cum se vor derula înscrierile?
În esență, mai întâi se vor face conturile de utilizatori în aplicația dedicată, iar apoi va urma perioada de douăzeci și două de zile calendaristice (29 iunie – 20 iulie), în care se vor completa efectiv solicitările de finanțare (perioada va putea fi prelungită dacă nu se epuizează fondurile la termenul-limită inițial). Întregul proces va necesita folosirea unei semnături electronice.
7. Se va comunica numai electronic cu autoritățile?
În esență, da. Odată ce un solicitant va transmite cererea de finanțare și documentele justificative, acesta va trebui să fie pe fază pentru comunicările ulterioare prin intermediul aplicației dedicate (vor veni notificări și pe e-mail-ul folosit la înscriere). De exemplu, prin aplicație se vor putea cere clarificări suplimentare înainte de evaluarea dosarului și tot prin aplicație se va pune la dispoziție contractul de finanțare.
8. Cum se face evaluarea cererilor?
În ordinea numărului RUE. Mai precis, ulterior înscrierii, solicitanții vor primi un mesaj automat de confirmare și numărul de identificare aferent despre care pomeneam adineauri. Autoritățile vor evalua solicitările în ordinea în care sunt înregistrate.
9. Există situații anume în care mi se poate respinge cererea?
Da, există mai multe situații în care autoritățile pot respinge solicitarea ajutorului de stat. De exemplu, dacă firma nu și-a depus situațiile financiare anuale pentru 2019 și 2020 sau dacă nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute de legislație.
10. Se încheie un contract între părți?
Da. Solicitanții acceptați vor primi în aplicație contractul de finanțare, îl vor descărca, îl vor semna electronic și îl vor încărca înapoi în aplicație cel târziu până la 31 decembrie 2021. Ulterior, autoritățile vor semna contractul și îl vor reîncărca tot acolo.
11. Când vor veni banii?
Conform legislației schemei de ajutor de stat, plata sumelor către beneficiarii acceptați în program se va face cel târziu până la data de 30 iunie 2022, dar numai după ce ambele părți au semnat contractul de finanțare. Plățile se vor face fie prin intermediul unei bănci comerciale alese la momentul înscrierii (dintre cele acceptate în program), fie prin intermediului contului de la Trezorerie.
12. Chiar voi primi 20% din pierderi?
Teoretic, da. Practic, lucrurile ar putea sta diferit. Dacă cererile depuse vor depăși bugetul disponibil, banii vor fi împărțiți în așa fel încât fiecare solicitant acceptat să primească ajutorul statului. Se preconizează momentan că în jur de 74.000 de entități vor primi ajutorul de stat.
13. După ce am primit banii mă mai verifică cineva?
Da. După plata grantului există o perioadă de monitorizare în care autoritățile pot face inclusiv controale la beneficiari. Există situații în care autoritățile vor putea cere chiar returnarea grantului, plus dobândă – de exemplu, dacă nu se achită în termen datoriile către stat.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun