Mandat european de arestare pus în aplicare pentru interlopul Stripăru. Ce infracțiuni a săvârșit în Belgia
Curtea de Apel Alba Iulia a admis în 28 noiembrie 2019 sesizarea formulată de Parchet şi a emis un mandat european de arestare pe numele interlopului sibian, Crăciun Marius, zis Stripăru, cercetat în Belgia pentru infracţiuni privind participarea la constituirea unei organizaţii criminale.
Din cuprinsul mandatului rezultă că Sripăru este cercetat în Belgia pentru săvârşirea infracţiunilor de
participare la o organizaţie criminală şi extorcare, iar pedeapsa pentru aceste fapte prevăzute de Codul penal belgian este închisoarea de la 10 la 15 ani sau detenţie pe viaţă.
”Se reţine în mandatul european de arestare că a extorcat o sumă de bani de 28.000 euro şi un vehicul BMW cu numărul de înmatriculare (…) şi că face parte dintr-o asociaţie fondată cu intenţia de a comite infracţiuni asupra unor persoane sau bunuri, care se pedepseşte cu detenţie pe viaţă sau închisoare de la 10 ani la 15 ani ori o perioadă mai lungă. În legea română faptele sunt încadrate ca şi infracţiuni de constituirea unui grup infracţional organizat, care se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”, se pecizează în hotărârea Curţii de Apel prin care a fost admis mandatul european de arestare. Infracţiunea a avut loc în 27 septembrie 2019.
Instanţa a amânat, însă, predarea până la ”soluţionarea definitivă a cauzelor ce fac obiectul dosarelor penale nr. 5725/306/2018 al Judecătoriei Sibiu şi nr. 1909/85/2019 al Tribunalului Sibiu, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen”. Mandatul de arestare va fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
Marius Crăciun era unul dintre colaboratorii lui Ioan Clămparu, considerat de presa din Spania unul dintre cei mai periculoşi traficanţi de fiinţe umane. Decizia Curţii de Apel a fost luată la mai puţin de o lună de zile de la momentul la care Marius Crăciun a fost adus în ţară, sub escorta Poliţiei, din Franţa. Acesta era căutat prin Interpol în baza unui mandat de arestare emis pentru că nu a respectat condiţiile impuse prin măsura unui control judiciar. Stripăru este trimis în judecată pentru trafic de droguri la Tribunalul Sibiu alături de alţi trei inculpaţi şi este cercetat şi pentru o infracţiune de tâlhărie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți
Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți Înotătorul Avram Iancu a efectuat o vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia, unde s-a antrenat, dar s-a și fotografiat cu cei prezenți la acel moment la bazin. Sportivul și-a însoțit fiica la facultate […]
Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă Motorina premium a depășit, joi, 19 martie 2026 pragul psihologic de 10 lei/litru în unele benzinării din Alba Iulia, atingând un nivel record care pune presiune tot mai mare pe șoferi și transportatori. În mai multe stații de carburant din municipiu, […]
FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș
Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]