Locuitorii judeţului Alba nu-şi mai pot plăti creditele în valută!
lGradul de îndatorare a populaţiei judeţului Alba la bănci a crescut alarmant în ultimul an. Astfel, potrivit datelor furnizate de BNR judeţul Alba se află pe locul patru în topul judeţelor unde cei care au un credit în valută la bancă nu-şi mai permit să-şi achite ratele şi pe locul trei din punct de vedere al valorii datoriei pe cap de locuitor. La finele lunii mai, în Alba restanţele clienţilor erau de 234,3 milioane lei faţă de 80 de milioane cât erau cu un an în urmă, ceea ce înseamnă că, la o populaţie de 380.000 persoane cât înregistrează Alba, datoria pe cap de locuitor a ajuns la 615 lei de la 210 lei cât era în urmă cu un an. Valoarea îndatorării pentru creditele în valută este mai mare doar în judeţele Cluj şi Braşov, unde se cifrează la 807 lei, respectiv 686 lei pe cap de locuitor. La Cluj, restanţele clienţilor la creditele în valută se cifrează la 565 milioane lei, iar la Braşov – 412 milioane lei. Una dintre explicaţiile pentru care suma datorată băncilor de către beneficiarii de credite în valută din Alba aproape s-a triplat într-un singur an poate fi dată de disponibilizările din sectorul bugetar dar mai ales de tăierile salariale de 25% aplicate celor care muncesc la stat, ştiut fiind că în judeţul nostru cea mai mare parte a forţei de muncă se regăseşte în instituţiile publice. Foarte mulţi dintre cei care s-au îndatorat la bănci au contractat credite în valută în perioada 2007-2008 când un salariu de bugetar îl depăşea adeseori pe cel al unui angajat în domeniul privat, astfel că acum când veniturile le-au scăzut substanţial, nu-şi mai permit să-şi achite datoriile. Cel mai probabil situaţia va fi şi mai dramatică peste un an având în vedere disponibilizările care au loc în această perioadă din rândul poliţiştilor, jandarmilor şi altor angajaţi aflaţi în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj
Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]