Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Manifestările dedicate împlinirii a 90 de ani de la Încoronarea suveranilor României Mari – evenimentul anului la Alba Iulia

Alexandra Mates

Publicat

în

Timp de trei zile, aici a avut loc un adevărat regal al regalităţii

În aceşti ultimi ani ai crizei economice, demult nu am mai văzut oameni atât de entuziaşti, de mândri de istoria lor,  prezenţi la o manifestare dedicată unui eveniment  în Cetatea Marii Uniri a Alba Iuliei.  Au venit cu mic, cu mare, bunici, părinţi şi nepoţi,  dorind parcă să scrie şi ei o filă de istorie asemenea bravilor lor înaintaşi la 1 Decembrie 1918, când s-a făurit România Mare.  După cum se ştie, timp de trei zile, la Alba Iulia s-au desfăşurat o serie de evenimente dedicate împlinirii a 90 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, în anul 1922. Ei bine, aproape 2000 de albaiulieni dar şi numeroşi cetăţeni din diverse localităţi ale judeţului şi chiar din ţară au venit la Alba Iulia, pe 15 octombrie, pentru a omagia şi sărbători împlinirea a 90 de ani de la încoronarea suveranilor Ferdinand I şi Maria ca regi ai României, act istoric ce a desăvârşit Marea Unire a tuturor românilor.  Toţi cei prezenţi au fost fericiţi să-i primească la Alba Iulia pe Alteţele Lor Regale, Principesa Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae, să le strângă mâna şi să-i transmită prin aceştia sănătate Majestăţii Sale, Regele Mihai I, care, din motive de sănătate, nu a putut fi prezent la acest important eveniment.

Pe perioada manifestărilor, peste 6000 de localnici, dar şi veniţi din alte zone ale ţării, au vizitat expoziţia cu simbolurile Încoronării de la Alba Iulia. Pentru prima dată, în formulă completă, după 90 de ani, în Sala Unirii s-au întors coroana de oţel, coroana de aur, sceptrul şi fastuoasele mantii cu care Ferdinand I şi Maria au fost încoronaţi la Alba Iulia, la 15 octombrie 1922, regi ai României Mari. Astfel se poate spune, fără falsă modestie, că la Alba Iulia s-a scris o nouă şi frumoasă pagină de istorie, mulţi dintre organizatori dar şi participanţi considerând că manifestările organizate pot fi considerate cu adevărat evenimentul anului.

Redăm în continuare câteva dintre impresiile organizatorilor, iar după ce le veţi citi, le aşteptăm şi pe ale dumneavoastră, dragi cititori, pe forumul acestui articol.

„Au fost trei zile de manifestări care, spun eu, în afara manifestărilor dedicate Zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională,  nu s-au mai întâmplat, de o asemenea claritate şi o asemenea valoare. Mă refer aici nu doar la valoarea pieselor expuse, ci şi la ceea ce a urmat, la vernisajul propriu zis(…) Am avut surpriza să văd mulţi albaiulieni care au intrat pentru prima dată în Sala Unirii. Iată că un astfel de eveniment i-a adus aici şi pe cei care nu au călcat niciodată în Muzeu”, a declarat Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Naţional al Unirii.

„Vreau să le mulţumesc celor care au muncit pentru acest eveniment, pe care îl apreciez, după mulţi ani de prezenţă publică în Alba, ca cel mai reuşit eveniment. Meritul este  a celor care îi cunoaşteţi că au fost  implicaţi foarte puternic. Ce a însemnat, şi ce înseamnă pentru Alba Iulia un astfel de moment, nu trebuie să mai spun eu. Ce înseamnă pentru România s-a văzut, cel puţin din partea presei. Nu s-a văzut din partea celor care ne reprezintă într-un fel sau altul şi politic, şi mă refer aici la toate partidele din spectrul politic românesc. Cred că ne-am făcut datoria toţi cei care am pus umărul la acest eveniment şi faţă de istoria României şi faţă de Alba Iulia. Sunt convins că „modelul 15 octombrie” trebuie preluat, poate cu aceiaşi oameni, şi pentru sărbătoarea de 1 Decembrie. Nu ştiu dacă anul acesta, dar cel puţin pe viitor trebuie abordat la fel, foarte, foarte profesionist şi elegant. Le mulţumesc tuturor”, a declarat Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba.

