Mănăstirea Râmeţ, locul în care tradiţia este îmbogăţită cu evlavie şi rugăciune

Mănăstirea Râmeţ, locul în care tradiţia este îmbogăţită cu evlavie şi rugăciune

Mănăstirea Râmeţ, o oază de linişte Vegheată de culmile stâncoase ale Munţilor Trascăului, Mănăstirea Râmeţ se ridică semeaţă într-un cadru natural foarte pitoresc. Aici, în vremurile de demult, a fost o adevărată sihăstrie a eremiţilor care trăiau în peşterile munţilor din jur. Cercetările istorice făcute la Mănăstirea Râmeţ atestă că vechea biserică a mănăstirii, care este monument istoric, este chiar biserica zidită de aceşti călugări eremiţi, în secolul al XIII-lea sau începutul secolului al XIV-lea. Din această perioadă sihăstria devine mănăstirea eremiţilor, prima şi cea mai organizată mănăstire din Munţii Apuseni, care dăinuie până în zilele noastre. Cea dintâi referire documentară despre Mănăstirea Râmeţ o avem pe al treilea strat de pictură din biserica veche: „Am scris eu preapăcătosul rob al lui Dumnezeu, Mihu zugravul de la Crişul Alb, cu încuviinţarea Arhiepiscopului Ghelasie, în zilele regelui Ludovic, în anul 1377, luna iulie, ziua a doua”. Mănăstirea Râmeţ a trecut şi prin perioade mai grele, cum este anul 1762, când armatele imperiale ale generalului Buccow au încercat să distrugă lăcaşul, lovind cu tunurile în zidurile bisericii. La scurt timp după refacerea bisericii, la 1785, ea a fost distrusă din nou deoarece credincioşi antrenaţi de călugări au participat efectiv la răscoala ţărănească a lui Horea, Cloşca şi Crişan. Începând din anul 1792 până în 1940, viaţa monahală a fost întreruptă, iar până în 1955 mănăstirea a fost locuită de călugări, care erau vestiţi în acele vremuri prin viaţa lor de mare sfinţenie. Aşa a fost stareţul Evloghie Oţa, originar din Geoagiu de Sus, care după o vieţuire la Sfântul Munte se întoarce în ţară şi pune bazele monahale la Mănăstirea Râmeţ.

Citeşte şi: FOTO-VIDEO: Omul care a mutat clădiri pentru a le salva din calea buldozerelor se destăinuie. Cum s-a născut ideea translatării?

În anul 1955, mănăstirea este transformată în chinovie de maici. În acelaşi an, părintele Dometie Manolache, împreună cu un grup de surori din zona Sebeşului, care şi-au făcut o parte din ucenicie la Mănăstirea Răteşti, vin la Mănăstirea Râmeţ şi duc mai departe rânduiala monahală şi tradiţia îmbogăţită prin rugăciune şi evlavie. După moartea părintelui Dometie, în anul 1975, conducerea duhovnicească îi revine părintelui Ioachim, care va fi duhovnicul mănăstirii până în anul 2006, pe o perioadă de 31 de ani, ajutat de părintele Varsanufie, părintele Filotei şi părintele Ioanichie. Mănăstirea Râmeţ are o obşte ce cuprinde aproape 100 de monahi şi surori, conduse de maica stareţă Apolinaria Barb.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI