Actualitate

Marian Godină, atac dur la adresa ministrului de Interne: „Ca Poliția Română să-i facă imagine unui om politic pare ceva de o slugărnicie incredibilă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Marian Godină, atac dur la adresa ministrului de Interne: „Ca Poliția Română să-i facă imagine unui om politic pare ceva de o slugărnicie incredibilă”

Celebrul polițist Marian Godină lansează pe pagina proprie de pe o rețea de socializare, un atac dur la adresa ministrului de Interne, Lucian Bode și acuză pagina oficială de Facebook a Poliției Române că luptă pentru a-i face imagine unui om politic.

Godină acuză faptul că postările personale sau acțiunile ministrului sunt promovate pe pagina Poliției Române într-un exercițiu de ”pupat în cwr” și ”slugărnicie”.

„Luni să nu vă faceți planuri, vom fi toți la serviciu, e o misiune amplă cu efective mărite.”

Ăsta e unul dintre mesajele cu care mă trezesc din când în când și care îmi dă tot programul peste cap. Ești recompensat apoi cu timp liber, chiar dacă tu te duci la serviciu când ești chemat, iar liber îți iei când se poate.

La astfel de misiuni, prezența „la bază” se face pe la orele 3, 4, cel târziu 5 dimineața.

Când sunt ceva misiuni mai cu impact, pe grupări de interlopi, pe lemne sau pe alte infracțiuni grave, de obicei se ocupă cineva și de făcut niște poze pentru pagina de Facebook a Poliției Române. Ba la plecarea în misiune e filmată coloana de dube cu girofaruri, ba sunt date ceva filmări cu spartul ușilor sau sărtiul gardurilor. Mi se pare normal ca astfel de acțiuni să fie mediatizate, iar în 2022, o instituție ca Poliția Română e normal să aibă o pagină de Facebook și să posteze astfel de lucruri.

Mulți întreabă, prin comentarii, de ce nu sunt arătate și cazurile de polițiști corupți sau alte boacăne. E simplu, acolo e o pagină de promovare a activității poliției și e logic că vor fi postate doar lucrurile bune și faine.

Doar că, ce să vezi, de o vreme mă tot uit cum Poliția Română, care are o pagină de Facebook cu aproape un milion de urmăritori, distribuie postările domnului Bode, pe persoană fizică.

Să ne înțelegem, cei aproape un milion de urmăritori sunt acolo datorită activității polițiștilor din stradă care a tot fost prezentată pe pagină.

Cu alte cuvinte, Poliția Română îi face imagine domnului Bode, politician și membru de partid cu acte. O să spună unii că e ministru de interne. Așa e, este, deci vorbele i-ar putea fi citate pe pagina MAI, fără să-i fie distribuite postările de pe pagina sa personală.

Nu de alta, dar imaginea asta a poliției este făcută pe spatele polițiștilor operativi care muncesc și sunt dedicați acestei profesii, unii dintre ei își pierd viețile în timpul serviciului.

Opinez că e profund greșit ca Poliția Română să-i facă imagine unui om politic și pare ceva de o slugărnicie incredibilă. Mi-i și imaginez pe oamenii ăia de se ocupă de pagina de Facebook cum stau să vadă ce a mai postat dl Bode ca să-i dea share. Sau poate îi sună careva să le spună „băieți, a postat domn’ ministru ceva, dați și voi un share acolo”.

Băieți, promovați polițiștii. Domnul Bode e om politic, nu e polițist, chiar dacă merge el cu sirene și girofaruri prin trafic. Îl plictisesc oricum și îl ia somnicul de la ele.

Cu scuzele de rigoare pentru campionul mondial, dar într-o singură poză putem vedea două tipuri de pupat în cwr, unul pentru capital de imagine și altul din slugărnicie.”, scrie Marian Godină.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină” Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de pe urma crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu. De la începutul conflictului din Iran, prețurile la combustibil […]

Citește mai mult

Actualitate

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]

Citește mai mult

Actualitate

Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor Vacanța de Paște marchează una dintre pauzele importante din timpul anului școlar și coincide cu sărbătorile pascale, oferind timp pentru relaxare, activități în familie și călătorii scurte. În fiecare an, perioada vacanței de primăvară este stabilită prin structura anului […]

Citește mai mult