Luna noiembrie, pentru a patra lună consecutiv, prețul alimentelor a crescut la nivel global. A fost stimulat de cerere de grâu și lactate
Luna noiembrie, pentru a patra lună consecutiv, prețul alimentelor a crescut la nivel global. A fost stimulat de cerere de grâu și lactate
În cadrul lunii noiembrie, pentru a patra lună consecutiv, indicele global al prețurilor produselor alimentare a continuat să crească, fiind stimulate de o cerere puternică pentru grâu și produse lactate, anunță Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură.
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna noiembrie 2021, acest indice a crescut cu 1,2% comparativ cu luna octombrie, până la 134,4 puncte, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna iunie 2011. FAO subliniază că acest indice continuă să se apropie de recordul absolut de 137,6 puncte, înregistrat în luna februarie 2011.
Laptele praf, untul şi pâinea sunt în mare parte responsabile de creşterea globală înregistrată în luna noiembrie, ca urmare a cererii puternice la nivel mondial şi a cotaţiilor ridicate la materiile prime agricole, în frunte cu grâul.
În ceea ce priveşte preţurile lactatelor, indicele calculat de FAO a înregistrat o creştere de 3,4% comparativ cu luna octombrie, în condiţiile în care „cumpărătorii încearcă să se aprovizioneze pe termen scurt pe fondul prognozelor referitoare la o înăsprire a pieţelor”, susţine FAO. De asemenea, preţul cerealelor calculat de FAO a crescut cu 3,1% în luna noiembrie comparativ cu luna octombrie, în condiţiile în care preţul grâului a atins cel mai ridicat nivel de după luna mai 2011.
„Această creştere reflectă cererea puternică pe fondul livrărilor limitate, în special pentru grâul de calitate superioară, precum şi îngrijorările cu privire la ploile insuficiente din Australia şi posibilitatea modificării măsurilor de export în Federaţia Rusă”, subliniază FAO.
În schimb, preţul uleiurilor vegetale calculat de FAO a scăzut uşor cu 0,3%, ca urmare a diminuării cotaţiilor la uleiul de soia şi uleiul de rapiţă dar şi a scăderii preţului petrolului. La rândul său, preţul global la carne calculat de FAO a scăzut cu 0,9% în noiembrie, aceasta fiind a patra lună de scădere consecutivă.
Tot joi, FAO a dat publicităţii şi un set de noi estimări revizuite cu privire la producţia mondială de cereale în 2021, prognozând o producţie de 2,791 miliarde de tone, mai mică faţă de cea de 2,793 miliarde de tone prognozată luna trecută. FAO a precizat că această revizuire este cauzată în primul rând de reducerea estimărilor sale cu privire la producţiile de orz şi sorg.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Motivul invocat de o șoferiță prinsă la volan cu o viteză amețitoare de Paști 2026: „Se ard cozonacii în cuptor!”
Motivul invocat de o șoferiță prinsă la volan cu o viteză amețitoare de Paști 2026: „Se ard cozonacii în cuptor!” O femeie de 35 de ani a fost depistată de polițiștii rutieri în timp ce circula cu o viteză foarte mare pe DN 38, în județul Constanța. Totul s-a petrecut aseară, când aparatul radar a […]
ACCIDENT rutier MORTAL în prima zi de Paște 2026, pe DN6: O persoană a murit şi alte patru, inclusiv trei copii, au fost rănite
ACCIDENT rutier MORTAL în prima zi de Paște 2026, pe DN6: O persoană a murit şi alte patru, inclusiv trei copii, au fost rănite O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru, dintre care trei copii, au fost rănite duminică, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil și s-a izbit […]
FOTO | Șofer vitezoman prins cu 248 km/h pe un sector din Autostrada Transilvania: ,,De Paște, graba nu aduce nimic bun”
Șofer vitezoman prins cu 248 km/h pe un sector din Autostrada Transilvania: ,,De Paște, graba nu aduce nimic bun” Potrivit IPJ Cluj, sâmbătă, 11 aprilie 2026, în jurul orei 15.20, polițiștii rutieri din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A3 Turda–Borș, au depistat o mașină care circula pe tronsonul Câmpia Turzii – Nădășelu, din direcția Gilău […]
