Politică Administrație

Luni: Ședință la Consiliul Local Sebeș cu 34 de proiecte pe ordinea de zi. Se supune la vot prelungirea contractului pentru serviciul de salubrizare

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul Local al Municipiului Sebeş este convocat în şedinţă publică ordinară, în data de 31 noiembrie. Pe ordinea de zi se află 34 de proiecte, după cum urmează:

cl sebes0011.    Proiect de hotărâre  privind majorarea bugetului local al Municipiului Sebeş pe anul 2016, cu suma de 1278,00 mii lei şi utilizarea de la fondul de rezervă a sumei de 697,00 mii lei..

2.    Proiect de hotărâre  privind  redistribuirea unor sume în cadrul Cap. 84 Transporturi şi Cap. 51 Autorităţi publice, între obiectivele de investiţii,  precum şi introducerea unor obiective noi în cadrul acestor capitole, din Programul de investiţii publice pe obiective de investiţii, pe grupe de investiţii, pe surse de finanţare pe anul 2016 şi estimări 2017-2019.

3.    Proiect de hotărâre  privind însuşirea  raportului  de evaluare a mijlocului fix „Teren extindere spaţiu comercial str. M. Kogălniceanu  bl. 162 ap.7, nr. Inv. 80768.

4.    Proiect de hotărâre privind nivelul tarifelor la serviciile medicale, investigaţii paraclinice solicitate la cererea pacienţilor (pentru cei care solicită : servicii medicale, investigaţii paraclinice la cerere – şcoala de şoferi, port arma, referate medicale, adeverinţe medicale , etc.), cei care se prezintă  fără bilet de trimitere de la medici de familie , medici  specialişti sau cei care sunt neasiguraţi).

5.    Proiect de hotărâre  privind aprobarea  atribuirii  unei cantităţi de material lemnos pentru Liceul cu Program Sportiv Sebeş.

6.    Proiect de hotărâre  privind repartizarea în regim de chirie a apartamentului construit din fonduri ANL situat administrativ în Sebeş, Cartier Valea Frumoasei, bl. 12, sc. A, ap. 8.

7.    Proiect de hotărâre  privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Sebeş în Comisiile de Evaluare şi Asigurarea Calităţii , ce se vor constituii la nivelul şcolilor din învăţământul preuniversitar de pe raza administrativ teritorială a Municipiului Sebeş.

8.    Proiect de hotărâre  privind vânzarea terenurilor înscrise în CF nr. 80599- suprafaţa de 6232 mp., CF nr. 80868- suprafaţa de 8661mp, CF 80867-suprafaţa de 3688 mp, situate în Şirinii Lancrămului.

9.    Proiect de hotărâre privind modificarea  art.6, pct.2 al HCL  nr. 305 / 2015 privind aprobarea Regulamentului de acordare a sporului  pentru condiţii vătămătoare de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

10.    Proiect de hotărâre  privind aprobarea  prelungirii duratei contractului de delegare prin concesiune a serviciului de salubrizare al Municipiului Sebeş cu SC GREENDAYS SRL conform  cap.4 , art.8 şi încheierea unui act adiţional.

11.    Proiect de hotărâre  privind radierea din inventar a mijlocului fix „Gospodărie anexă” aflat în incinta Colegiului Naţional Lucian Blaga, ca urmare a finalizării lucrărilor de demolare a acesteia.

12.    Proiect de hotărâre  privind modificarea denumirii obiectivului de investiţii „Schimbare de destinaţie din centrală termică în creşă şi grădiniţă a imobilelor situate în Sebeş, cartier Valea Frumoasei: Centrala termică cu nr. de inventar 10852 şi Depozit de cărbune cu nr.  De inventar 10851” şi asumarea de către Municipiul Sebeş a finanţării din bugetul propriu a cheltuielilor aferente componentei „Creşă” din cadrul Documentaţiei  de avizare a lucrărilor de intervenţie.

13.    Proiect de hotărâre  privind aprobarea Proiectului Tehnic şi a detaliilor de execuţie pentru obiectivul de investiţii: „Reabilitare reţea apă, str. Progresului, Municipiul Sebeş” – proiect nr. 378/2016.

14.    Proiect de hotărâre  privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI) pentru obiectivul de investiţii, Reabilitare str. Progresului, Sebeş; Modernizare străzile Morii şi Primăverii, Sebeş – proiect nr. 015/2015.

15.    Proiect de hotărâre  privind repartizarea sumelor alocate cultelor religioase în bugetul pe anul 2016.

16.    Proiect de hotărâre  privind prelungirea contractelor de închiriere pentru chiriaşii din blocul ANL 12AB – Cartier Valea Frumoasei.

17.    Proiect de hotărâre  privind majorarea  valorii de inventar a mijlocului fix ,, Atelier şcoală – str. Călugăreni, nr. 49” ca urmare a recepţiei lucrărilor de înlocuire a tâmplăriei existente cu tâmplărie PVC interior-exterior şi geamuri termopan.

18.    Proiect de hotărâre  privind însuşirea documentaţiei de primă înscriere a imobilelor-drumuri de interes local din Municipiul Sebeş.

19.    Proiect de hotărâre  privind retragerea dreptului de folosinţă ce a fost acordat unor tineri, în baza legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare.

20.    Proiect de hotărâre  privind modificarea Art. 1 al HCL nr. 106/2016 referitoare la apartamentarea imobilului situat administrativ în Petreşti, str.Beiwerg, nr.2, înscris în CF nr.77010, curţi construcţii în suprafaţă de 182 mp.

21.    Proiect de hotărâre  privind  modificarea Art. 1 al HCL nr. 105/2016 referitoare la apartamentarea imobilului situat administrativ în Petreşti, str. Beiwerg, nr.1, înscris în CF nr.77018, curţi construcţii în suprafaţă de 191 mp.

22.    Proiect de hotărâre  privind aprobarea condiţiilor de organizare şi desfăşurare a licitaţiei pentru vânzarea, prin licitaţie publică deschisă, a imobilelor „Clădire şi teren aferent Leul de Aur” situate administrativ în Sebeş, str. Lucian Blaga, nr. 8.

23.    Proiect de hotărâre  privind însuşirea si aprobarea documentaţiei pentru prima înscriere precum si parcelarea imobilului înscris în CF nr. 71967 a municipiului Sebeş cu nr. top 1748/15/1/1/1/1/1/2/1/2/1/2/2/2/2 curţi construcţii în suprafaţă de 7119 mp.

24.    Proiect de hotărâre  privind însuşirea si aprobarea documentaţiei pentru prima înscriere precum si parcelarea imobilului înscris în CF nr. 76878 a municipiului Sebeş cu nr. top 8343/2 curţi construcţii în suprafaţă de 120 mp, nr. top 8344/1 curţi construcţii în suprafaţă de 3574 mp, nr. top 8345/1 curţi construcţii în suprafaţă de 1125 mp, nr. top 8346/1 curţi construcţii în suprafaţă de 1007 mp.

25.    Proiect de hotărâre  privind însuşirea si aprobarea documentaţiei pentru prima înscriere precum si parcelarea imobilului înscris în CF nr. 79402 a municipiului Sebeş cu nr. top 7503/2/1/1/1/2 curţi construcţii in suprafaţă de 2474 mp.

26.    Proiect de hotărâre  privind însuşirea si aprobarea documentaţiei pentru prima înscriere precum si parcelarea imobilului înscris în CF nr. 79505 a municipiului Sebeş cu nr. top 2944/5/2/2/1/1 curţi construcţii în suprafaţă de 25327 mp.

27.    Proiect de hotărâre  privind însuşirea si aprobarea documentaţiei pentru prima înscriere precum şi parcelarea imobilului înscris în CF nr. 73266 a municipiului Sebeş cu nr. cadastral 73266 curţi construcţii în suprafaţă de 12374 mp

28.    Proiect de hotărâre  privind aprobarea  documentaţiei  topografice  de  alipire  a   imobilelor în  suprafaţă totală  de  771 mp, reprezentând  Curţi construcţii, proprietar Municipiul  Sebeş.

29.    Proiect de hotărâre privind acordarea  unui mandat special ,în prealabil, reprezentantului legal în Adunarea Generală a Asociaţiilor Salubris Alba pentru a vota modificarea / actualizarea  Statutului Asociaţiei.

30. Proiect de hotărâre   privind modificarea  HCL nr. 94/2016  pentru acordarea unor premii, veteranilor  de război şi văduvelor  veteranilor de război, cu ocazia  „Zilei veteranilor de război”.

31.    Proiect de hotărâre privind reorganizarea activităţii Municipiului Sebeş, cu aprobarea organigramei şi statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Sebeş .

32.    Proiect de hotărâre  privind înfiinţarea unei staţii  pentru oprirea vehiculelor care efectuează transport public local de persoane prin servicii regulate şi modificarea programului de transport public local  de persoane prin curse regulate.

33.    Proiect de hotărâre  privind aprobarea înfrăţirii Municipiului Sebeş cu Municipalitatea Beit Sahour, Districtul Bethleem din Palestina.

34.    Proiect de hotărâre  privind încheierea unui protocol de colaborare cu Universitatea „1Decembrie 1918” Alba Iulia pentru organizarea evenimentelor ocazionate de sărbătorirea de către  Universitatea „1Decembrie 1918” Alba Iulia a 25 ani de activitate academică, în perioada 18-19 noiembrie 2016.

35.    Informarea nr. 37056/14.09.2016 – adresa  d-lui  Vasile Iacob, Sebes, str. Lucian Blaga , nr. 24, jud. Alba  şi răspuns Serviciul Patrimoniu, Transport şi Registru Agricol.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult