Lora Kitipova, noua coordonatoare a Volei Alba Blaj! Jucătoarea din Bulgaria va debuta miercuri, în disputa din Liga Campionilor
Campioana României, Volei Alba Blaj a reușit o nouă achiziție, pe Lora Kitipova, internaționala din Bulgaria care revine astfel la formația din “Mica Romă”.
Coordonatoarea din țara vecină are drept de joc în acest an la partidele cu Prometey Dnipro (miercuri, 29 noiembrie) și Volero Le Cannet (5 decembrie), putând debuta în partida care urmează, în “Alba Blaj” Arena. Lora Kitiova le acre concurente pe post pe Iarina Axinte (coordonatoarea naționalei României) și Lea Deak (internaționala din Croația). Coordonatoarea bulgară Lora Kitipova (32 ani, 1.83 m) este noua jucătoare a campioanei României!
Experimentata jucătoare în vârstă de 32 de ani (1.83 metri) va purtat tricoul cu numărul 4 la gruparea blăjeană iar ultima dată, în această tomnă a evoluat la Maritza Plovdiv (deținătoarea titlului în Bulgaria). Kitipova va putea fi folosită în întrecerile interne doar din luna ianuarie a anului viitor, respectiv din debutul returului sezonului regular al Diviziei A1. Kitipova a mai evoluat pentru Volei Alba Blaj în sezonul 2018/2019, alături de care a realizat eventul (campionat și Cupa României și a disputat o finală de Cupa CEV, cu Busto Arsizio
foto: Volei Alba Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/ CSU Alba Iulia), aur la Cupa României! Lucian Ștefan (CSU Alba Iulia/Mica Romă Blaj), alte două medalii de aur
Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/ CSU Alba Iulia), aur la Cupa României! Lucian Ștefan (CSU Alba Iulia/Mica Romă Blaj), alte două medalii de aur la competiția atletică în sală destinată seniorilor Mihaela Maria Blaga (21 de ani), atletă legitimată la Mica Romă Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit medalia de aur în proba de […]
Cele 6 participante din Alba la Campionatul Interjudețean Under 14 Alba-Hunedoara și-au aflat programul primăverii | S-au înscris Juniorul Aiud, ȘF Valea Frumoasei, Metalurgistul Cugir, Sportul Petrești, CSȘ Blaj și CS Ocna Mureș
Cele 6 participante din Alba la Campionatul Interjudețean Under 14 Alba-Hunedoara știu programul primăverii | S-au înscris Juniorul Aiud, ȘF Valea Frumoasei, Metalurgistul Cugir, Sportul Petrești, CSȘ Blaj și CS Ocna Mureș În primăvară, începând din 7/8 martie, se dispută, în premieră, Campionatul Interjudețean Alba-Hunedoara la Under 14. Vor participa la această competiție juvenilă organizată de […]
Viitorul Sântimbru, set la zero în amicalul cu Șoimul Băița | Marocan testat de Bicheși, duble Ivașcu și Voic, reușită Boca
Viitorul Sântimbru, set la zero în meciul amical cu Șoimul Băița | Marocan testat de Bicheși, duble Ivașcu și Voic, reușită Boca Viitorul Sântimbru a învins net, scor 6-0 (2-0), în meciul amical disputat la Galtiu cu Șoimul Băița (locul 8 în Liga 4 Hunedoara). Citește și: Viitorul Sântimbru, liderul turului în Alba, după un deceniu […]