Lucrările la autostrada București – Brașov vor începe în iunie și se vor desfășura pe parcursul a 3-4 ani – susține ministrul Ioan Rus
Lucrările la autostrada București – Brașov vor începe în luna iunie și se vor desfășura pe parcursul a 3-4 ani a precizat, miercuri, ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
„În luna iunie, adică luna aceasta, dăm drumul și la București — Brașov. Avem schemă de finanțare, avem tot ce ne trebuie ca să începem lucrările la București — Brașov. Începem și lucrările la bucățica aia de intrare în București”, a spus Rus, la postul de televiziune Digi 24.
Potrivit acestuia, lucrările se vor desfășura „pe bucăți”, pentru că sunt tronsoane pentru care studiile de fezabilitate nu mai corespund.
„Vor fi bucăți. Avem un studiu de fezabilitate pe București — Brașov, dar pentru Comarnic-Brașov. Din cele 5 tronsoane sunt 3 pentru care studiile de fezabilitate pe care le avem nu corespund. Deci, acolo trebuie făcute alte studii geo dar în rest pe celelalte bucăți putem pleca de la acel studiu din bani de la buget în acest an, pentru că avem banii aceia alocați, și, atunci, la capătul acesta de București, de 3 virgulă kilometri de autostradă începem lucrările. Ploiești — Comarnic: avem 4 benzi, îl lăsăm pentru 2020, la primul tronson de la Comarnic începem lucrările și ultimul tronson de la Brașov încoace și, în paralel cu acest lucru, pe cele trei tronsoane de munte ne trebuie studii geo și atunci începem, practic, toată această lucrare, în paralel cu Centura de la Comarnic, unde ne apropiem de finalizat cu toate aranjamentele necesare, cu Centura de la Bușteni, cu intrarea în Sinaia dinspre Predeal, unde se face a treia bandă, un sens giratoriu, regularizăm acolo, și Valea Doftanei, cel de-al treilea drum național între Câmpina și Săcele, deci între DN1 și DN1 A cel prin Cheia pe Valea Doftanei se mai naște încă un drum național tot cu două benzi. Atunci, vom avea șase benzi începând de anul viitor la sfârșitul său, cu care ne rezolvăm problema în următorii 3-4 ani, până se termină autostrada”, a precizat ministrul Transporturilor.
Conform site-ului CNADNR, sectorul de autostradă București — Brașov are o lungime de 173 de kilometri. (V.N.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă”
Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă” După ce o mare parte dintre edilii din Munții Apuseni au semnat […]
FOTO | Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă
Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu a fost prezentat seniorilor care domiciliază în această zonă, a anunțat, sâmbătă, 21 februarie 2026, primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor. „Mediul […]
Comunicat de presă | PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică
PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică PSD face apel la PNL și USR să înceteze disputele privind controlul asupra fondurilor destinate Programului de relansare economică – singura reformă autentică a actualei Coaliții de guvernare! Pachetul de măsuri trebuie avizat urgent de Ministerul Economiei! PSD subliniază că programul […]