Sport

Marți, 3 aprilie, nouă intermediară în Liga a 3-a | Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin, pe “Cetate”, deplasări pentru celelalte trei conjudețene

Dan HENEGAR

Publicat

în

Nu este loc de respiro în eșalonul terț, marți, 3 aprilie, de la ora 17.00, fiind prevăzută etapa a 19-a din Seria a 5-a, a doua săptămână cu “intermediară”, respectiva rundă fiind programată acum 10 zile, în weekend-ul 24-25 martie, dar amânată, din pricina vremii nefavorabile.

Dintre conjudețene, doar Unirea Alba Iulia evoluează pe teren propriu, pe “Cetate”, celelalte trei având dispute externe.

*Unirea Alba Iulia (locul șase, 29 de puncte) – Avântul Reghin (locul 7, 27 p), în tur 0-1.

“Alb-negrii” au un moral excelent după acel concludent 3-0 din derby-ul “de Alba” de la Galda, prima victorie din retur sub comanda lui Bicheși. “Este un examen pentru noi, să încercăm să legăm două jocuri bune. Trebuie să ne concentrăm și să ne motivăm, întrucât, dacă nu învingem Avântul, victoria cu Industria este nesemnificativă”, a spus Adrian Bicheși. Nu evoluează Schiau – accidentat, Lăsconi fiind incert înaintea partidei între vecinele din ierarhie.

*Fotbal Comuna Recea (locul trei, 35 p) – Performanța Ighiu (locul doi, 37 p), în tur 3-3.

Derby-ul rundei, între formații de pe podium ce vin după dezamăgiri: maramureșenii au fost înfrânți sub Drăgana (întâiul eșec din 2018), iar Performanța a pierdut derby-ul cu “U” Cluj, înregistrând a doua înfrângere stagională, după 188 de zile! Probleme pentru ocupanta locului secund, întrucât antrenorul Mihai Manea este bolnav (colică biliară) și nu va fi pe banca tehnică, iar din acest motiv, al sănătății, nu vă putem oferi o declarație. Reintră Potopea, Circov și Hidișan sunt incluși în lot (deși nu sunt 100 la sută refăcuți), absentând Cl. Marcu – suspendat și E. Crișan – accidentat. Pentru Performanța vin două jocuri externe dificile, la Recea și în Vinerea Mare, derby “de Alba”, sub Drăgana. Trupa lui Romulus Buia a suferit singurele insuccese pe teren propriu, cu Metalurgistul Cugir și Industria Galda, în tur.

*CS Iernut (locul 13, 12 p) – Industria Galda (locul patru, 34 p), în tur 1-1.

Scurtcircuitați în duelul cu uniriștii, elevii lui Paul Ciucă încearcă să dreagă busuiocul în cele două deplasări succesive, la Iernut (unde nu au pierdut niciodată) și la Dumbrăveni (cu Gaz Metan Mediaș II). “Trebuie să luăm puncte, să ne revenim în planul încrederii, pentru a nu intra în pasă proastă”, a menționat Paul Ciucă, ce-l are la dispoziție pe Rodean (revenit după suspendare), indisponibil fiind Apetri. Campioana jocurilor externe (20 de puncta) întâlnește o echipă ce nu a câștigat niciunul din cele 8 meciuri interne!

*Gaz Metan Mediaș II (locul 11, 17 p) – Metalurgistul Cugir (locul  cinci, 33 p), în tur 1-2.

Singura reprezentantă a Albei ce nu a pierdut în 2018 a reușit întâiul succes din retur, cu Comuna Recea și este favorita confruntării de la Dumbrăveni împotriva “găzarilor mici”, mai ales că întregul efectiv este valid (exceptându-l pe Șt. Radu). “Am căpătat încerdere, băieții au un moral ridicat și vrem să legăm două victorii. Meciul este însă complicat, acumulându-se oboseală după al treilea joc în decurs de 8 zile”, a punctat Călin Moldovan. Conjunctura face ca medieșenii, cu 7 runde fără succes, să susțină patru jocuri la rând în primăvară, acasă, cu reprezentante ale Albei, Performanța Ighiu (0-4, 9 martie), Unirea Alba Iulia (1-1, 28 martie), Metalurgistul Cugir (azi) și Industria (vineri, 6 aprilie)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia), rezultat foarte bun la Campionatul Balcanic de marș

Ioana Oprean

Publicat

în

Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia), rezultat foarte bun la Campionatul Balcanic de marș Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a obținut locul 4 la Campionatul Balcanic de marș desfășurat la Izmir, în Turcia, sâmbătă, 14 martie 2026. În vârstă de 16 ani, Larisa Ardean a […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, victorie externă la Bistrița, în play-out-ul SuperLigii feminine! Albaiuliencele, conduse de Marcel Rusu, au întors scorul

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, victorie externă la Bistrița, în play-out-ul SuperLigii feminine! Albaiuliencele, conduse de Marcel Rusu, au întors scorul și au câștigat, 2-1 (1-1) CSM Unirea Alba Iulia a realizat o victorie externă, în deplasare cu Gloria Bistrița, în a doua rundă a play-out-ului SuperLigii feminine, scor 2-1 (1-1) Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei – surpriză la Ighiu  | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei, victorie surpriză la Ighiu  | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos În sferturile de finală ale Cupei României, Spicul Daia Română a dat marea lovitură și a eliminat, în […]

Citește mai mult