Marți, 13 martie – Ziua Informării Preventive: Subunitățile ISU Alba își deschis porțile pentru cei care vor să cunoască meseria de pompier
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi 13, organizează în toate judeţele ţării „Ziua informării Preventive”.
Desfăşurate sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, activităţile informativ-educative ce vor avea loc cu această ocazie, cu sprijinul E.ON România, urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă. Cetăţeanul rămâne veriga extrem de importantă în procesul de gestionare a situaţiilor de urgenţă. Rolul său devine unul major prin însuşirea şi aplicarea informaţiilor care vin din partea instituţiilor abilitate, manifestând responsabilitate în relaţiile cu familia, comunitatea şi mediul înconjurător.
Astfel marţi, 13 martie 2018, subunitățiile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al județului Alba îşi vor deschide porţile pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei noastre, vizualizând şi tehnica de intervenţie cu care echipajele serviciilor profesioniste participă la misiunile de salvare.
Anual, în România sunt înregistrate mii de incendii la locuinţe. Pe lângă pagubele imense, acestea produc şi victime. Cele mai frecvente cauze de incendiu la locuinţe sunt coşul de fum defect sau necurăţat, instalaţii electrice defecte sau improvizate, fumatul şi focul deschis şi mijloacele de încălzire.
IGSU a încheiat, în anul 2012, un parteneriat de colaborare cu E.ON România, intitulat „Împreună pentru siguranţă”, ale cărui principale obiective constau în derularea unor campanii de informare menite să conştientizeze cetăţenii asupra pericolelor la care se expun în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice situaţiilor de urgenţă, crearea comportamentului preventiv şi atitudinii proactive în rândul comunităţii în vederea reducerii semnificative a numărului victimelor.
În baza acestei colaborări, cei doi parteneri au implementat deja la nivel naţional campaniile „F.O.C – Flăcările Omoară Copii” şi „R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile sunt Catastrofale” şi, la finalul anului 2013, au iniţiat o nouă acţiune preventivă sub denumirea „R.I.S.C. – Siguranţa NU e un joc de noroc!”.
Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | INCENDIU în comuna Sohodol: Flăcările au cuprins un grajd. Intervin pompierii din Câmpeni
INCENDIU în comuna Sohodol: Flăcările au cuprins un grajd. Intervin pompierii din Câmpeni Pompierii din Câmpeni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit în satul Peleș, comuna Sohodol. Din primele informații, incendiul se manifestă la un grajd. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu în com. Shodol, sat. Peles. Din informațiile […]
FOTO | ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Două autoturisme s-au ciocnit pe Calea Moților
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Două autoturisme s-au ciocnit pe Calea Moților Un accident rutier a avut loc astăzi, 11 aprilie 2026, în Alba Iulia. Din primele informații disponibile, două autoturisme s-au ciocnit pe Calea Moților. Din fericire, în urma evenimentului rutier, șoferii implicați nu au fost răniți și nu au avut nevoie de îngrijiri […]
FOTO | Áron Varga, elev al Colegiului Național „Bethlen Gábor” Aiud, PREMIUL III la ediția 2026 a unui concurs național de limbă și literatură maghiară
Áron Varga, elev al Colegiului Național „Bethlen Gábor” Aiud, PREMIUL III la ediția 2026 a unui concurs național de limbă și literatură maghiară În perioada 7-10 aprilie 2026 a avut loc la Cluj-Napoca etapa națională a concursului de limbă și literatură maghiară „Mikes Kelemen”. Colegiul Național „Bethlen Gábor” Aiud a fost reprezentat de 7 elevi: […]