„Sunt convins că fiecare dintre noi ne-am regăsit mândria de a fi albaiulian în aceste zile, 15-17 octombrie. Au fost zile în care s-a îmbinat într-un mod fericit trecutul nostru bogat în istorie cu prezentul şi cu viitorul, pentru că ştim cu toţii, viitorul este format din imagini pe care vrem să le trăim, trecutul este format din imagini pe care deja le-am trăit sau aceste locuri, această sală a Unirii şi municipiul Alba Iulia le-a trăit. Am găzduit cu bucurie o vizită a Alteţelor Regale la Alba Iulia după 90 de ani, practict a fost un sentiment în care cu toţii am vibrat. Aţi văzut oameni care într-adevăr nu au fost legaţi de interese de partid, interese mici şi mari ale tuturor. Ne-am regăsit, am dat mâna toate instituţiile, care am colaborat, am trecut peste orice adversităţi şi am vegheat la bunul mers al evenimentului. Până la urmă au avut de câştigat cetăţenii oraşului, care au putut vedea această expoziţie frumoasă şi modul în care a fost făcută această manifestare. Exemplar din punct de vedere al administraţiei, şi aici felicit pe domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Alba, dar totodată şi pe cei care nu sunt de faţă, pentru modul în care au gestionat acest eveniment”, a declarat viceprimarul municipiului Alba Iulia, Dorin Şerdean.

 „Eu vreau să vă spun că în spatele acestui eveniment stă o muncă enormă. Vreau să le mulţumesc adevăraţilor artizani ai acestui eveniment, care sunt mai ascunşi, însă doar ei ştiu prin ce au trecut pentru că tot acest eveniment a fost organizat cam în 7 zile. A fost nevoie de găsirea unei soluţii financiare pentru a asigura acea sponsorizare pentru partea de asigurare, discuţii pentru acceptul pentru Trenul Regal, pentru plecarea expoziţiei de la Bucureşti, pentru gardă şi aşa mai departe. Sunt lucruri care niciodată nu se văd, dar oamenii aceştia au tras foarte mult şi le mulţumesc pentru asta. Continui să spun că au rezultate imense faţă de posibilităţile financiare de a fi remuneraţi pentru munca lor şi pentru asta le mulţumesc. Eu cred că a fost o sărbătoare a albaiulienilor. Mă bucur că am putut colabora cu toţii, să avem o manifestare în ton cu ceea ce ne doream, adică o solemnitate demnă de onoare, în care să lipsească partea politică”, a declarat Florin Roman, vicepreşedinte al CJ Alba.

Ceea ce pot să vă spun în urma discuţiilor cu directorul de protocol al Casei Regale după plecarea din Alba Iulia, este că şi pentru ei a fost un eveniment deosebit de bine organizat şi au plecat foarte fericiţi de aici.  Iată, că după 90 de ani, familia regală se întoarce în Alba Iulia cu cinste”, a adăugat Robert Roman, reprezentantul Primăriei Alba Iulia.

„Din punctul nostru de vedere sunt trei mari valori naţionale ale urbei. Este romanitatea, Unirea Principatelor şi regalitatea. La acest eveniment am avut noroc cu colegii mei de la consiliu şi a ieşit extraordinar de bine”, a spus directorul tehnic al Consiliului Judeţean Alba, Dan Popescu.

„A fost o bucurie pentru mine să lucrez în echipa care a realizat acest eveniment. Mâine aş lua-o din nou de la capăt. Este un exemplu, o nouă motivaţie şi o ambiţie pentru a organiza la Alba Iulia genul acesta de activităţi, care se întind pe mai multe zile, mult mai complexe şi care se adresează unei plaje mult mai mari de oameni”, a declarat Alexandru Ştirban, şeful Centrului naţional de restaurare şi conservare a cărţii vechi din cadrul Muzeului din Alba Iulia.

„Aproape 6.000 de persoane au vizitat expoziţia „90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia”. Au venit special persoane din Hunedoara, din Mureş, Sibiu, am avut şi vizitatori străini, aflaţi întâmplător pe aici. „Le mulţumesc profesorilor de istorie din Alba care au înţeles că cea mai bună lecţie de istorie se ţine într-un loc încărcat de istorie. Aici vorbesc de doamna Daniela Cetean de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”care a venit, cred, cu toate clasele aici, dar am avut şi clase din Blaj sau Abrud. Din păcate nu toate şcolile din Alba Iulia au înţeles că lucrul acesta se poate întâmpla poate o dată în viaţă, şi au ratat astfel ocazia de a participa la un astfel de eveniment istoric. Impresiile vizitatorilor o să le găsiţi citind în cartea de impresii, ce se află aici în Sala Unirii, pentru că foarte mulţi şi-au exprimat în  gândurile cu privire la manifestare. Din ce am citit eu foarte mulţi au fost absolut încântaţi.  Evenimentul a fost extrem de reuşit. Ţinând cont că s-a desfăşurat în timpul săptămânii,  oamenii în principal, veneau după ora 16.00. Dacă era în weekend, garantez că cifra de vizitatori era de trei, patru ori mai mare”, a menţionat Liviu Zgârciu, purtătorul de cuvânt al Muzelui Naţional al Unirii din Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi Doar o singură zi ne mai desparte de sărbătoarea Crăciunului, iar mulți dintre cei care vor sărbători nu sunt întotdeauna aproape de cei dragi. Centrul InfoCons a făcut o listă cu urarea „Crăciun fericit” scrisă în toate […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea