Lot de Nutella Croissant, retras de urgență de pe piață: A fost descoperită prezența unui corp străin, un fragment de metal. Avertisment ANSVSA
Lot de Nutella Croissant, retras de urgență de pe piață: A fost descoperită prezența unui corp străin, un fragment de metal. Avertisment ANSVSA
Ferrero România a decis retragerea de pe piață, din motive de precauție, a unui lot de Nutella Croissant, după identificarea unui posibil risc privind prezența unui corp străin, respectiv un fragment de metal, a anunțat joi Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Este vorba despre un lot de Nutella Croissant – congelat, producător Fresystem S.p.A., Italia, Lot de producţie L126Z39, cu data expirării 6 mai 2027. Produsul este comercializat prin Lidl şi Kaufland.

„Doar acest lot este vizat. Niciun alt lot nu este afectat”, precizează ANSVSA.
Reprezentanţii autorităţii le recomandă celor care au achiziţionat produsul să îl returneze şi să solicite banii înapoi, până la data de 15 iulie 2026, sau să îl distrugă.
„Potrivit Ferrero România, nu au fost depistate corpuri străine în produsele comercializate. Retragerea s-a făcut preventiv, ca aplicare a propriei politici de siguranţă alimentară”, se subliniază în anunţul ANSVSA.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
29 de femei ucise în România de la începutul anului 2026: Agresorii violenți ar putea fi monitorizați electronic chiar și fără acordul expres al victimei. Parlamentarii vor să schimbe legea
29 de femei ucise în România de la începutul anului 2026: Agresorii violenți ar putea fi monitorizați electronic chiar și fără acordul expres al victimei. Parlamentarii vor să schimbe legea Regulile pentru obţinerea ordinului de protecţie s-ar putea schimba după ce 29 de femei au fost ucise în România de la începutul anului 2026. Parlamentarii […]
Poliția ar putea fi sesizată de orice persoană pentru vânzarea lucrărilor de licență sau doctorat: Amenzi de la 100.000 la 200.000 de lei
Poliția ar putea fi sesizată de orice persoană pentru vânzarea lucrărilor de licență sau doctorat: Amenzi de la 100.000 la 200.000 de lei Senatul României a adoptat un proiect de lege prin care poliția va putea fi sesizată de oricine, inclusiv din oficiu, în cazul vânzării sau cumpărării lucrărilor de licență, disertație ori doctorat. Propunerea […]
Calendar ortodox OCTOMBRIE 2026: Acoperământul Maicii Domnului, Sfânta Parascheva și Sfântul Mucenic Dimitrie, cele mai importante sărbători ale lunii
Calendar ortodox OCTOMBRIE 2026: Acoperământul Maicii Domnului, Sfânta Parascheva și Sfântul Mucenic Dimitrie, cele mai importante sărbători ale lunii Octombrie 2026, cea de-a 10-a lună a anului, aduce, din punctul de vedere al calendarului ortodox, câteva sărbători religioase mari, extrem de importante pentru creştinii ortodocşi, precum prăznuirea Acoperământului Maicii Domnului, a Sfintei Cuvioase Parascheva sau […]
