Curier Județean
Luni, 16 mai| Primăria Aiud va începe distribuirea pachetelor alimentare pentru persoane defavorizate: PROGRAM
Luni, 16 mai| Primăria Aiud va începe distribuirea pachetelor alimentare pentru persoane defavorizate: PROGRAM
Începând cu data de luni, 16 mai 2022, se vor distribui ajutoarele constând în pachete cu produse alimentare acordate prin Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate POAD 2018 – 2021, a anunțat Primăria Aiud.
Conform OUG 84/21.05.2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării POAD, art. 3, alin (1), lit. a) și lit. b) pot beneficia de ajutoare constând în pachete cu produse alimentare distribuite în cadrul POAD 2018 – 2021, următoarele categorii:
a) membrii familiilor și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat (ajutor social) acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
b) membrii familiilor beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
Se vor acorda pachete cu produse alimentare persoanelor mai sus menționate, cu dosare aflate în plată la data distribuirii ajutoarelor. Persoanele care se încadrează la ambele categorii de beneficii vor ridica pachete cu produse alimentare pentru o singură categorie din care fac parte la data distribuirii.
Pachetele se vor distribui la depozitul autorității locale din Aiud, str. Ostaşilor, nr. 1A, jud. Alba, după următorul program:
- Luni, Marți, Joi: Ora 09:00 – 15:00
- Miercuri: Ora 09:00 – 17:00
- Vineri: Ora 09:00 – 13:00
Ridicarea pachetelor cu produse alimentare se va face de către titularul beneficiului acordat pe baza documentului de identitate în original.
Informații suplimentare se pot obţine la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Aiud, str. Unirii, nr. 8A, jud. Alba, telefon 0258/862.313

Curier Județean
Autobuze electrice pe străzile din Ocna Mureș: Proiect în valoare de peste 1.6 milioane de euro, finanțat prin PNRR
Autobuze electrice pe străzile din Ocna Mureș: Proiect în valoare de peste 1.6 milioane de euro, finanțat prin PNRR
Luni, 16 mai, a fost depusă documentația pentru dotarea transportului public local de persoane cu autobuze electrice. Proiectul presupune achiziționarea a 3 autobuze electrice cu lungimea de 10 m, precum și realizarea unei autobaze cu 3 stații lente de încărcare și o stație rapidă la capăt de traseu (Războieni-Cetate).
Această investiție este realizată în parteneriat cu comuna Unirea, pe teritoriul căreia vor fi instalate două stații de încărcare electrice. Proiectul are o valoare de 1.658.000 euro fără TVA și este finanțat prin PNRR, componenta C10, intervenția I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante).
De asemenea, în 14 aprilie 2022 au fost depuse documentele pentru finanțarea nerambursabilă de reabilitare a 6 blocuri de locuințe, respectiv blocurile 1-5 de pe strada Colonia Dumbrava și blocul din str. Fabricii nr. 1. Proiectul are o valoare de 1.158.460 euro fără TVA și presupune reabilitarea termică integrală a imobilelor menționate. Finanțarea se realizează prin PNRR componenta C5, axa A3.2 – Renovare energetică aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale.
„Administrația locală a orașului Ocna Mureș continuă atragerea de investiții prin fonduri nerambursabile. Pe măsură ce se vor putea accesa și alte axe, intervenții și componente ale PNRR ori a altor surse de finanțare nerambursabile, administrația locală este pregătită pentru accesarea unor astfel de fonduri specifice. Continuăm investițiile în orașul Ocna Mureș!”, au transmis reprezentanții primăriei Ocna Mureș.
Curier Județean
La plimbare cu o mașină radiată din circulație: Dosar penal pentru un bărbat din Teiuș
La plimbare cu o mașină radiată din circulație: Dosar penal pentru un bărbat din Teiuș
Un bărbat, de 44 de ani, din Teiuș, a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină radiată din circulație.
La data de 16 mai 2022, în jurul orei 18.10, polițiștii din Teiuș, au depistat un bărbat, de 44 de ani, din Teiuș, în timp ce conducea, pe strada Decebal din oraș, un autoturism radiat din circulație.
Față de conducătorul auto, cercările sunt continuate pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Curier Județean
LIVE VIDEO| Ședința CL Alba Iulia: Conservarea, Restaurarea şi Valorificarea corpului E al Palatului Principilor și darea în administrare a unui teren către Apa CTTA, pe ordinea de zi
17 mai| Ședința CL Alba Iulia: Conservarea, Restaurarea şi Valorificarea corpului E al Palatului Principilor și darea în administrare a unui teren către Apa CTTA, pe ordinea de zi
Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia este convocat în şedinţă publică ordinară pentru ziua de marți, 17 mai 2022, de la ora 13:00, la sediul Primăriei municipiului Alba Iulia, biroul de lucru al Primarului municipiului Alba Iulia, în regim de videoconferinţă.
PROIECT AL ORDINII DE ZI :
1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al municipiului Alba Iulia pentru anul 2022
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Hotărârii nr. 126/10.04.2017 a Consiliului Local privind aprobarea proiectului Conservarea, Restaurarea şi Valorificarea durabilă a ansamblului Palatului Principilor din Alba Iulia – Centru Expoziţional Corp Principal „E”, a cheltuielilor legate de proiect şi a acordului de parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale şi cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale cu modificările şi completările ulterioare
3. Proiect de hotărâre privind darea în administrare şi exploatare a unui imobil (teren), proprietatea publică a Municipiului Alba Iulia, către operatorul regional SC APA CTTA SA ALBA
4. Proiect de hotărâre privind constituirea Comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe din fondul locativ al Municipiului Alba Iulia
5. Proiect de hotărâre privind prelungirea termenului de începere a lucrărilor de construire „Sediu Tribunal Alba”
-
Curier Județeanacum 10 ore
FOTO| Mihaela Mih Dehelean, sportivă a CS Unirea Alba Iulia, evoluție foarte bună la o competiție internațională de prim rang. Progres vizibil de la un an la altul
-
Actualitateacum 21 de ore
Tribunalul Alba ANULEAZĂ numirile managerilor de la Spitalul Orășenesc Câmpeni și Spitalul de Boli Cronice Câmpeni
-
Ştirea zileiacum 3 ore
Nemulțumire printre cele peste 60 de cadre medicale angajate la Spitalul din Aiud pe perioada pandemiei: „Ne-am pus viețile în pericol și nu primim nici o șansă”
-
Actualitateacum 20 de ore
BANI pentru 14 clădiri sau obiective istorice din Roșia Montană: Lista acestora, după includerea în UNESCO
-
Ştirea zileiacum 11 ore
Pensii 2022: Noua adeverință care trebuie completată pentru ca dosarul de pensionare să nu fie respins
-
Actualitateacum 9 ore
EVALUARE NAȚIONALĂ 2022 clasa a IV-a: Modele de subiecte. ASTĂZI începe examinarea
-
Actualitateacum 22 de ore
Medicii de familie s-au opus: Ministerul Sănătății nu mai distribuie iodură de potasiu
-
Sportacum 7 ore
“Fotbal în familie”, ediția inaugurală, o reușită! Familia Avram, din Cugir, laureata competiției AJF Alba
-
Actualitateacum 21 de ore
Căpșunarii români refuză să mai lucreze în Italia: În ce țări aleg să meargă
-
Ştirea zileiacum 9 ore
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba: 504 de posturi disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș
-
Sportacum 7 ore
Bogdan Sava, noul golgheter al Ligii a 4-a, după Energia Săsciori – GT Sport Alba Iulia 5-0
-
Actualitateacum 10 ore
Start-up Nation 2022: Ce finanțări pot primi firmele românești. Programul ar urma să fie lansat în iunie