Luni, 23 mai, începe EVALUAREA NAȚIONALĂ la clasa a VI-a
Pe 23 mai începe Evaluarea Naţională la clasa a VI-a, cu proba la Limba română şi comunicare, după cum prevăd calendarul şi metodologia de organizare şi desfăşurare a acestor examene, aprobate de Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, anunță Agerpres. Proba la Matematică şi ştiinţe pentru clasa a VI-a va avea loc pe 24 mai.
Elevii de clasa a IV-a vor susţine pe 30 mai proba la Limba română, pe 31 mai – Matematică, 2 iunie – Limba maternă.
Ultimii care vor susţine evaluarea sunt elevii de clasa a II-a. Astfel, proba la Limba română scris va avea loc pe 6 iunie, pe 7 iunie (citit), Limba română pentru minorităţile naţionale scris/citit – 7 iunie, Matematică – 8 iunie, Limba maternă – 9 iunie (scris) şi 10 iunie (citit).
Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi vor fi formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu programele şcolare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu.
„Pentru clasa a IV-a, testele vor avea un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale administrate elevilor în vârstă de 10 – 12 ani. La clasa a II-a, responsabilitatea administrării testelor aparţine administratorului de test – învăţătorul/ institutorul/ profesorul pentru învăţământul primar de la clasă. La clasele a IV-a şi a VI-a, administratorul de test va fi un cadru didactic diferit de cel care predă în mod obişnuit la clasă. Pe toată durata administrării testelor, administratorul de test este asistat de un al doilea cadru didactic, care nu predă la clasa respectivă şi care are rolul de a susţine procesul de administrare a instrumentelor de evaluare”, precizează MENCŞ.
Potrivit metodologiei, sălile în care se susţin evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a sunt, de regulă, sălile în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod curent. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi.
Durata alocată rezolvării subiectelor este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Naţională la clasa a II-a, de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Naţională la clasa a IV-a şi tot de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Naţională la clasa a VI-a.
„Testele vor fi evaluate în cadrul unităţilor de învăţământ de cadrele didactice care predau în respectivele şcoli. În cazul în care numărul de cadre didactice dintr-o unitate de învăţământ este insuficient, preşedintele Comisiei de organizare şi de administrare a evaluărilor din respectiva unitate de învăţământ solicită comisiei judeţene/ a municipiului Bucureşti nominalizarea unor cadre didactice din alte şcoli. Înainte de începerea procesului de evaluare, preşedintele din centrul de evaluare are obligaţia de a asigura o sesiune de instruire pentru evaluatori”, prevede metodologia.
Fiecare test este evaluat de către două cadre didactice, pentru fiecare disciplină în parte, pe baza Caietului cadrului didactic. Baremele de evaluare, precum şi alte informaţii referitoare la evaluare sunt cuprinse în Caietul cadrului didactic.
Rezultatele obţinute la aceste evaluări nu se vor înregistra în catalogul clasei şi vor fi valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, consemnarea în portofoliul educaţional al elevului, respectiv informarea părinţilor/ reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.
Surse: agerpres.ro; antena3.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Moody’s, avertisment dur: „România ar putea fi retrogradată dacă planul de consolidare fiscală nu va fi implementat în mod eficient”
Moody’s, avertisment dur: „România ar putea fi retrogradată dacă planul de consolidare fiscală nu va fi implementat în mod eficient” Agenția de evaluare financiară Moody’s Ratings a finalizat o analiză periodică a ratingurilor României, inclusiv a ratingului pe termen lung Baa3, cu perspectivă „negativă”. Agenția a precizat că această perspectivă reflectă riscurile semnificative de implementare […]
Avertisment DNSC: ,,În fraudele telefonice, escrocii joacă multe roluri: bancă, autorități, curier, experți în investiții…sau chiar o „rudă” aflată în pericol”
Avertisment DNSC: ,,În fraudele telefonice, escrocii joacă multe roluri: bancă, autorități, curier, experți în investiții…sau chiar o „rudă” aflată în pericol” Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra fraudelor telefonice, în care escrocii se dau drept reprezentanți ai unor instituții, curieri, consultanți financiari sau chiar rude aflate în pericol. Potrivit instituției, scopul acestor […]
7-9 martie 2026 | Risc de avalanșă de gradul 3 din 5 la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu
7-9 martie 2026 | Risc de avalanșă de gradul 3 din 5 la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu Riscul de avalanșă este însemnat, de gradul 3 din 5, la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu. Așa rezultă din buletinul nivometeorologic pentru perioada 6 martie 2026, ora 20.00 – 9 martie 2026, ora […]