Actualitate

Lovitură pentru „latifundiarii” României: Uniunea Europeană vrea să plafoneze subvențiile pentru fermele mari. Petre Daea – România nu acceptă plafonarea plăţilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Lovitură pentru „latifundiarii” României. Mai mulţi bani pentru încurajarea fermelor de familie şi plafonarea subvenţiilor pentru agricultorii mari. Sunt doar câteva din propunerile din exerciţiul financiar 2021-2027 privind fondurile pentru agricultură. Deocamdată, la stadiul de propunere, documentul este criticat de fermierii români. Plafonarea subvenţiilor înseamnă stoparea investiţiilor în fermele mari, este argumentul lor. Schimbări importante sunt și în ceea ce privește alocarea fondurilor, care va fi strâns legată de respectarea statului de drept.

Oficialii de aici de la Bruxelles vor să plafoneze subvențiile pentru fermele mari. De altfel va fi schimbat și modul în care sunt alocați banii. Nu vor mai exista acele discrepanțe istorice între statele vechi din UE și România, care încasează plăți în funcție de fiecare hectar lucrat și nu în funcție de producție, așa cum se întâmplă în Germania de exemplu.

Acum există o diferență și de trei ori între ce primesc fermierii noştri şi cât încasează cei străini. Astfel, subvenţia pe hectar abia depăşeşte 170 de euro în România.
Comisia Europeană a propus şi ca plățile să fie reduse începând de la 60.000 de euro și plafonate la 100.000 de euro per fermă. DAR vor putea fi deduse costurile cu forța de muncă.

Laurenţiu Baciu – preşedintele LAPAR, Bucureşti: Aşa cum sunt exploataţiile din România, o asemenea măsură, practic, cred că ar distruge exploataţiile pe cel puţin 3-4 milioane hectare”.

În România aceşti fermieri încasează acum 8 la sută din subvențiile pe teren în fiecare an – în total, 2,5 miliarde de euro. Dar marii agricultori deţin aproape jumătate din cele 10 milioane de hectare de teren agricol. Probleme sunt şi în Germania.

Norbet Lehman – jurnalist german, Bruxelles: „Mulţi fermieri din estul Germaniei vor încasa subvenţii mai mici pe teren”.

De altfel, 53% din totalul de 3,4 milioane de exploataţii agricole au sub 1 ha şi lucrează numai 5% din suprafaţa agricolă.Executivul european pune mai mult accent pe protecția mediului și vrea să acorde statelor membre mai multă flexibilitate în distribuirea fondurilor.

Phil Hogan, comisar european pentru agricultură: „Plăţile ar trebui alocate cu predilecţie celor care sunt implicaţi activ în activitatea agricolă şi lucrează pământul”.

În cazul României, bugetul pentru viitoare Politică Agricolă Comună depăşeşte 20 de miliarde de euro. Există o pierdere pe parte de dezvoltare rurală de circa 4 procente, dar care ar putea fi compensată din bugetul naţional.

De la București, ministrul Agriculturii spun că nu va susține plafonarea subvențiilor pentru fermele mari.

Poziția României privind fondurile pentru agricultură:

„În discuţiile pe care le-am avut şi nu am avut puţine cu comisarul Hogan, poziţia mea în Consiliul de Miniştri a fost aceasta: nu. România nu acceptă plafonarea plăţilor şi cu asta am încheiat”, spune ministrul agriculturii, Petre Daea.

Subvenţie pe hectar –România
174 euro

Subvenţii pe teren – România
Total: 2,5 mld euro

Marii fermieri
47% din cele
10 mil. ha.

Fermele româneşti

Total: 3,4 mil. ferme
53% au sub 1 ha.
5% din cele 10 mil. hectare

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

WhatsApp lansează conturi pentru copiii sub 13 ani, dar cu control parental: Ce restricții apar și cum funcționează

Ioana Oprean

Publicat

în

WhatsApp lansează conturi pentru copiii sub 13 ani, dar cu control parental: Ce restricții apar și cum funcționează WhatsApp a introdus o schimbare importantă pentru utilizatorii foarte tineri. Aplicația a început să introducă conturi speciale pentru preadolescenți, cu vârste sub 13 ani, administrate de părinți. Noua funcție WhatsApp este gândită pentru utilizatorii care nu au […]

Citește mai mult

Actualitate

Cumplit! Scumpire cu aproape 57% a energiei electrice în România în februarie 2026: Date oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Scumpire cu aproape 57% a energiei electrice în România în februarie 2026 Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2026 comparativ cu luna februarie 2025 a fost 9,3%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna ianuarie 2026, rata anuală a inflaţiei a fost 9,6%, comparativ cu luna ianuarie 2025. Indicele preţurilor de consum […]

Citește mai mult

Actualitate

Concedieri MASIVE la o mare companie din România: O parte a producției, relocată în Turcia și Slovenia

Ioana Oprean

Publicat

în

Concedieri MASIVE la o mare companie din România: O parte a producției, relocată în Turcia și Slovenia Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) a atras atenția, vineri, 13 martie 2026 că în acest an se va înregistra o scădere a producției la uzina de la Mioveni, după mai bine de două decenii, urmând să fie făcute și […]

Citește mai mult