Rămâi conectat

Ştirea zilei

Mandatul de consilier local al lui Toader Ulise – apărat de liberali şi democrat-liberali

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Aflat vineri la Cugir, la invitaţia primarului Adrian Teban, pentru a fi prezent la şedinţa Consiliului local, unde se discuta asupra încetării mandatului de consilier local al lui Toader Ulise, liderul conservatorilor din Alba, Gheorghe Feneşer a avut parte de o surpriză la care nu se aştepta.
Prin discursuri vehemente şi justificări nesfârşite, Toader Ulise (foto) a contestat deciziile de excludere luate de conducerile judeţene şi centrale ale partidului ameninţând cu trimiterea în instanţă a celor ce se fac vinovaţi de modul nestatutar în care a fost dat afară din PC. Degeaba a încercat preşedintele Feneşer să aducă argumente certe, susţinute de înscrisuri ale conducerii centrale şi judeţene care confirmă excluderea şi respingerea contestaţiei în cazul Toader Ulise, că demersul său n-a primit suportul majorităţii consilierilor locali. Aceeaşi atitudine au dovedit-o şi juriştii din primărie şi consiliul local a căror reacţie pe lege a rămas fără ecou. Mai mult de atât, şedinţa aleşilor locali s-a transformat într-un fel de şedinţă de partid încât s-a discutat mai mult pe seama legalităţii sau nelegalităţii excluderii din partid a lui Ulise Toader şi mai puţin pe punctul înscris în proiectul ordinii de zi care sună clar: „Consilierii iau act de încetarea de drept a mandatului
d-lui Toader Ulise, consilier local în cadrul Consiliului local Cugir ales pe lista Partidului Conservator”. Supus la vot proiectul n-a avut susţinerea decât a consilierilor PSD, aleşii PNL şi PD-L s-au abţinut de la vot. Această atitudine l-a făcut pe liderul conservatorilor Gheorghe Feneşer să afirme destul de iritat că „Dragoste cu de-a sila nu se face”, părăsind nervos sala de şedinţe. Feneşer a lăsat să se înţeleagă că îşi va continua demersul până va atinge scopul pe care conducerea partidului şi l-a propus. În ceea ce priveşte cazul Ulise am consemnat şi reacţia secretarului primăriei care a spus că legea o obligă să se adreseze în scris instituţiei prefectului legat de proiectul de hotărâre pus spre dezbaterea consilierilor din Cugir. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Albaiulianul Mihai-Adrian Hișu, numit comandant interimar al Batalionului 136 Geniu ,,Apulum” din Alba Iulia după ce locotenent-colonelul Marius Păcurar a trecut în rezervă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Albaiulianul Mihai-Adrian Hișu, numit comandant interimar al Batalionului 136 Geniu ,,Apulum” din Alba Iulia după ce locotenent-colonelul Marius Păcurar a trecut în rezervă Albaiulianul Mihai-Adrian Hișu a fost numit comandant interimar al Batalionului 136 Geniu ,,Apulum” din Alba Iulia, la data de 11 noiembrie 2025. În data de 11.11.2025 la Batalionului 136 Geniu „Apulum” a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Incident GRAV în Alba: O persoană inconștientă după ce a fost prinsă într-o combină de recoltat între Geomal și Geoagiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident GRAV în Alba: O persoană inconștientă după ce a fost prinsă într-o combină de recoltat între Geomal și Geoagiu Un incident grav a avut loc vineri seara, în jurul orei 18.00, în Alba. O persoană a fost surpinsă de un utilaj agricol între geomal și Geoagiu. Citește și: VIDEO | Momentul impactului violent din […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat din Alba, actor într-un caz de corupție ca-n filme: Fost angajat al centrului logistic Kaufland Turda, condamnat pentru luare de mită. O parte din șpagă a ajuns la destinatar… cu elicopterul

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Alba, actor într-un caz de corupție ca-n filme: Fost angajat al centrului logistic Kaufland Turda, condamnat pentru luare de mită. O parte din șpagă a ajuns la destinatar… cu elicopterul Un caz de corupție, desprins parcă dintr-un scenariu de film, a fost tranșat de magistrații Tribunalului Alba: un bărbat din Ocna Mureș, fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea