Luni la Sibiu: Membrii Clusterului PrelMet Transilvania dezbat ,,Implementarea sistemului calităţii în companii’’. Vezi programul conferinței!
La Centrul de Reuniuni Academice, din strada Banatului nr.26, a Universității ,,Lucian Blaga din Sibiu va avea loc luni, 27 aprilie a.c. Conferința cu tema: ,,Implementarea Sistemului Calității în Companii’’, eveniment organizat de Clusterul Emergent PrelMet Transilvania, asociație condusa de dr. Ioan Bele.
Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională(Uniunea Europeană și Guvernul României), în cadrul Programului Sectorial Operațional ,,Creșterea Competitivității Economice’’ ,,Investiții pentru viitorul dumneavoastră’’.
Potrivit programului elaborat de organizatori, manifestarea va debuta luni la ora 10.30 prin cuvântul de bun venit adresat participanților de către prof. univ.dr. ing Ioan Bondrea, rectorul Universității Lucian Blaga din Sibiu.
Va urma o informare făcută de vicepreședintele Clusterului, conf.dr. ing. Gheorghe Avram cu privire la participarea recentă a Clusterului PrelMet Transilvania la Hannover EU Matchmaking Cluster Event.
Timp de aproape trei ore, programul va cuprinde prezentarea de lucrări legate de,,Implementarea Sistemului Calității în Companii’’ pe două secțiuni moderate de membri ai Clusterului.
Prima parte va avea ca moderator pe prof.univ.dr.Livia Dana Beju de la Universitatea ,,Lucian Blaga Sibiu, scțiune în cadru căreia vor fi susținute 7 lucrări: Îmbunătățirea Șase Sigma și managementul cunoașterii, o abordare integrată cu aplicații în industrie-autor prof.univ.dr.ing. Claudiu Kifor; Considerații inovative pentru asigurarea calității (prf.univ.dr.ing. Ioan Ardelean). Aspecte ale calității energiei în procese industriale(conf.univ.dr.ing. Adrian Tulbure); Necesitatea controlului de calitate pentru expertiza tehnică ( lect.univ.dr.ing. Mihaela Ciortea); Bune practici în aplicarea 5S, ș.l. (dr.ing. Lucian Lobonț); Simplificarea documentației de management al calității, ș.l. (dr.ing. Mihai Zerbeș; Standarde și parteneriate în domeniul de activități al COMPA (dr.ing. Octavian Suciu);
Ultima parte a evenimentului se va axa pe discuții ale participanților și va fi moderată de conf.dr.ing Adrian Tulbure de la Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia. Cea de-a VI-a reuniune a Clusterului va avea loc in luna mai, la Cugir.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate
Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate Lucrările de reamenajare a parcărilor de la Piața Mică, blocurile 13, 34 și 15, au început, a anunțat, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar. „Deși iarna încă mai staționează pe meleagurile noastre, condițiile pentru […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale
Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale Modificările legislative, care au blocat acordarea reducerilor fiscale pentru locuitorii din Munții Apuseni, au fost corectate, astăzi, de Guvern prin ordonanță de urgență. În urma numeroaselor sesizări primite de la primarii […]
Comunicat de presă | Florin Roman: „Moților din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad li se face dreptate prin menținerea reducerii nivelului birurilor la plata impozitelor locale”
Florin Roman: „Moților din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad li se face dreptate prin menținerea reducerii nivelului birurilor la plata impozitelor locale” „Moților din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad, li se face dreptate prin menținerea reducerii nivelului birurilor la plata impozitelor locale”, a anunțat, vineri, 30 ianuarie 2026, deputatul PNL de […]
