Curier Județean

LUNI: Expoziția „Imagini și documente – 70 de ani de peisaj industrial”, la Arhivele Naționale Alba

Alexandra Mates

Publicat

în

afis satumareLuni, 19 octombrie, de la ora 10.00, la sediul Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale va avea loc vernisarea expoziţiei „Imagini și documente – 70 de ani de peisaj industrial”.  Vor fi expuse fotografii ale unor obiective industriale din România şi Republica Moldova.

Evenimentul face parte din cadrul proiectului cu același nume –  „Imagini şi documente – 70 de ani de peisaj industrial”, proiect realizat de Asociaţia Dar Development şi cofinanţat de Ministerul Culturii prin Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Scopul proiectului este realizarea, de către 20 de artişti debutanţi, cei mai mulţi dintre ei studenţi ai Universităţii de Artă Bucureşti, a unei expoziţii de fotografie care să pună în valoare calitatea estetică a unor peisaje industriale realizate în perioada comunistă, din şapte dintre cele opt zone de dezvoltare ale României, dar şi din Republica Moldova.

În cadrul proiectului, Arhivele Naţionale au contribuit la documentarea principalelor obiective industriale cu imagini de arhivă şi informaţii documentar-istorice din epoca în care obiectivele industriale au fost construite.

Pe lângă Arhivele Naţionale, proiectul se bucură de susţinerea următorilor parteneri: Universitatea de Artă din Bucureşti – Departamentul de Imagine Dinamică şi Fotografie, Institutul Cultural Român, Asociaţia Naţională pentru Arte Vizuale Contemporane, Asociaţia ARTIA, Asociaţia Obsteaşcă Foto Club Moldova din Chişinău, Asociaţia VEGA din Bucureşti şi Asociaţia XANDER din Braşov.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 19-20 octombrie 2015.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ISTORICUL zilei de 8 MARTIE – Ziua Internaţională a Femeii. Cum a apărut această sărbătoare în lume

Ioana Oprean

Publicat

în

ISTORICUL zilei de 8 MARTIE – Ziua Internaţională a Femeii. Cum a apărut această sărbătoare în lume 8 Martie – Ziua Internaţională a Femeii. Cum a apărut această sărbătoare în lume. Ziua Internaţională a Femeii, la început denumită Ziua Internaţională a Femeilor Muncitoare, este marcată în data de 8 Martie, în fiecare an. Este o […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia a primit titulatura de „colegiu de antreprenoriat”

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia a primit titulatura de „colegiu de antreprenoriat” 22 de licee și colegii naționale din România au dobândit titulatura de „colegiu de antreprenoriat”, a anunțat vineri, 6 martie 2026, Consiliul Național al IMM-urilor din România. Între liceele și colegiile naționale amintite se regăsește și Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT la intrare în Lancrăm: Motociclist de 26 de ani, rănit după coliziunea cu o mașină. Ambii șoferi se aflau în depășire

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT la intrare în Lancrăm: Motociclist de 26 de ani, rănit după coliziunea cu o mașină. Ambii șoferi se aflau în depășire Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara la intrarea în Lancrăm dinspre Alba Iulia. Un motociclist a ajuns la spital după coliziunea cu o mașină. Ambii șoferi se aflau în depășire. Potrivit […]

Citește mai mult